Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) are bucuria să anunțe organizarea conferinței „Mari Minciuni Vinovate despre Comunismul Românesc”, eveniment integrat în programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”. Conferința va avea loc în data de 19 octombrie 2023, începând cu ora 18:30, în Amfiteatrul A01 al UVT.
Această conferință se va axa pe miturile și adevărurile din perioada comunistă din România, oferind publicului o perspectivă asupra evenimentelor istorice ale acelei perioade tumultoase. Invitatul special al evenimentului este Germina Nagâț, membră a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Ea va aduce în discuție experiența și cunoștințele sale, aducând în lumină detalii mai puțin cunoscute ale acelei epoci. Conferința va fi moderată de către Mircea Mihăieș, garantând astfel o dezbatere profundă și bine argumentată.
Evenimentul oferă publicului larg o oportunitate unică de a înțelege mai bine contextul istoric și evenimentele care au marcat perioada comunistă din România. Participanții sunt încurajați să aducă întrebări și să contribuie la această discuție interactivă și educativă, promițând o experiență captivantă.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea:
„Programele culturale oferite publicului larg la Universitatea de Vest din Timișoara capitalizează un interes major, în acest an al Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023. Între aceste momente de emoție artistică și creativitate culturală se află și cele în care sunt evocate episoade ale istoriei recente, inclusiv cele care fac referire la o perioadă în care sistemul politic și societatea încă nu se democratizaseră, perioade a căror analiză critică se cuvine a fi realizată în orașul Revoluției din Decembrie 1989. Prelegerea pe care o va susține Germina Nagâț, ca și dialogul ce va fi moderat de profesorul Mircea Mihăieș alături de invitată, promit să ofere publicului reinterpretări actuale despre cum se trăia și cum era societatea în timpul comunismului românesc.”
Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.
Evenimentul este gratuit și deschis publicului larg.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați pagina de Facebook „La UVT, Cultura este Capitală” și a paginii de Facebook UVT.
Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura