Asociația Editorilor din România, partener în proiectul CELA, anunță deschiderea procesului de selecție pentru 3 scriitori și 9 traducători care să participe la cea de-a doua ediție a proiectului (2019-2023). Participanții trebuie să fie cetățeni români, buni vorbitori ai limbii engleze, și dispuși să călătorească în străinătate pentru unele dintre activitățile proiectului. Prima deplasare este în perioada 14-17 ianuarie 2020, la Bruxelles.
CELA este un proiect internațional, ajuns la a doua ediție, care se desfășoară pe o perioadă de patru ani, și oferă participanților șansa de a cunoaște scriitori din zece țări europene, de a participa la cursuri de mentorat literar și de a-și prezenta  operele editorilor și agenților literari la evenimente de profil din țările participante la proiect (Belgia, Cehia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania). Mai multe detalii despre proiect găsiți aici: https://www.cela-europe.com/

Criterii de selecție pentru scriitori:

  • Vârsta maximă: 40 de ani
  • Au fost traduși în cel mult una dintre țările participante la proiect: Belgia, Cehia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Spania
  • Transmit la adresa cela@aer.ro, până pe 3 noiembrie, un text în limba română (fragment din opera proprie) de 2000 de cuvinte, împreună cu CV-ul în format Europass (română sau engleză) și o scrisoare de intenție (maximum 500 de cuvinte), în limba engleză
  • În prezent lucrează la o proză, din care un fragment va fi prezentat în cadrul proiectul CELA;
  • Au abilități bune de comunicare în limba engleză, atât scris, cât și oral;
  • Sunt pregătiți și motivați să se implice în proiect pe parcursul celor 4 ani și au disponibilitatea de a se deplasa în străinătate

Documente de înregistrare (în format text sau pdf):

  • Curriculum vitae structurat, care să conțină cel puțin: numele complet, data nașterii, locul de reședință, numărul de telefon și o imagine de ansamblu a informațiilor relevante despre practica profesională ca scriitor, studiile absolvite, volumele publicate (dacă este cazul) și  participarea la alte programe de dezvoltare a talentelor (dacă este cazul);
  • Text motivațional în limba engleză (max.  500 de cuvinte), în care să explice de ce doresc să participe la CELA și ce și-ar dori să obțină ca urmare a acestei participări.
  • Fragment dintr-un text în proză aflat în lucru sau finalizat (maxim 2000 de cuvinte)

Documentele se trimit la cela@aer.ro, specificând proiectul CELA în subiectul e-mailului.
Termenul limită de depunere a cererilor: 3 noiembrie 2019


Criterii de selecție pentru traducători:

  • Au experiență de traducător literar în limba română din una dintre următoarele limbi: neerlandeză, cehă, italiană, polonă, portugheză, sârbă, slovenă, spaniolă
  • Se situează între nivelul LT2 și nivelul LT3, potrivit clasificării Petra-E (https://petra-educationframework.eu/)
  • Au abilități bune de comunicare în limba engleză;
  • Sunt pregătiți și motivați să se implice în proiect pe parcursul celor patru ani și au disponibilitatea de a se deplasa în străinătate

Documente de înregistrare (în format text sau pdf):

  • Curriculum vitae structurat, care să conțină cel puțin: numele complet, data nașterii, locul de reședință, numărul de telefon, asumarea nivelului de cunoaștere a limbii străine potrivit clasificării Petra-E, informații relevante despre activitatea de traducător, studiile absolvite și  participarea la alte proiecte;
  • Text motivațional în limba engleză (max. 500 de cuvinte), în care să explice de ce doresc să participe la CELA și ce și-ar dori să obțină ca urmare a acestei participări.

Documentele se trimit la cela@aer.ro, specificând proiectul CELA în subiectul e-mailului.
Termenul limită de depunere a cererilor: 3 noiembrie 2019.

CELA este un proiect co-finanțat de programul Europa Creativă al Uniunii Europene și Dutch Foundation for Literature. https://www.cela-europe.com/

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura