Anisia și manuscrisul mistic

„Știți bine că, deși ștergi cuiva o amintire, dacă cineva i-o povestește, aceea revine.” Cosmin Perța

„Din fericire pentru el, Luka trăia într-o epocă în care un număr aproape infinit de realități paralele începuseră să fie vândute sub formă de jucării.” Salman Rushdie

Cineva știe mereu cum au stat lucrurile și de aceea primește privilegiul de a le povesti și altora. Aceasta este Johanna.

Nu poți povesti veridic, în absența unei experiențe nemijlocite. O scoică quahog aproape nemuritoare, care-și păstrează, spre deosebire de alte făpturi, privilegiul memoriei, știe exact cum a început totul, în timpul unui îndelungat război de uzură cu Lorzii Ceții. Dacă sunt scrise undeva, lucrurile ce urmează să se întâmple ajung la cunoștința celor care le pot citi:

„Am aflat că, după ce-a fost distrus castelul lordului Krunt, piticii verzi, care cunoșteau locul unde își îngropase comoara, au profitat de degringolada generală pentru a ajunge la aceasta, lăsând suspiciunea furtului să cadă asupra răzvrătiților care devastaseră ruinele castelului. Comoara, pe lângă aur, pietre prețioase și artefacte conținea și un manuscris mistic, scris în limba veche.” (pp. 33-34)

Lectura-predicție este specifică scenariilor SF, care au, desigur, și un imaginar neobișnuit, de tip distopic. Intuiția, experiența și anumite mecanisme de apropriere a viitorului sunt trăsături care o transformă pe Johanna în povestitor ideal.

Așadar lucrurile importante sunt mereu scrise undeva. Un manuscris misterios se lasă cercetat de ochii curioși. Personajele pleacă din nou la un drum salvator și nu de puține ori descoperă multe despre lumea în care trăiesc și, mai ales, despre propria identitate.

Scrisă ca un film, în episoade care se adaugă imprevizibil, proza aceasta face, sub semnul magiei atotputernice, trecerea de la întuneric la lumină, într-un fel care-mi amintește de Luka și Focul Vieții, romanul lui Salman Rushdie. Lumea se confruntă cu mai multe probleme, care mai de care mai gravă, iar soluțiile nu pot fi aplicate fără risc vital, în cazul Anisiei, și fără cooperare. Lorzii Ceții întrețin un război din care au de suferit toți. Pământul e otrăvit cu tot felul de substanțe, apa, la fel.

Zeii pământului și zeii oceanelor își iau energia de la Sursă, o entitate misterioasă căreia i se datorează Creația. E liniștitor să afli că zeii, deși cam reci, au rezerve de energie pentru a-și întreține Creația. Nu obișnuiesc să ofere îmbrățișări, nici nu așteaptă laude sau recunoștință. Sunt niște zei simpli, a căror existență este semnalată de lumină.

Un episod aparte este cel al pisicilor tibetane cu nume autohtone: Zoe, Petrică și Codiță. Sunt zănatice, umblă ba după albine, ba după veverițe, torc și întorc puterile celor care pot face mai mult, infinit mai mult pentru a înclina balanța către latura luminoasă a lumii. Mai și vorbesc, ca oamenii. Zoe e pisica supremă.

„Până să apuce Anisia să înceapă să-i povestească despre întoarcerea zeilor pământului și despre faptul că aceștia aveau nevoie de ajutorul lor, de Zoe s-a apropiat o altă pisică, care i-a turnat lapte proaspăt în ceșcuța aproape golită și, din neatenție, a vărsat un strop. Moment în care Zoe, spre groaza mea și uimirea Anisiei, s-a ridicat brusc și i-a tras două lăbuțe peste bot, jap-jap, atât de rapide încât au părut o singură mișcare de o fracțiune de secundă. Apoi s-a încolăcit la loc pe pernuță și, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a întors spre noi:

— Mă scuzați, miau, stau prost cu nervii! Continuați, miau, vă rog, a zis și a început să-și lingă lăbuțele și să toarcă.” (pp. 76-77)

Pisicile nu o cred pe Anisia care le povestește cum au salvat-o zeii pământului. Despre acești zei se știe că ar fi dispărut definitiv, că s-ar fi retras, abandonându-și creaturile. Abia când una dintre pisici trece printr-o situație dificilă, despre Codiță e vorba, apar semne miraculoase.

Există trepte diferite de magie, puterile fiecăruia se activează în anumite condiții. Anisia are puterea de a readuce la viață albinele, scutind o pisică de grea pedeapsă. Codiță nu va fi expulzată. Albinele sunt strămutate pe o pajiște din preajma Pădurii Oranj, unde se poate ajunge printr-un portal.

Cartea are, în anumite momente, apropieri de Harry Potter, ca în secvența tensionată în care Anisia, după momentul levitației, pare să fi trecut în lumea cealaltă. La fel de spectaculos este momentul revenirii, după efortul zeilor pământului de a-i reda fetei energia.

Lorzii Ceții se liniștesc, învinși de tehnologie, care funcționează magic, în slujba binelui. Viața e magie, spune Johanna cea înțeleaptă. Merită ascultată, fiindcă e un personaj care știe lumea de la începuturile ei. Chiar dacă lucrurile se cunosc, sunt intuite, prinde bine să le repete cineva: magia e a Binelui! Așa se face că singura pedeapsă pe care o primesc Lorzii Ceții este ștergerea memoriei. Se poate spune că li se acordă o șansă enormă, aceea de a lua viața de la capăt, fără greșeli, ca oameni obișnuiți:

„Nu doar Lorzilor Ceții aveau să le fie șterse toate amintirile despre zeii pământului și despre domnia Lorzilor, ci tuturor oamenilor și speciilor raționale. Dacă aș fi avut gură, aș fi rămas cu ea căscată. Nu mi-aș fi putut imagina că o astfel de magie, la un un nivel atât de extins, era posibilă. De asta nu își mai amintește nimeni azi despre Lorzii Ceții și zeii pământului. Și de asta, probabil, mă veți considera o mincinoasă, pentru că deși se mai găsesc referințe la ei în textele vechi, toată lumea le consideră basme. Însă toate lucrurile pe care vi le povestesc au fost reale, doar că au fost șterse din memoria tuturor și chiar dacă eu vi le istorisesc în amănunt, nu mai e azi nimeni din vremea aceea căruia să-i poată reveni amintirile. Așa că vă trebui să mă credeți pe cuvânt. Sau nu. Cum vă e mai ușor.

Magia de ștergere a memoriei a fost făcută de zei chiar în seara aceea. Din corpurile lor a țâșnit un fascicul de energie care a explodat sus, pe boltă, și s-a extins apoi în jurul pământului. Singurii protejați am fost noi, cei din camera aceea, sursa fasciculului, restul au uitat tot despre Lorzi și despre zei, și s-a lăsat noaptea, și au început o zi nouă și o lume la fel de nouă.” (pp. 100-101)

Pentru menținerea în lume a energiilor bune, este nevoie și de o școală, iar construcția ei durează un an și se realizează cu ajutorul piticilor verzi, meșteșugarii ținutului. Trebuie însă plătiți bine, au pretenția asta. Școala aceasta este una a viitorului și ține cont de formarea gândirii:

„Tot noi am fost și primii profesori ai școlii. Anisia preda Magia creației, Vladimir, evident, Alchimie, Paul era profesor de Magie defensivă și de atac, Zoe, care în sfârșit îi cedase funcțiile de conducere și de organizare a satului lui Codiță, se ocupa exclusiv de școală și preda Crearea și conservarea energiei magice, asigurându-se și că nivelul de energie magică era mereu constant și suficient în perimetrul școlii. Iar eu, în toată această lume magică, predam Limbile vechi, Filosofie și Etică. Pentru că aveam și atunci, ca și acum, convingerea că un bun magician, tocmai pentru că are multă putere, trebuie să aibă și multă responsabilitate. Și cel mai bun mod de a deveni responsabil este studiul. Cultura, etica și filozofia sunt indispensabile unui creier pentru a avea rațiune și discernământ.” (pp. 110-111)

Ca într-un joc al adolescenților de azi, o comandă simplă șterge din memorie răul și determină o redefinire completă, în cheie etică și filosofică, a întregii Creații. Deși știm din cele două volume atât de multe despre Anisia și despre Vladimir, totuși există mistere care nu se lasă epuizate. E firesc să găsim, la final, formula Va urma.

Câteva informații despre autor apar în prezentarea editurii:

Cosmin Perța (n. 1982, Vișeu de Sus, jud. Maramureș) este poet, prozator și eseist. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București, cu un master în literatura contemporană, obținând ulterior titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică est-europeană. A publicat mai multe romane și volume de eseuri, povestiri și poeme. În 2012 a obținut premiul Tânărul prozator al anului. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 16 limbi. În prezent este lector la Universitatea Hyperion din București.

Anisia și manuscrisul mistic de Cosmin Perța