„Blestemul tâlharului mustăcios” – Irina Teodorescu

Saga neamului lui Gheorghe Marinescu scrisă de Irina Teodorescu are deja premiile ei, atât din partea criticii, cât și din partea cititorilor. Carte scrisă în limba franceză, pentru că autoarea de origine română stă în Franța, tradusă de Polirom și introdusă astfel în circuitul literar de pe la noi, „Blestemul tâlharului mustăcios” are toate datele să se vândă. Și încă bine!

Povestea neamului Marinescu întinsă pe mai bine de o sută de ani captivează cititorul și îl face pe acesta să citească cartea dintr-o suflare, ceea ce ne duce cu gândul la romanele polițiste sau la cele de capă și spadă. Ritmul alert al expunerii, frazarea aleasă să nu-i dea voie cititorului să respire, personajele bine conturate, dar fără prea multe detalii, toate concură la crearea unei atmosfere pline de suspans.

„Astfel de gânduri îi treceau ei prin cap cât ținea piept, căci în toate înfruntările lor ea niciodată nu s-a dat bătută, iar el întotdeauna renunța după un timp, de lene sau de milă sau de dezgust, și nu-mi zice că din iubire, fiindcă iubirea lipsește în situații din astea. Mă întreb cine vădește o slăbiciune mai mare: cel care vrea s-asculte jazz și să viseze fără să fie deranjat sau cel care nu poate să-i accepte celuilalt detașarea și nu contenește cu apropierea? De ce să-l nu privești niciodată pe celălalt trăind fără să intri peste el, de ce nu? Da, chiar vreau să mă însor cu tine, cu o condiție: să nu-mi oprești pick-upul vreodată când ascult jazz. O iau de soață pe femeia asta la bine și la rău, dar știu deja că n-are să mă urmeze în visurile mele, iar eu nu voi păși în ale ei.”

Abundă personajele în cartea Irinei Teodorescu, atât cele masculine (cărora li se datorează subiectul), cât și cele feminine (cărora li se datorează acțiunea). Și uite așa antiteza este creată și avem premisa pentru ca acțiunea să se deruleze pe repede-înainte.

„Cum la înfățișare Mișu pare prea tânăr și plăpând ca să-l creadă cineva cu-adevărat implicat în Complot, se ia hotărârea să-i fie cruțată viața. Așa că e înrolat pe loc și trimis pe front în prima linie în ce-al Doilea Război Mondial: acolo o să ai din belșug cu ce să-ți faci mâna ca doctor, băiete, îi zice un tip în uniformă, nu-ți face griji! și Mișu se luminează la chip, desigur, chiar, ce loc mai bun decât războiul ca să-ngrijești și să salvezi vieți?”

La toate cele de mai sus mai adăugăm prejudecățile atât de specifice nouă, ca popor, evoluțiile impuse de regimul comunist (subtil strecurate în text) și obiceiurile stranii sau cel puțin ciudate ale unora sau altora dintre noi. Pentru ca, în finalul cărții, să avem parte de unul dintre cele mai originale necrologuri regăsite în literatura noastră. E cântecul de lebădă al unui întreg neam, neam blestemat să iubească, să urască, să supraviețuiască și să moară atât de … omenește. Și de românește, aș completa eu.

„Emile, dragă Emil, dus dintre noi așa de tânăr, singur într-o noapte de iarnă, mult stimate doctore Emil Marinescu, râvnit de atâtea tinere paciente sau de fiicele pacienților sau chiar de onorabile mame ale pacienților, respectate profesore Emil Marinescu, devenit deja neurologul cel mai bun din țară la numai douăzeci și patru de ani, și pe deasupra fin psiholog, frate și fiu iubit, nepot adorat, prieten de neînlocuit, de ce să plătești tu pentru grozăviile înfăptuite de un strămoș îndepărtat, de ce așadar neamul acesta atât de tare a ținut să nu își subțieze sângele, sângele ăsta spurcat al unui criminal și hoț, sângele ăsta blestemat?”

Despre „Blestemul tâlharului mustăcios” mai găsiți idei și amănunte în interviul luat autoarei pentru bookhub.ro. Toate cele spuse acolo, combinate cu cele regăsite aici sper să vă convingă să cumpărați cartea și să vă delectați câteva ceasuri citind-o.

Editura: Polirom