Unicornii magici. Vraja vântului

Motto1: „Vizuina te ducea, la început, drept înainte, ca un tunel, pentru ca dintr-odată să se afunde abrupt, atât de abrupt, încât Alice n-a avut timp să se oprească înainte de a se pomeni lunecând în jos, în ceva ce părea să fie un puţ foarte adânc.” Lewis Carroll, Alice în Ţara Minunilor

Motto2: „— Ăsta pare să fie un şifonier imens! se gândi Lucy, mergând şi mai departe, dând la o parte hainele moi ca să-şi facă loc. Observă apoi că scârţâie ceva pe jos.” C. S. Lewis, Cronicile din Narnia

Pentru ca o carte să placă, trebuie să existe acţiune (nu o mimare a ei) şi este nevoie ca personajele să treacă prin multe şi neobişnuite peripeţii. Descriere să existe, dar nu în exces, şi doar pentru a crea atmosferă. Ceva trebuie să trezească un pic de curiozitate încă de la primele rânduri. Când personajul pleacă în aventură chiar la miezul nopţii, te poţi aştepta să se întâmple orice: se deschid porţile către alte lumi, mai exact către lumile în care stăpânesc unicornii.

Zoe este întruchiparea unei vârste a curajului. Fetiţa este destul de independentă, pare cuminte, nu se teme de întuneric, dimpotrivă, când aude în noapte strigătul unei bufniţe este gata să pornească la drum, trecând, prin grădină, dintr-o dimensiune în alta:

„Zoe aşteptă până când ceasul bătu miezul nopţii. Apoi, se strecură afară din camera ei şi coborî scările în vârful picioarelor, cu inima bătându-i cu putere de emoţie. Bâjbâind pe întuneric, ridică zăvorul uşii din spate şi ieşi în grădină. Singurul sunet care se auzea era strigătul unei bufniţe, răsunând dinspre unul dintre câmpurile îndepărtate. Zoe zâmbi. Liniştea şi nemişcarea aveau o oarecare magie. Îi plăcea să stea la mătuşa May – era un loc plin de aventuri nemaipomenite…

Urmându-şi drumul prin grădină, Zoe putea zări stejarul, înălţându-se pe fondul cerului nopţii. Ghidată numai de lumina lunii, o luă pe cărarea care ducea la el şi apoi, stând sub bolta crengilor lui, scoase un săculeţ argintiu din buzunar.

Zoe deschise săculeţul cu mare grijă şi scoase puţin praf auriu, sclipitor. Se opri o clipă. Oare magia avea să mai funcţioneze? Simţind furnicături de emoţie în degete, îşi presără praful deasupra capului, în timp ce rosti cuvintele unei vrăji:

Să intru-n magicul copac să mă lăsaţi,

Spre locul unde unicornii neîmblânziţi şi liberi zboară.

Poteca de lumină scânteind să-mi arătaţi

Spre Insula Unicornilor, pe care străluciri de soare se coboară.

Deodată Zoe simţi nişte furnicături şi începu să se micşoreze din ce în ce mai mult, până când ajunse la dimensiunile unei zâne. Şi acolo, printre rădăcinile stejarului, se ivi un tunel luminat, licărind în întuneric.

Vai!, exclamă ea. Magia încă funcţionează. Chiar se întâmplă! Pornea spre Insula Unicornilor, o lume plină de unicorni magici.” (pp. 7-10)

Zoe ajunge în alt tărâm folosindu-se de puterea unui praf magic şi de forţa cuvintelor dintr-o vrajă. Încrederea în ritualul magic face posibil miracolul.

Asemănarea cu Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll este evidentă. Nu prin oglindă (şi apoi, după un iepure, printr-o vizuină), şi nici printr-un dulap, ca în Cronicile din Narnia, se face saltul către alt nivel de existenţă. Zoe aleargă prin trunchiul unui stejar ca printr-un tunel şi ajunge din nou în ţinutul unicornilor – fetiţa repetă aventura în fiecare vacanţă petrecută la mătuşa ei. Timpul acţiunii se comprimă şi ai senzaţia că totul se întâmplă foarte repede, nu ai timp decât să observi că cerul are culorile curcubeului şi că Astra este drăguţă, cu pielea ei lucind de stele argintii – ilustraţiile lui Nuno Alexandre Vieira sunt de mare ajutor atunci când vrei să îţi faci o idee despre înfăţişarea unicornilor. Reîntâlnirea lui Zoe cu unicornul Astra arată că prietenia creează legături trainice:

„Zoe o luă la fugă prin tunel, după urmele de lumină. Simţea pământul nisipos din interiorul stejarului cald sub tălpile ei goale. Apoi, cu un suspin de uimire, zări crengile argintii ale Insulei Unicornilor, care se iveau la capătul tunelului. Vin! Vin! strigă ea şi, cu un ultim efort de viteză, ieşi din tunel, intrând în lumea magică. Privi în jur uimită. Insula Unicornilor era la fel de frumoasă pe cât îşi amintea. Scoarţa argintie a copacilor scânteia în lumina soarelui, iar frunzele lor în culorile curcubeului dădeau la iveală o explozie de culoare, sub cerul albastru, senin. O clipă mai târziu, un unicorn frumos, cu un corn perlat, ieşi în galop dintre copaci, îndreptându-se spre ea. Aripile delicate ale unicornului fluturau pline de graţie în adierea vântului, iar trupul îi lucea, presărat cu stele argintii.

— Astra! strigă Zoe, aruncându-şi braţele în jurul gâtului unicornului,

— Te-ai întors, zise Astra, cu răsuflarea tăiată din caza emoţiei. Speram să ajungi aici la timp.” (pp. 10-11)

De aici înainte, Zoe are la picioare o întreagă geografie fantastică: Insula Florilor, Râul Lunii, Marea Estică, Castelul Norilor şi Marile Stânci, unde se află Copacul cu Bijuterii şi o cutie-surpriză, deloc plăcută surpriza aceasta, dar o să vedeţi singuri de ce, dacă citiţi cartea.

Mărturisesc că mie mi-a plăcut în mod deosebit partea în care este descrisă biblioteca din Camera Vrăjilor, locul unde Zoe şi Astra ajung, ajutate de Tio, spre a salva unicornii. Se găsesc acolo rafturi cu mii de volume. Poate mi-a plăcut secvenţa şi pentru că, de multe ori, când te afli într-o bibliotecă obişnuită, simţi frigul intrând pe sub uşă. Ca să nu mai vorbesc despre căutarea febrilă a unei informaţii ascunse în paginile unei cărţi. Mie mi s-au întâmplat toate astea:

„Încăperea era plină de cărţi, aşezate de la podea până la tavan. În afară de acestea, singurul obiect care se mai afla acolo era o masă, pe care era desfăcută o hartă a Insulei Unicornilor. Magia se putea simţi plutind în aer.

— În regulă, zise Zoe, trăgând adânc aer în piept. Haideţi să ne apucăm imediat de treabă. Unde să căutăm?

Chiar în timp ce vorbea, auzi un sunet ca un urlet, ca şi cum vântul alerga în grabă pe coridoare. Uşa greoaie începu să se mişte, deschizându-se şi trântindu-se în urma lor, iar Astra alergă să o închidă.

— Tio, spune-ne, unde ar trebui să ne uităm? insistă Zoe.

— Staţi să mă gândesc o clipă, răspunse Tio.

Astra şi Zoe aşteptară într-o tăcere chinuitoare, în timp ce Tio analiza rafturile.

— Da, zise el în sfârşit. Cele trei rafturi de la mijloc din partea stângă. Acelea sunt cărţile de vrăji pentru vânt şi vreme. Dacă există vreo vrajă care poate opri furtuna aceasta, acolo trebuie să fie.

Se apucară imediat de lucru, luând de pe raft cărţile, rând pe rând, căutând cu înfrigurare printre pagini o vrajă care să liniştească vânturile. Zoe încercă să nu ia seama la suflul rece care se strecura pe sub uşă ca un şarpe şi se încolăcea în jurul picioarelor şi la răsunetul uşilor care se trânteau în părţile mai îndepărtate ale castelului. Cerceta paginile cât de repede putea, dar erau atât de multe cărţi prin care trebuia să se uite. Zoe tocmai începea să se simtă cuprinsă de panică, însă auzi strigătul Astrei.

— Cred că am găsit! Zise ea. Aici! Veniţi să vedeţi asta!

Se adunară în jurul unei cărţi uriaşe de vrăji, cu paginile îngălbenite de vreme. Sus, pe pagină, Zoe citi Cutia Vânturilorşi imediat dedesubt era un desen al cutiei pe care o găsiseră, împodobită cu flori.

— Da! exclamă Zoe! Este exact la fel.” (pp. 47-49)

Într-o cărticică încântătoare ca aceasta se dovedeşte că încap multe personaje care au nevoie de ajutor pentru a-şi continua viaţa într-o insulă paradiziacă, din când în când spulberată de un vânt neliniştitor. Răul nu este niciodată eliminat definitiv, el rămâne într-o stare de latenţă, până la prima greşeală (de obicei, a eroului însuşi), care declanşează eterna înfruntare dintre forţe contrarii.

Cărţile pentru copii se scriu după o reţetă aparte, în care totul contează – lungimea frazelor, cuvintele-cheie, un adjectiv care fixează trăsătura unui personaj, întâmplările ieşite cu totul din sfera lucrurilor obişnuite etc. De toate aceastea şi de multe altele ţine cont un autor de literatură pentru copii, căci nu există cititori mai pretenţioşi decât cei mici. Cartea apărută la Editura Univers, într-o traducere foarte bună, cu o condiţie grafică excelentă, face parte dintr-o serie – Pădurea fermecată, Castelul norilor şi Vraja vântului.

Unicornii magici de Zanna Davidson