Însemnările lui Urusov

Prințul Urusov nu știa o boabă de moldovenește (a se citi românește) când a fost numit guvernator al Basarabiei. Cu origini nobiliare, dar un foarte bun cunoscător al tainelor agriculturii, pentru că el însuși își „exploata” terenurile (mare parte moștenite prin căsătorie) și preocupat de tot ce însemna administrare bună (a se citi dregător bun), Urusov intră în slujba țarului mânat fiind de un simț al datoriei destul de dezvoltat, dar și de sentimentul că poate contribui la o mai bună punere în practică a legilor, dar și la o foarte bună administrare a treburilor publice, astfel încât țarul să fie mulțumit, iar populația să aibă de câștigat. El a venit la Chișinău ca urmare a Pogromului din aprilie 1903 și va face tot ce îi stă în puteri să restaureze liniștea, dar și să diminueze, pe cât posibil, nedreptățile de care aveau parte la tot pasul evreii. Pare ciudată echidistanța de care dă dovadă Urusov, dacă ținem cont de epoca în care a trăit, de contextul istoric internațional, dar și din interiorul Imperiului Țarist, de situația evreilor și de atitudinea populației majoritare față de aceștia. Nu ni se mai pare ciudată atitudinea în momentul în care aflăm că atunci când și-a asumat funcția de guvernator a făcut-o în deplină cunoștință de cauză, cu alte cuvinte pentru el n-a fost o simplă decizie politică, ci o slujbă foarte importantă, de a cărei obligații încearcă să se achite cu maximă responsabilitate.

„Expediții militare represive, jafuri și omoruri comise de militari sub chipul instaurării ordinii pe atunci încă nu avuseră loc. Nu voi vorbi aici despre ele. Vreau doar să spun că regulile de care trebuia să mă conduc le dădeau trupelor posibilitatea deplină de a nu acționa în timpul tulburărilor, fără să fie pasibile de vreo răspundere pentru aceasta.

Așa s-a și întâmplat la Chișinău în anul 1903. A fost un răstimp, între ora două și trei și jumătate, când o companie, în mâinile unui om priceput, ar fi putut localiza, opri și stinge focul pogromului din apropierea pieței Ciuflea. În loc să o facă, toată garnizoana chișinăuiană, care s-a prezentat mai târziu și a ocupat jumătate de oră, a tot confirmat timp de două zile prin lipsa sa de acțiune veridicitatea legendei că țarul a permis trei zile de jaf, până când generalul B(eckman) a decis că trebuie salvat și orașul, și onoarea armatei. După ordinul lui de a începe arestările pogromul a încetat, se pare, în decurs de două ore.”

Însemnările unui guvernator. Chișinău, 1903-1904 devine pentru istorici, dar și pentru cititorii oarecare sursă de informații de primă mână, de cea mai bună calitate, care corelate cu informațiile provenite din memoriile/jurnalele oamenilor timpului și documentele istorice din epocă ajută foarte mult la formarea unei viziuni de ansamblu asupra evenimentelor, dar mai ales a oamenilor care au făcut posibilă schimbarea firului istoriei. Începutul secolului XX nu era deloc lipsit de frământări, Balcanii erau teritoriul unor războaie care păreau fără sfârșit, marile imperii ale lumii își revizuiau continuu politica externă, fiind forțați să ia în considerare voința popoarelor și afirmarea dreptului acestora la independență statală. Imperiul țarist este foarte aproape de dispariție, zorii Marii Revoluții se arătau la orizont, dar e drept că aproape nimeni nu previziona cât de mari vor fi schimbările și, mai ales, cât de radicale. Parcurgerea memoriilor lui Urusov vor ajuta pe cititor să înțeleagă mai bine situația politică, atât în interiorul imperiului, cât și în afara acestuia. E drept, referințele la politica externă a Imperiului Țarist sunt mai puțin detaliate, dar ajută la o mai bună înțelegere a stării de fapt și a fondului problemelor sociale.

