Animal/ Offline

Declarasem luna decembrie luna lecturilor de suspans. În pofida a ce se gândește de obicei, să scrii un thriller bun este îngrozitor de greu. Acest lucru necesită talent. Mă gândesc în primul rând la Stephen King în tinerețe, Edgar Allan Poe, Kafka, Gogol, Hoffmann și bineînțeles la regizorul Alfred Hitchcock. Este o muncă de geniu, trebuie să vezi într-un mod distorsionat lumea ca să poți gândi asemenea istorii.

Din observațiile personale, există ingrediente esențiale pentru o scriere de suspans. Primele ar fi cele ce țin de cotidian: casă, oglinzi, jucării; lucruri cu care interacționăm zilnic și care nu ne crează nici un disconfort. De exemplu: descoperirea/apariția altor încăperi în locuința pe care o cunoaștem pe de rost, oglinzi care se sparg de sine stătător, păpuși vorbitoare sau lifturi deplasându-se singure noaptea într-un hotel părăsit ne pot crea un „pic” de nesiguranță. Etapa în care cunoscutul trece în necunoscut fără vreo explicație evidentă reprezintă un factor cel puțin stresant, obiectele prevestesc, iar mintea face jocul.

În al doilea rând: poveștile, miturile sau laitmotive folclorice; motivul dublurii (doppelganger), al reflexiei sau al umbrei, aici mă gândesc la Krampus, din folclorul german, jumătate țap, jumătate demon, umbra lui Moș Nicolae, care îl însoțea peste tot și pedepsea copiii neascultători. Sau la Sandman (da, da Metallica), personaj al poveștilor folclorului scandinav, similar lui Moș Ene, care l-a inspirat pe Hoffmann să scrie The Sandman, unde caracterul capătă dimensiuni sinistre. Motivul vrăjitoarelor, deja bătătorit, din punctul meu de vedere, reprezintă până acum izvor nesecat de inspirație.

În al treilea rând mă gândesc la vise, mai ales la cele din copilăria timpurie, care reușesc să ne îngrozească forțând resorturi psihologice cunoscute. Audiam o lecție despre Stephen King în care lectorul povestea tehnica prin care un vis poate fi pervertit în coșmar. Procedura e simplă, spunea el, transformi cotidianul în absurd. Ca exemplu a fost dat filmul The Ring, în regia lui Gore Verbinski. Fetiță, fântână, cal, copac. Acest lanț nu generează frică. Mintea le poate aranja într-o imagine idilică. Dacă fetița ar ieși din fântână, iar calul s-ar afla în copac acest absurd ar produce anxietate.

Ce încerc eu să spun e că: universul fricii este centrat în jurul câtorva subiecte și ele într-o formă sau alta se regăsesc sub formă de laitmotive reprezentând baza oricărei scrieri de gen. (Vorbesc despre frică pentru că literatura de suspans poate trece în subgenul ei horror, doar cu puține retușuri.) Având în vedere că avem un fundament deja existent de ingrediente musai, intervine un al doilea moment important și anume cum autorul ambalează aceste componente. Iar prin cuvântul „a ambala” presupun felul în care ni se servește istoria. Tehnica narativă este foarte importantă: cum se spune povestea, unde cad accentele, capacitatea de a antrena cititorul într-o manieră participativă și un twist sofisticat fac de obicei diferența.

Conform definiției, criteriile cheie care definesc literatura de suspans ar fi: generarea emoțiilor negative pe de o parte:, anxietate, tensiune, frică și curiozitatea, anticiparea, speranța pe de altă parte. Aceste elemente creează un cadru tensional perfect pentru ca cititorul să se simtă „deranjat”. Eroii cărților de suspans sunt de cele mai multe ori orientați către acțiune și dezleagă tot felul de scenarii.

În calitate de cititori ne dorim de la acest gen de literatură aderență de subiect, logica în acțiuni, twisturi plauzibile. Și îndrăznesc să adaug, cât mai puțină grafomanie.

