„Wonderland. Cum a creat jocul lumea modernă” de Steven Johnson

Ne place să ne imaginăm că istoria este locul în care se manifestă forţe cosmice, vectori ai sensului, mari scheme escatologice, garanţii ale destinului excepţional al omului. Istoria mare, înţeleasă fie ca desfăşurare temporală a unor forţe supra-umane, ca poveste a mântuirii sau ca punere în scenă a spiritului ce se îmbogăţeşte pe sine, uită şi şterge accidentele, amuţeşte patosul micrologic, cufundă în uitare nenumărate personaje secundare. Istoria mare este poveste a poveştilor, structură a destinului. Cine ar da importanţă şi cine ar consemna o pupilă mărită de curiozitate, o adiere de stambă pe o piele înfiorată, plăcerea vinovată dintr-un abur de mirodenii învăluind palatul gurii, imersiunea într-un joc de computer sau juisarea în faţa unei culori? Şi, cu toate acestea, cartea lui Steven Johnson tocmai asta se vrea: descrierea şi argumentarea modului în care aceste elemente marginale, periferice în orice naraţiune istorică, au dus la transformarea profundă, deşi fortuită a istoriei omului:

„Delectare este un cuvânt rareori invocat ca forţă motrică a schimbării istorice. De obicei, istoria este imaginată ca o luptă pentru supravieţuire, pentru putere, libertate, bogăţie. În cel mai bun caz, lumea jocului şi a distracţiei aparţine părţilor marginale ale naraţiunii principale… Dar imaginaţi-vă că sunteţi un observator al tendinţelor sociale şi tehnologice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi că încercaţi să prevedeţi evoluţiile cu adevărat seismice care vor defini următoarele trei secole… Această carte este o pledoarie amplă pentru acel gen de indiciu: o aiureală, dată la o parte ca o distracţie stupidă, care se dovedeşte a fi un fel de artefact din viitor.”

Ca orice carte bună, volumul lui Steven Johnson se poate citi la mai multe nivele. Pentru cititorul fără ambiţii şi înclinaţii speculative, cartea este o delectabilă incursiune în istoria jocului şi a distracţiei din ultimele trei, patru secole. Cele şase capitole ne vor purta printr-o veritabilă galerie a răsfăţului, spiritului epicureic şi alintului, cartografiind şase domenii cât se poate de ofertante: moda şi cumpărăturile, muzica, gustul, punerea în scenă a iluziei, jocurile şi configurarea modernă a spaţiului public. Fiecare capitol este bine documentat, palpitant şi savuros. Fiecare capitol propune aceeaşi structură: identificarea şi scoaterea în evidenţă a câte unui fir roşu din enorma ţesătură istorică, fir ce îşi are originea într-una sau câteva invenţii menite răsfăţului şi gratuităţii ludice care au determinat după aceea transformări de profunzime ale istorie şi societăţii omeneşti şi chiar a fiinţei umane înseşi. Vom afla despre drumurile care duc de la melcul Hexaplex Trunculus (din ale cărui secreţii a fost sintetizată purpura de Tyr şi care i-a făcut pe marinarii fenicieni să se avânte pe mare dincolo de Coloanele lui Hercule) la domesticirea plantei Gossypium malvaceae (bumbacul), şi de la apariţia gustului pentru îmbrăcăminte şi frenezia stambei la naşterea spaţiului publicitar modern, a mall-ului, a universului Disney şi chiar a unor sindroame psihiatrice (cleptomania de magazin). Vom afla despre pasiunea umană pentru muzică, ce leagă primele fluiere de os (datând de acum câteva zeci de mii de ani) de tot felul de artefacte bizare precum raţa mistuitoare a lui Jacques de Vaucanson sau războiul automat al lui Joseph Marie Jacquard, dar şi de originile computaţiei moderne sau ale tehnicilor de criptare militară. Cel mai pasionant capitol este cel care urmăreşte istoria improbabilă şi fascinantă a gustului pentru mirodenii. Puţini consumatori moderni îşi imaginează istoria zbuciumată din spatele oricărui mix de mirodenii s-ar întâmpla să pună în alimentele lor. Autorul argumentează cu mult curaj în favoarea ideii că un număr uriaş de transformări au avut drept punct de origine sau dublu influent straniul nostru apetit pentru gusturile proeminente: expansiunea Islamului, comerţul internaţional, imperialismul, descoperirile de peste mări ale lui Columb şi da Gama, căderea Romei, corporaţiile cotate la bursă, frumuseţea Veneţiei şi Amsterdamului şi chiar preferinţa multora dintre noi pentru chipsuri şi produse fast food. În fine, capitolele finale, de asemenea spumoase, sunt incursiuni similare în istoria iluzionismului, jocurilor şi spaţiului public. (Am gustat în special scurta istorie a cafelei şi am aflat despre primele cafenele şi despre beneficiile, unele reale, altele închipuite, puse în seama aromatei licori. Astfel, pentru Pasqua Rosée, cel care în 1652 a început pur şi simplu să vândă cafea într-o baracă din curtea unei biserici, cafeaua „ajută digestia, atenuează migrenele, oferă un stimulent mintal, previne tuberculoza, scorbutul, pierderea de sarcină, înviorează spiritul, previne somnolenţa şi te face apt pentru afaceri.” Aflăm cu amuzament şi despre faptul că, la 1674, doamnele londoneze, exasperate de timpul pe care soţii lor îl petreceau în cafenele, au înaintat regelui Carol al II-lea, o Petiţie a femeilor contra cafelei, în care tunau împotriva „acestei licori inutile, abominabile şi păgâne numită Cafea.” Interesant este că regele le va da dreptate şi va interzice cafenelele, hotărâre asupra căreia va reveni după doar o săptămână, confruntat cu nemulţumirea publică.)

Savuroasă şi digerabilă, cartea este însă departe de a fi facilă. În spatele extraordinarului talent de povestitor al lui Steven Johnson (cu care eram deja obişnuiţi din precedentul său volum) se află patosul conceptual al unui filosof al istoriei. Astfel, cititorul cu interese teoretice mai largi, va găsi, în paginile aceluiaşi volum, o meditaţie interesantă asupra a ceea ce face textura şi fiinţa istoriei. Vom întâlni acelaşi sentiment micrologic şi evenimenţial al istoriei ca la un Foucault sau un Paul Veyne, de pildă.

Un volum excelent, o lectură capabilă să vă bucure şi să vă pună pe gânduri deopotrivă.

Editura: Publica