Ce este cu adevărat interesant este interesul prințului Urusov pentru înțelegerea problemei evreiești; cu alte cuvinte, pe el nu l-a interesat stoparea pogromului în sine (oficial acesta se încheiase la sosirea lui la Chișinău), ci a fost interesat să înțeleagă cum de a devenit posibil un astfel de eveniment nefast, nedorit și cu consecințe destul de grave, dacă nu se găseau soluții potrivite. Conștient fiind că populația evreiască reprezenta un procent însemnat din totalul populației moldovenești (peste 11%), știind și că aceasta nu benefecia nici pe de departe de aceleași drepturi cu populația majoritară, pleacă să viziteze locurile – întâi ia la pas cartierele Chișinăului, după aceea ajunge în provincie – și să priceapă adevăratele cauze și, mai ales, cum stau lucrurile de fapt.

„Am cunoscut mulţi nobili proprietari de pământ solizi, mai ales în guberniile necernoziomice şi trebuie să spun că ei reprezentau un fenomen in fond benefic. Relaţiile lor cu ţăranii, în pofida unor confuzii între vecini care se produceau uneori, în cea mai mare parte nu erau proaste. Chiaburia, exploatarea ţăranilor erau din partea lor un fenomen rar. Dimpotrivă, în relaţiile lor cu ţărănimea muncitoare se observa o anumită concordie, elaborată de activitatea îndelungată în comun. În această atitudine conciliantă și blajină faţă de foştii iobagi ai taţilor lor se şi resimțea o anumită particularitate care îi evidenţia în mod avantajos pe nobilii moşieri din rândul proprietarilor privați din alte stări sociale – chiaburi mic-burghezi şi ţărani îmbogăţiţi care erau cu mult mai zgârciți şi mai nemiloşi faţă de confrații lor inferiori decât nobilii. În aceştia se manifesta pozitiv (deşi uneori slab şi inconştient) o oarecare compătimire faţă de ţărani, în parte cu caracter principial, care decurgea din dragostea lor de pământ, de munca agricolă şi de cei care trăiesc din această muncă. Importanţa culturală a gospodăriilor de pe moşiile nobililor din Rusia de nord şi de centru, unde în randul populaţiei ţărăneşti nu există foamea de pământ şi arendă scumpă forţată, nu poate fi, în opinia mea, contestată.”

Însemnările lui Urusov surprind prin acuitatea observațiilor, dar mai ales prin „dreapta judecată”. Dă dovadă de excelente calități diplomatice – nu se grăbește să dea sentințe, consultă toate părțile implicate, încearcă să găsească cele mai bune soluții, chiar cu riscul de a încălca legea țaristă. Foarte fine observațiile care țin de mentalitățile diferite ale minoritarilor prin raportare la populația majoritară, găsește în spatele unui defect evident și cauza, dar nu pentru a trece cu vederea și a ierta manifestarea acestuia, ci pentru a înțelege și, mai ales, pentru a lua cea mai bună decizie. Savuroase devin, din acest punct de vedere, însemnările lui de la primele întâlniri cu populația, când se simte sufocat de marile adunări de oameni din piețe, dar și de eternele audiențe, marea lor majoritate pentru cauze mărunte sau pentru situații ale căror rezolvare nu țineau de directa lui implicare.

Iudeofilia de care este acuzat în permanență și de care încearcă să se disculpe în anumite momente derivă direct din atitudinea lui față de anumite stări de fapt. Vizitele lui în toată Basabaria, dar mai ales în nordul acesteia sau în provinciile de la granița cu România, îi relevă acestuia discrepanțele uriașe între drepturile populației majoritare și cele ale evreilor, în condițiile în care aportul la economia țării și la bunăstarea acesteia a celor din urmă nu era deloc de trecut cu vederea. Este extrem de utilă trecerea în revistă a tuturor marilor domenii economice în care evreii aveau ceva de spus, după cum este extrem de interesant capitolul dedicat învățământului. Capitolul X (Turul guberniei. Bălți. Soroca. „EKO”. Hotin. Ismail. Vâlcov. Șaba) este revelator din perspectiva rolului important (sau, dacă vreți, de neignorat) pe care l-au avut evreii în dezvoltarea economiei provinciei la sfârșit de scecol XIX – început de secol XX.

