Augustus. Revoluționarul care a devenit împărat – o analiză

Adrian Goldsworthy este autorul mai multor cărți de istorie, cu un doctorat obținut la Universitatea Oxford, fiind și un apreciat referent științific pentru documentare pe teme de istorie romană. Interesul științific al autorului se reliefează în istoria Romei Antice, cu precădere perioada republicană și imperială. Augustus. Revoluționarul care a devenit împărat, carte publicată în anul 2014, sub numele original de Augustus. From Revolutionary to Emperor, a fost tradusă în anul 2023, de Cosmin Nedelcu, la Editura Litera, în colecția Kronica.

Din punct de vedere metodologic, volumul este construit prin metoda comparativă, având o abordare cronologică a evenimentelor analizate, recurgându-se și la o amplă contextualizare istorică. Informațiile oferite despre personajul istoric în discuție sunt supuse unei riguroase analize critice a autorului, subliniindu-se posibilitatea ca unele detalii regăsite, mai ales, în sursele contemporane faptelor să nu fie întrutotul veridice. Pentru a înțelege domnia lui Augustus și personalitatea istorică, se recurge la metoda diacronică și comparativă, autorul întorcându-se la evenimentele din trecut, mai precis la domnia lui Iulius Caesar, pentru a releva cititorului contextul istoric în care apare Octavius și mai apoi Octavianus, dar și impactul pe care conducerea politică și militară a dictatorului l-a avut asupra evoluției ulterioare a moștenitorului său. În aceeași măsură, lucrarea este structurată în 5 mari părți, de la Gaius Octavius (Thurinus), 63-44 î.Hr.I , care este partea de contextualizare și de conturare a principalelor nuanțe ale familiei viitorului Augustus și ale succesului politic al predecesorului său, până la ultima parte, Imperator Caesar Augustus, divi filius, pater patriae, 2 î.Hr. – 14 d.Hr., ultimele succese ale lui Augustus, controlul și sfârșitul marelui împărat.

De asemenea, istoricul aplică o analiză minuțioasă surselor istorice, folosind atât lucrări generale, surse edite, despre subiectul cercetat, cât și surse inedite, contemporane personajului și epocii sale istorice, recurgând la textele scrise de autori, precum: Suetonius, Cicero, Dio, Appian, Plutarh, Horațiu, Tacit ș.a.m.d., asupra cărora ridică semnul întrebării, din cauza subiectivismului cu care pot fi scrise sau interesului autorului într-un anumit moment.

Teza centrală a cărții se construiește pornind de la o întrebare esențială: cât de mult l-a ajutat pe Octavianus moștenirea lui Iulius Caesar în evoluția sa atât de rapidă și de strălucită? L-a ajutat pe viitorul August să ardă etape ierarhice într-o Romă din ce în ce mai tulburată politic, social și militar?

Octavius s-a născut în familia lui Gaius Octavius și a Atiei, o aristocrată și un senator apreciat, fiind și nepot al lui Iulius Caesar. Copilul rămâne orfan de tată la vârsta de 4 ani, mama se recăsătorește, conform obiceiului roman, unde căsătoria era o afacere de stat sau de interes social, iar băiatul crește alături de bunici și sub stricta supraveghere și educație a unui paedagogus, numit Sphaerus. Spre finele anului 47 î.Hr., la vârsta de 16 ani, devenea oficial bărbat, fiind începutul său de drum.

Nu știm când s-a considerat că ar fi sigur ca Octavius să se întoarcă la Roma, dar cu siguranță se afla acolo spre finele lui 47 î.Hr., iar pe 18 octombrie a devenit oficial bărbat. Nu exista o vârstă prestabilită pentru această ceremonie, însă obișnuia să aibă loc undeva între 14 și 16 ani. Octavius împlinise de câteva săptămâni 16 ani.

La momentul asasinării lui Iulius Caesar, în anul 44 î.Hr., de Idele lui Marte, Octavius nu se afla la Roma, fiind trimis în Macedonia, unde și află teribila veste a asasinatului, dar și mesajul moștenirii. Sosise momentul de a deveni moștenitorul celui care îngenunchiase Galia, se proclamase dictator și controlase întreaga viață politică romană.

Dacă Octavius a șovăit să accepe moștenirea și numele, a făcut-o doar pentru scurtă vreme. La 18 ani a încetat să mai fie Gaius Octavius, devenind în schimb Gaius Iulius Caesar. Convenția se aștepta ca un bărbat să păstreze măcar o urmă a numelui său și să adauge Octavianus. N-a făcut niciodată asta, deși uneori dușmanii lui l-au numit Octavianus pentru a accentua faptul că familia lui adevărată era una obscură.

După episodul crucial pentru cariera și viața moștenitorului lui Iulius Caesar, care fusese zeificat și asasinii săi pedepsiți crunt, pe rând, romanii neuitând gloria pe care o adusese Romei, succesorul său își conturează atât profilul politic, pe cel de lider, cât și pe cel de tată, cap de familie. Analiza asupra parcursului său va fi una dihotomică, urmărindu-se viața publică și cea privată, ambele sub lupa și influența epocii în care au existat. Critica unui personaj istoric de asemenea anvergură trebuie realizată prin aplicarea conceptelor și regulilor vremurilor în care acesta a trăit. Astfel, de la început Gaius Iulius Caesar este privit cu reticență și superioritate de Senatul roman, instituție centrală a vieții politice în Antichitate, care cuprindea în jur de 600 de membri, senatori din aristocrația romană, cu o putere sporită și interese pe măsură. La 19 ani este privit cu neîncredere, mai ales de politicienii experimentați, fiind pus în opoziție cu Marcus Antonius, deja o personalitate consacrată, în etate de 40 de ani. La început, relația dintre cei doi este una stabilită cu superioritate de Antoniu, care nu vedea în Caesar decât un moștenitor al puterii și nu o capacitate. Ulterior, așa cum ne informează Cicero, odată cu al doilea triumvirat, relația dintre cei doi evoluează cordial, ajungând, însă, la o ruptură definitivă, în urma luptei de la Actium, din anul 31 î.Hr., atunci când Caesar îl înfrânge pe adversarul său, capturând-o și pe Cleopatra, un personaj emblematic al vremurilor. Consecințele acestei confruntări militare au fost uriașe pentru parcursul politic al învingătorului, cucerind Egiptul, în anul 30 î.Hr. și sporind zorii unei noi forme de organizare politică – Imperiul.

Câștigase glorie și, cel mai important, încrederea romanilor influenți și ai celor de rând, ccea ce duce la o ascensiune fulminantă a personajului, care în anul 27 î.Hr. primește titlul suprem în stat, pe cel de Augustus, după o simulare prin care anunța că se retrage din viața publică. Suetonius relatează că Caesar a venit în fața Senatului, în calitate de consul, cu un discurs pregătit, așa cum făcea mereu, prin care anunța renunțarea la prerogativele sale în favoarea acestei instituții. A plecat de la această întrunire cu dovada importanței sale și cu cel mai înalt titlu, cel de Augustus.

La Ide – ziua de 13 în cazul lunii ianuarie – , senatul s-a întrunit cu Caesar în calitate de consul […] A anunțat că renunță la puterile sale și că redă senatului controlul provinciilor, armatelor și legilor […] S-au auzit o mulțime de strigăte care l-au implorat să se răzgândească și să continue să conducă statul […] Consulul care prezida întrunirea devenea acum oficial Imperator Caesar Augustus divi filius. Augustus avea conotațiile profund religioase ale tradiției cât se poate de romaneale căutării îndrumării și aprobării divine prin auguri.

Simultan cu acest titlu, Augustus păstra și poziția de consul, fiind reales în funcție în fiecare an, până la sfârșitul vieții. În ceea ce privește caracterul acestuia, ne revin informații că era un bărbat autoritar, căruia îi făcea plăcere popularitatea sa, deși conștientiza că oricând se putea repeta episodul din 44 î.Hr., cu toate acestea umbla singur printre senatori, se apropia de oameni, bazându-se pe ceea ce întrupa titlul său. De asemenea, Augustus îndeplinea rolul de soț, fiind căsătorit cu Livia, și rolul de tată biologic, dar și adoptiv. Se înconjura de oameni de încredere, iar cel mai cunoscut este Agrippa, cel care îl înlocuia de câte ori împăratul avea probleme de sănătate. Punea accentul pe educație și pe valorile romane, deși nu se supunea niciodată complet regulilor societății pe care dorea și reușea să o schimbe.

În aceeași măsură, aflăm că era o fire cumpătată, cu atât mai mult, la senectute. Evita orice fel de exces, având și o sănătate care de multe ori îi pusese probleme. Trăia într-un mediu modest, nedeținând mari bogății, prefera să se retragă în casa de pe Insula Capri, unde îi plăcea să fie înconjurat de aristocrați, de clasa socială superioară romană.

Cumpătarea a caracterizat și obiceiurile alimentare ale lui Augustus și, încă o dată, acestea erau un amestec între înclinațiile personale și respectarea unui ideal de comportament pentru un senator roman de frunte. Suetoniu ne spune că îi plăcea pâinea simplă, nu franzelele mai rafinate, și că mânca adesea brânză moale, smochine și un pic de pește. Bea puțin vin, nu mai mult de o pintă, și vomita orice exces.

Spre finalul vieții, Augustus și-a aplicat ritmului vieții propria lui expresie – „Grăbește-te încet”, preferând să călătorească în provinciile cucerite de romani, având siguranța unei succesiuni glorioase, cea a lui Tiberius, propriul său ginere. Pe 19 august 14 d.Hr., avea să se stingă din viață cel care fusese aclamat ca imperator de cel puțin 21 de ori, având-o aproape pe Livia. După ce a recitat următoarele versuri: Bateți cu toții din palme, căci rolul bine l-am jucat; Și de pe scenă dați-mi voie să plec apludat, Augustus a preferat să rămână cu cei apropiați, care l-au vegheat până la final, iar Dio amintește în propria scriere că ultimele cuvinte rostite au fost adresate soției sale: Livia, ține minte viața noastră de familie și rămâi cu bine.

Așadar, Adrian Goldsworthy duce la bun sfârșit un demers biografic complex și nuanțat, analizând viața publică și privată a uneia dintre cele mai controversate personalități istorice, păstrându-și obiectivitatea cercetătorului și găsind un echilibru între marile acțiuni sângeroase ale lui Augustus și schimbările aduse la Roma.

Contradicțiile rămân, la fel și simplul fapt că a fost un dictator militar care și-a croit calea către putere omorându-și concetățenii și a rămas conducător suprem, deoarece nimeni nu i-a putut egala vreodată forța militară. Maturul om de stat aclamat ca părinte al patriei sale și bătrânul princeps salutat cu urale de marinarii din Alexandria pentru că le permitea să navigheze și să trăiască în pace a controlat armata și a menținut-o loială sieși.

Augustus. Revoluționarul care a devenit împărat de Adrian Goldsworthy