Așa cum ziceam la începutul acestui mic eseu, am declarat luna decembrie luna lecturilor de suspans și am luat în mod aleatoriu fără să mă documentez în prealabil nici măcar după nota Goodreads două cărți: Animal de Lisa Taddeo(Editura Litera) și Offline de Arno Strobel (Editura Lebăda Neagră)

Descrierea romanului Offline este una promițătoare:

„Cinci zile fără internet. O evadare din stresul digital. Detoxifiere digitală. Acesta este proiectul unui grup de tineri care călătoresc la un fost hotel de pe muntele Watzmann, aflat la o altitudine de 2000 de metri. Dar a doua zi unul dintre ei dispare și este găsit maltratat la scurt timp după aceea. Acum începe o călătorie proastă pentru toata lumea, aparent fără ieșire. Pentru ca sunt offline si nu pot cere ajutorul nimănui.”

Arno Strobel scrie laconic și fără pretenții, dar reușește să bifeze tot ce este necesar unui thriller clasic: dialoguri succinte, acțiune, suspans. Nu îi lipsește nici ceea ce numesc eu aderență, adică incapacitatea cititorului de a lăsa din mâna cartea. În Offline, Arno Strobel exploatează în alt mod ideea hotelului Overlook, făcând un mix misterios din teama fundamentală de a ne pierde simțurile și claustrofobie. Se valorifică descoperirile de spații necunoscute, dar din punct de vedere stilistic și conceptual felul în care o face este incomparabil cu să zicem… House of leaves.

Istoria este povestită în ritm rapid, într-un fel mai degrabă superficial fără introspecția necesară sau o descriere mai serioasă de personaj. Din cauza acestui defect narativ m-am văzut forțată de câteva ori să recitesc, pentru că la un moment dat încurcam personajele la modul cel mai serios. Aș vrea să clarific din start: nu am avut așteptări ca Arno Strobel sa scrie ca J. Fowles (cu referire la Colecționarul) totuși, aș fi dorit o expunere mai atentă la detalii și mai puțin tehnică. Dac-ar fi să fac o concluzie, în pofida la toate, pot sa zic că Offline este o lectură plauzibilă, interesantă, logică, partea proastă e că m-am prins asupra deznodământului destul de repede.

Cu adevărat curioasă a fost cea de-a doua carte parcursă: Animal de Lisa Taddeo. Încadrată la categoria adult thriller cu trimitere la american psycho pare foarte atractivă pentru cititor, dar țin să vă avertizez ca aceasta scriere i-ar putea enerva pe mulți prin faptul că promovează într-un fel agresiv dezideratele #metoo.

Lisa Taddeo este jurnalist și este cunoscută datorită bestsellerului New York Times Trei femei, unde abordează documentaristic problema abuzului. Animal este cartea ei de debut. Spre deosebire de Trei femei, Animal este ficțiune, dar tema de interes rămâne una similară.

Taddeo creează un personaj feminin original, interesant și controversat. Joan are o voce puternică, este plină de obsesii și se comportă de parcă ar fi murit deja. Fire inteligentă, manipulatoare își poată perfect masca de femeie ușoară. Ea nu pare a fi împotrivă să fie numită cu diferite calificative obscene, iar uneori se creează impresia că ele nu o ating în general. Sexualizează orice legătură care îi iese în cale, perseverează în pattern-uri defectuoase și nu reacționează la situații de o violență brutală. Copilăria ei, face impresia unui scenariu intermediar între Lolita lui Nabokov și Nimfomana lui Trier. Personajul Joanei ne oferă posibilitatea de a urmări cum se creează și se hrănește cercul vicios al abuzului. Iar felul în care este construit îmi amintește de lumea lui Houellebecq.

De unde vine suspansul în toată această istorie? Din incertitudine. Cine este Joan, care îi este povestea, va omorî pe cineva? Dacă da, atunci cine-i viitoarea victimă? Este o istorie a răzbunării? Cui își adresează monologurile? Și o grămadă alte necunoscute. Dacă după toate astea întrebări vi se par plictisitoare, cireașa de pe tort e că avem parte și de un sfârșit deschis.

Din punctul meu de vedere, Lisa Taddeo a făcut o treabă bună.

La final pot să spun că am rămas surprinsă de faptul că deși nu m-am documentat privitor la nici una dintre cele două cărți, ele nu m-au dezamăgit. Cred că o să mai recurg la asemenea proiecte lunare de relaxare. Uneori găsesc lecturile de genul ăsta absolut necesare pentru a ne putea distrage de la cotidian și o să urmăresc cu interes noutățile editoriale.

Offline de Arno Strobel