Foarte interesant este și capitolul dedicat vizitei la Iași, în contextul în care el pune în evidență tot ceea ce înseamnă detaliu diplomatic – de la gesturile cuvenite a se face la o masă oficială și până la cele care țin de ritualul de sfințire a lăcașurilor bisericești sau la poziția efectivă în alaiul regal. Este un capitol care se cere citit printre rânduri și ale cărui informații trebuie corelate cu cele din memoriile oamenilor politici români din epocă, inclusiv cu memoriile capetelor încoronate ale României.

„Cercetările în dosarul pogromului și actul de acuzare alcătuit de Goremâkin au avut drept consecință o serie de acuzații și reclamații privind părtinirea acordată de procuror evreilor. Nu numai presa patriotică specială de proastă calitate, ci și „Novoie vremea” își exprimau indignarea în privința faptului că în dosarul pogromului nu a fost inculpat niciun evreu. Goremâkin chiar a fost nevoit în această privință să prezinte pentru șefi o notă explicativă, care, desigur, nu era greu de întocmit. Într-adevăr, în timpul pogromului au fost uciși 42 de evrei și a fost prădată exclusiv averea evreiască. Din partea creștinilor a murit doar un băiețel, lovit de un glonț rătăcit și nu se știe cine a tras. Autoapărarea evreilor s-a manifestat, după cum a stabilit ancheta, doar în faptul căă ei se adunau în număr mare în unele locuri și se înarmau cu bâte, dar nu au cauzat daune nimănui și nu au stânjenit succesul acțiunilor pogromiștilor. Nici la poliție, nici la procuror nu a parvenit nicio plângere privind violența din partea evreilor și totuși procurorul nostru nu a fost privat de reproșul de efectuare părtinitoare și unilaterală a cercetărilor. În curând după plecarea mea din Basarabia Goremâkin a început să se simtă stingherit de atitudinea nedreaptă față de el a administrației locale, de șicanele și reclamațiile permanente, fie și infructuoase, în privința acțiunilor lui și ulterior s-a transferat la Tiflis în funcția de adjunct al procurorului Curții de Justiție.”

Însemnările unui guvernator. Chișinău, 1903-1904 de S. D. Urusov este o carte esențială pentru istorici, constituindu-se în izvor istoric de primă mână, dar care poate interesa și pe un cititor obișnuit, care dorește să afle cât mai multe despre istoria Basarabiei de la început de secol XX. Stilul narativ impecbil al autorului cucerește (deși, pe alocuri poate părea sec sau asemănător unui proces-verbal- efect derivat din dorința autorului de a fi echidistant și bine înțeles cu orice preț) și lipsa echivocului ajută foarte mult în lecturarea cu sufletul la gură a întregii cărți. Contribuie în acest sens traducerea impecabilă a lui Vsevolod Ciornei (care a eliminat pe cât posibil arhaismele), dar și studiul introductiv și notele lui Virgil Pâslariuc. Toate aceste date ne determină să afirmăm că avem de-a face cu o (nouă) apariție cel puțin notabilă în seria Cartier Istoric a Editurii Cartier. Și, deloc de neglijat, la finalul lecturării cărții Însemnările unui guvernator. Chișinău, 1903-1904 veți fi surprinși cât de multe prejudecăți v-au fost demontate, aspect deloc de neglijat astăzi.

Însemnările unui guvernator. Chișinău, 1903-1904 de S. D. Urusov