„Kant. O biografie” de Manfred Kühn

Borowski scrie că „în anii tinereții se ducea după prânz, când își încheia prelegerile, la o cafenea unde stătea la o ceașcă de ceai, purta anumite discuții despre evenimentele zilei sau juca o partidă de biliard. Pe atunci îi plăcea să joace seara la petreceri un joc numit l’hombre, întrucât credea că acesta pune spiritul în mișcare.” Apoi urma o lungă plimbare, deseori în compania prietenilor sau a studenților, cărora le cerea să i se alăture după ce-și termina cursurile din ziua respectivă. Subiectele discuțiilor nu erau neapărat științifice, acoperind o arie destul de largă. După ce ajungea acasă, își continua munca, citind în cea mai mare parte a timpului. Adesea, desigur, era invitat să-și petreacă seara la prieteni și cunoștințe, astfel explicându-se și problemele ocazionale în a-și găsi drumul spre casă”.

Un bun jucător de biliard, dar și în cărți, elegant și… ușor amețit, din când în când… Nu-i așa că e greu de crezut că acesta ar fi portretul filozofului despre care se obișnuiește să se spună că nu ar avea biografie? Manfred Kühn este cel care, în cartea Kant. O biografie, îi colorează imaginea în nuanțe neașteptate, ținând la distanță, în același timp, tentația de a vulgariza prin senzaționalism o biografie atât de săracă în mărturii înregistrate. Pornind de la puținul pe care îl avea la dispoziție, anume memorii ale prietenilor sau studenților, înscrieri în registrele universității sau alte asemenea dovezi, Kühn intenționează să reconstituie o imagine cât mai veridică a marelui filozof.

Chiar dacă filozoful s-a format într-un mediu familial și educațional extrem de sobru și restrictiv, de un dogmatism religios aproape fanatic, și chiar dacă suntem obișnuiți să gândim despre Kant ca despre persoana a cărei regularitate a plimbărilor zice-se că permitea vecinilor să-și corecteze ceasul, Kühn susține că „regularitatea în care și-a trăit viața nu a fost un lucru ușor de practicat pentru el. A fost o performanță greu dobândită. Același lucru se poate spune despre filozofia sa”. Așadar, Kant a fost un geniu, dar geniul său, ca și orice performanță de valoare, a avut un parcurs, un parcurs pe care Manfred Kühn ne propune să-l urmărim în cartea sa.

Oricât de mare ar fi însă ispita de a arăta lumii un altfel de Kant, autorul nu intenționează, totuși, să exagereze niște trăsături care, chiar dacă îi erau proprii filozofului, nu-l descriau în totalitate. Deși îl caracterizează drept „pasional și impulsiv”, atunci când vine vorba despre apărarea unei idei (sau a unui prieten), Kühn menține o bună parte din imaginea de intelectual sobru cu care suntem obișnuiți, cu deosebirea că ne propune să asistăm la formarea și oscilațiile acestei imagini.

„Kant avea o înfățișare serioasă. Nu râdea prea des. Deși avea simțul umorului, nu-l arată în modul în care erau obișnuiți studenții. Cel puțin, aprecia umorul întâlnit la autorii de texte filozofice. Gluma să era mai subtilă decât o puteau înțelege majoritatea colegilor săi. În plus, avea un caracter sobru. Râsul spontan sau bucuria necontrolată nu păreau să-i stea în fire. Chiar și la adânci bătrâneți, umorul său era sec, glumele subtile și rostite cu o morgă serioasă. Ca student, Kant părea să favorizeze deja autocontrolul, considerându-l unul dintre cele mai înalte virtuți”.

Prezentându-l drept un om de societate, uneori pătimaș, alteori retras, autorul nu insistă asupra imaginii lui Kant-omul mai mult decât o atestă dovezile existente, ci se concentrează asupra lui Kant-filozoful. Viața lui Kant într-adevăr s-a axat pe activități și interese intelectuale, ea este dominată de lupta pentru ideile sale, controversele sau corespondența cu alți filozofi, recenziile răutăcioase pe care le scria despre lucrările oponenților săi ideatici și chiar conflictul cu autoritatea regală. Acesta din urmă a avut loc din cauza mai multor idei îndrăznețe ale lui Kant precum aceea că Biblia are doar o semnificație morală, sau alte idei care ridicau întrebări despre o guvernare corectă, precum și din cauza simpatiei neascunse a filozofului pentru Revoluția Franceză, dar mai cu seamă din cauza eseului său intitulat „Despre vechea zicală: ceea ce e bun în teorie poate să nu meargă în practică”, în care Kant se adresează lui Frederic Wilhelm al II-lea ca unuia dintre „semizeii pământești” și abordează probleme ca libertatea presei, dreptul la revoluție, menținerea păcii, natura și autoritatea guvernului în general. În urma publicării acestui eseu, regele a emis un ordin special prin care interzice filozofului să mai aibă luări de poziție publică cu privire la tema în cauză. Deși Kant hotărâse, în această situație, să cedeze, el va reveni asupra ideilor sale politice, mai ales după moartea regelui.

Bineînțeles, ideile sale revoluționare erau importante, însă nu scrierile politice au marcat opera sa, Kant fiind, mai întâi de toate, un mare autor al filozofiei morale. Anume pentru introducerea în esența ideilor kantiene aș recomanda, în primul rând, cartea lui Manfred Kühn, cunoscută fiind dificultatea cu care pot fi digerate aceste idei din scrierile originale ale filozofului. Este binecunoscut stilul anevoios de a se exprima a lui Kant (lucru pe care îl recunoștea chiar el: „Mă înțeleg astfel pe mine însumi destul de bine, dar nu sunt înțeles în mod satisfăcător de ceilalți”), lucrările sale fiind extrem de greu de citit, pentru un neinițiat. De aceea, biografia de față poate servi drept un manual util în acest sens, întreaga carte fiind structurată în baza evoluției ideilor kantiene. Astfel, asistăm la o călătorie prin ideile sale naturaliste, maximile și imperativele categorice, descoperim în ce fel moralitatea este ancorată anume în rațiune și se supune acelorași legi ca și logica, parcurgem esența lucrărilor sale, inițiindu-ne, pas cu pas, în cosmopolitismul și iluminismul kantian. Din toate acestea, Kühn scoate la lumină cealaltă imagine, a filozofului „atotnimicitor” (Alleszermalmer), prea puțin ancorat în metafizica tradițională și ontologie.

Kant. O biografie este o întâlnire fascinantă cu figura și viața marelui filozof, cartea fiind centrată pe opera și relațiile sale intelectuale, amplasate în contextul istoric din care au făcut parte, fără să neglijeze, înacelași timp, relațiile sale sociale, prieteniile și dușmăniile sale.

Editura: Polirom