Sunt belite, Monseniore!
cai înşeuaţi se călăresc unii pe alţii în faţa porţii şi
nechezatul lor a început să crească dezmăţat ca niște buruieni
pe marginea drumului. îl culeg babele
să facă pentru moşnegii lor ceai de mersul-voinicului
Vrăjitoarele, curviştinele alea mici, îşi dau foc printre poteci,
pe ruguri construite din cele mai grosolane glume ale mele,
și nu ştiu cum dinspre munţi se lasă peste indicatoarele de lemn
miros de peşte
iar noi nu ştim să pescuim, Monseniore!
Sunt belite, cum vă zic!
Soarele e fierbinte ca balaurul de sub răscrucea aia veche
și ca roţile de foc ale iarmarocului se roteşte pe cer
Din căruţe hurducăite astrologii ameţesc
stând cu ochii în sus ca o defrânată
și calea spre casă li se pierde cuminte
printre sprâncenele groase ale pădurii
Caleştile noastre gonesc peste raţele noastre sălbatice
sunt trase de urşi polari zburători şi-îmblânziţi.
doar bicele din piele de bou îi mai adorm,
vor să caute copacul cu sămânţă de mers,
și cu toţii mormâie prelung ca o urmă de sanie nesătulă
Se răstoarnă cetatea cu susul în jos
ca să le pună lor vechi seminţe de mers
între ghearele încordate ca nişte poduri
Sunt belite, Monseniore!
Şi mata ţi-ai ales să fii când vesel, când trist
să zbori numai peste locul care stă pe loc,
adânc şi fără răscruci.
Știi doar că porţile se deschid ca să intre depărtările pe sub ele
mersul – ca să ţi se urce drumul la cap
zborul – ca aerul să se odihnească peste pleoape
Sunt belite toate, Monseniore!
Trezeşte-te, te rog!
i-am strigat în Sala Mare a Palatului.
Din fundul pocalului său de bazalt,
pavat cu fulgi şi sandale din zale de fier,
plin pe jumătate cu vin gros şi vârtos,
regele mi-a răspuns poposit:
– Ai dreptate, bufonul meu drag, Cordele,
trânteşte-mi peste pocalul ăsta o şa veche!
De mâine voi acoperi la loc toate drumurile
și lumea o să-nveţe din nou rătăcită
cum se beleşte spaţiul dintre două puncte
căutându-se unul pe altul
fără să ştie unul de altul
Mai toarnă-mi nişte vin pe lângă mine
să-mi clipocească licoarea până sub bărbie
și zburdă-mi peste tâmple nişte glumiţe de când
lumea era toată netedă şi uscată ca-n palmă!
(Așa mi-a povestit Cordel într-o seară. Rămăseserăm până târziu în atelierul de făcut pocale din bazalt și a insistat să îmi povestească despre vremea când a fost bufon la curtea unui rege din ”Porcărie”*, cartier minuscul din orașul Pucioasa.)
*Porcărie – chiar așa este supranumit un cartier din sudul orașului, acolo unde, pe vremuri, se spune că a existat cu adevărat o porcărie
Foto credit : media.treehugger.com
