TOC TOC. Ți-e bine?

Un experiment interesant arată că suntem media celor 5 oameni cu care interacționăm cel mai frecvent. Fără îndoială, mai importantă decât frecvența este intensitatea acestor relaționări.

E ca și cum ai zică că, la finalul fiecărei zilei, în ființa ta, la nivel superficial, întâi, apoi la nivel de profunzime, devii mereu altcineva, în funcție de mediile pe care le traversezi. Preluăm prin mimetism limbajul, mentalitatea, imaginarul și, uneori, dacă au, și TOC-urile, adică tulburările obsesiv-compulsive, ale celor care ne sunt în preajmă. Un profesor este media elevilor săi, un actor este media colegilor de trupă.

Interesanta teorie se aplică unor oameni care au programare la medic. Se adună pe rând, în sala de așteptare, fac cunoștință unul cu celălalt, se informează reciproc în privința problemelor pe care le au, pentru a nu trece drept impolitețe – de exemplu, Fred înjură la câteva minute, scoate sunete stranii și face gesturi vulgare. Apoi își cere scuze. Are sindromul Tourette. Viața lui, vlăguită de aceste accente spasmodice, este o continuă solicitare de îngăduință. Fred e primul în sala de așteptare. Va fi și ultimul rămas în scenă. Știe cele mai multe lucruri despre TOC-uri, pretinde că le-a studiat pe toate, însă mai are anumite goluri.

Terapia de grup produce în anticamera medicului o derută necesară, fiindcă atenția se mută la celălalt, îngăduind apariția unor conexiuni sociale vindecătoare. Ar trebui să fie de față medicul curant, pe care nimeni nu-l cunoaște, dar despre care toți au auzit. Medicul pare că întârzie pe un aeroport, din pricina avionului, „e prins de împrejurări independente de voința lui”, acesta este mesajul transmis pacienților care se trezesc în fața unei opțiuni: pleacă sau participă la un experiment, la o terapie de grup. Bob știe cum se procedează, el enunță regulile, el îi ghidează pe ceilalți. În aparență, rolul de medic îl poate juca oricine. De fapt, este o idee indusă, legată de teoria autovindecării prin predicții împlinite.

Asistenta este autoritară, amintind prin comportamentul rigid de personajul din „One Flew Over the Cuckoo’s Nest”. Ea poartă permanent cu sine un metronom și spune frecvent, pare că nu se poate abține, TOC TOC.

Un aspect al realității poate fi privit din unghiuri diferite, ținând cont de disfuncția specifică. Niște lucruri așezate pe noptieră îi stârnesc lui Blanche dezgustul, pentru că le consideră murdare. Ea are o frică patologică de viruși, se spălă excesiv, igienizează totul în jur și se ferește de orice contact cu oamenii sau cu lucrurile. Femeia suferă de o formă de misfobie, încercând să creeze permanent în jurul ei un mediu aseptic.

Aceleași lucruri adunate pe noptieră, „jegurile” din punctul de vedere al lui Blanche, îl oripilează pe Bob din altă cauză: sunt „îngrozitor de deranjate”. Lui Bob îi place simetria, de aceea nu poate călca pe linii și e nevoit să găsească modalități de a ocoli podeaua striată a cabinetului, exact genul de podea de care se ferește – nu pare o coincidență, Bob ajunge în acest spațiu construit anume pentru cei care au programare în ziua aceea. Ne supără aspecte diferite ale aceleiași realități.

Membrii grupului sunt de acord ca, pentru trei minute, să se lupte cu propriul TOC, opunându-se provocărilor grupului. Aparent, nimeni nu reușește. De fapt, nimeni nu reușește să își stăpânească ticurile pe timpul lui, dar reușește să facă asta, fără să-și dea seama, pe timpul altcuiva. Când Lili este dezamăgită că a eșuat în încercarea ei, Blanche o consolează și o atinge, uitând să se spele pe mâini. Taximetristul Vincent uită să mai țină contabilitatea intervențiilor fiecăruia, tocmai el, care numără tot. Maria nu-și mai verifică geanta, o singură dată se întâmplă, dar e o dovadă că ar putea funcționa și în cazul apei, gazelor, electricității, verificate de câte 50 de ori înainte de a pleca de acasă.

Singurul care pare să nu fi reușit să facă progrese este Fred. Sindromul Turette este singurul TOC fără vindecare.

Finalul lasă spectatorul cu mai multe constatări și îi oferă o mare supriză, răsturnând întreaga poveste. Să observăm că oamenii aceștia vin la medic din proprie inițiativă, însă nu sunt dispuși să admită că au o problemă de sănătate mentală. Recunosc totuși că viața lor socială și personală a devenit un chin și că apropiații i-au sfătuit să caute o soluție. Vincent e în pragul divorțului, fiindcă nu poate renunța la nimic, la niciun obiect, casa lui este un depozit. TOC-urile sunt asociate de oamenii „normali” cu anormalitatea, ridicolul, rușinea, chiar vinovăția, nefiind percepute ca afecțiuni. O problemă ar fi, așadar, statutul pacientului și inserția lui socială.

Apoi, nu poți să nu te întrebi dacă medicul suferă sau nu el însuși de Tourette și dacă nu folosește grupul pentru propria terapie. Cine vindecă pe cine? Există aici o problemă de etică? În fine, care sunt riscurile meseriei, rămâne sau nu medicul cu toate TOC-urile pacienților săi?

Comedie excelentă, spectacolul TOC TOC al trupei de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este o pledoarie pentru acceptarea defectelor celuilalt și uitarea de sine. Registrul comic atenuează granița dintre firesc și nefiresc.

Concentrarea pe problemele celuilalt, în dorința de a-l ajuta la nevoie, marchează ieșirea, fie și temporară, din cercul propriei suferințe. Să uiți de tine măcar o clipă înseamnă, în acest caz, să depășești obsesia de care suferă omul modern, aceea de a fi în centrul atenției.

Am văzut un spectacol la care, râzând cu lacrimi, cazi pe gânduri.

Spectacol jucat în cadrul ediției 2023 a Festivalului BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU!