Institutul Cultural Român a organizat etapa finală din România a audițiilor anuale pentru European Youth Orchestra, găzduite la Ateneul Român din București pe 16 și 17 octombrie 2023. Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

39 de muzicieni români, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, au concurat anul acesta pentru un loc în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Ei au fost acompaniați de prof. univ. Verona Maier, audițiile fiind înregistrate audio-video în vederea evaluării prestației lor simultan cu prestațiile participanților din toate celelalte țări europene (la aceeași categorie/instrument). EUYO l-a desemnat pe dirijorul britanic Peter Stark pentru o primă evaluare a celor 39 muzicieni români înscriși, dar rezultatele finale, stabilite în urma jurizării internaționale, vor fi comunicate în ianuarie 2024.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte tineri muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de renume, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.

EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale remarcabile pentru tinerii instrumentiști care își propun o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni profesori îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Aproximativ 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni de marcă, găsindu-și locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

Până în prezent, peste 20 de instrumentiști din România au luat parte la stagiile de formare EUYO, în cadrul parteneriatului cu Institutul Cultural Român.

Detalii: European Union Youth Orchestra, https://euyo.eu/

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura