Scemtovici & Benowitz Gallery sărbătorește un an de la deschidere printr-un spectacol de dans contemporan. Joi, 28 decembrie, la ora 18.00, Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu vor extinde spațiul expoziției Pulsatilla într-un dialog performativ cu o coloană sonoră de Hiroshi Yoshimura și Harold Budd. Prin gest și mișcare, dansatorii vor integra în coregrafia lor picturile Danielei Vîrlan, pornind de la o idee a managerului cultural Raluca Băloiu.
Expoziția Pulsatilla curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu va fi deschisă până în 11 ianuarie 2024.
N-a fost nevoie de mai mult ca să-mi propun să particip la eveniment. Nu știam galeria, dar o știam pe Raluca Băloiu (de curând a devenit directorul Scemtovici & Benowitz Gallery). Cât despre cei doi dansatori, Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu, nu e cazul să număr anii de când ne intersectăm privirile și pașii prin diverse spații culturale, nu neapărat săli de teatru. La evenimentul de aniversare a unui an de la deschidere, galeria a fost neîncăpătoare. Multă lume, de toate vârstele, inclusiv copii de vârste foarte mici care se simțeau ca la ei acasă în fostele camere ale casei vechi de pe Jean Louis Calderon. Galeria ocupă parterul și subsolul casei și e formată din spații de diverse mărimi, ceea ce facilitează interacțiunea vizitatorilor, dar și organizarea expozițiilor ca atare. Mulți pereți sunt lăsați la cărămidă și acoperiți de un strat alb de vopsea lavabilă, alții au în corpul lor ici și colo nișe mici, goluri ce pot oricând căpătă funcționalitate proprie, în funcție de tablourile sau lucrările cu care se învecinează vremelnic. Raluca Băloiu spunea în deschiderea evenimentului aniversar că „oamenii sunt mai importanți decât spațiile în sine, oamenii însuflețesc locul, nu invers”. Pentru Raluca Băloiu este importantă sinestezia artistică și acest melanj între artele vizuale și artele spectacolului, iar pentru realizarea evenimentului aniversar s-a gândit imediat la Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu, doi artiști cu care ea a colaborat foarte bine în trecut:
„În primul rând mă bucur să fac parte dintr-o echipă energică și profesionistă precum echipa galeriei Scemtovici & Benowitz. Performance-ul din această seară este primul nostru proiect împreună. Colaborarea dintre noi a decurs foarte frumos și mă bucur că sunt deschiși la sugestiile mele, cum s-a întâmplat și cu performance-ul din această seară. Primul gând de îndată după ce am văzut Pulsatilla – curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu – a fost acela de interacțiune cu artele performative. Fragilitatea, delicatețea, fluiditatea, energia și totodată forța pânzelor Danielei Vîrlan m-au trimis la ideea de dans. Pentru început nu-mi era clar din ce zonă ar proveni dansul, dar pentru că am observat o serie de referințe culturale în lucrările Danielei Vîrlan – de la putti renascentiști la elementele suprarealiste din pictura lui René Magritte sau Salvador Dali – cu siguranță dansul contemporan, care-i atât de eclectic (cu influențe multiple din stiluri atât de diverse!) ar fi fost cel mai potrivit aici. În acel moment a avut loc declicul! – și deja îmi imaginam cum Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu (cu care am mai colaborat foarte bine și în trecut, pentru expoziția Afinități elective de la Galeriile Carol, 2019) extind prin gest și mișcare spațiul expoziției Pulsatilla. Pentru a integra cât mai fidel viziunea artistei, dansatorii au performat după muzica preferată a acesteia. Astfel, coloana sonoră a performance-ului a fost alcătuită dintr-un mix din două nume de referință din muzica ambientală și cea minimalistă. Și anume, Hiroshi Yoshimura, părintele muzicii ambientale japoneze și Harold Budd – reprezentant al muzicii minimaliste și a avangardei americane a anilor ’60.”
Sunt convinsă că sunt expoziții ratate tocmai pentru că spațiul ales a fost impropriu sau relația dintre spațiu și obiecte n-a fost atent construită, dar când vorbim de o casă construită în 1920 e foarte probabil să se creeze de la sine premisele unei reușite artistice. Aici intervine și rolul curatorului, multe evenimente din zona artelor plastice își datoarează succesul și vizibilitatea curatorului, nu neapărat artistului.
„În Pulsatilla, cea mai recentă expoziție de la galeria Scemtovici & Benowitz, Daniela Vîrlan abordează o direcție nouă în practica sa artistică și chiar dacă temele picturilor sunt inedite, recunoaștem elemente specifice creației anterioare a artistei.
Ora albastră
Punctul proxim al creației sale este acel ochi (interior) care scrutează, privirea (spre sine) filtrată prin sensibilitate drept categorie estetică. Punctul remotum se adaptează prin ferestre larg închise, la luminile roșii, roz, albastre ale crepusculului de peste dealuri, mări, nori, Lactee Căi.
Peisaje (interioare)
Artista ilustrează o lume fabuloasă, compusă din fragmente de basme izvorâte din vise cu putti, aripi și ființe înaripate, flăcări, plante și sugestii de ce vrem noi, elemente abstracte, pulsatille picurătoare situate între lumile de aici și de acolo din sine și din cuprinsul orizonturilor. Intuiția devine concept, tehnică ars poetica, e poezie a conceptelor pictate, controlate prin gesturi spontane care lasă intenționat suprafața picturală într-o fază intermediară. Daniela Vîrlan privește cu ochii larg închiși (spre sine la) ceruri purpurii, apoteotic roșii și albastre, plutește cu pensula prelungire a genelor printre nouri și diafane apariții de flori și îngeri.
Raluca Ilaria Demetrescu, curatoare
Evenimentul aniversar s-a desfășurat în cadrul propus de tandemul Daniela Vîrlan – Raluca Ilaria Demetrescu. N-am venit deloc pregătită să văd expoziția PULSATILLA, efectiv nu știam la ce să mă aștept, pentru că numele Danielei Vîrlan îmi era necunoscut. De aici și prima impresie, de derută și aproape refuz la privirea unora dintre lucrările expuse. Raluca Ilaria Demetrescu decodifică o parte din simbolurile regăsite în tablourile expoziției denumită deloc întâmplător PUULSATILLA în prezentarea pe care o puteți regăsi pe site-ul galeriei. A vorbit despre câteva din ele și la evenimentul aniversar, ceea ce m-a făcut să revizitez galeria și să privesc cu alți ochi multe dintre tablouri. Pe câteva le-am apreciat de la prima întâlnire, pe altele le-am înțeles mai bine grație sinergiei creată ad-hoc de corpurile în mișcare ale celor doi dansatori. Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu au dansat pe muzica preferată de Daniela Vîrlan și care, într-un mod aparte, a completat universul expoziției cu dimensiuni noi, astfel încât lucrările au devenit obiecte mișcătoare, la propriu sau la figurat. Cei doi au vizitat expoziția în prealabil, au intrat în universul creat de artistă și au devenit parte a acestuia. De aici senzația de corporalitate care s-a adăugat ca dimensiune concretă fiecărei lucrări în parte în timpul performance-ului. Simbioza dintre cei doi, mediată de una sau alta dintre lucrările expuse a dus treptat la crearea unui flux de energie care a atras în joc pe toți cei prezenți. Chiar dacă mulți n-au putut să-i urmărească îndeaproape pe cei doi (vorbim totuși de un interior de casă veche, puțin generos din acest punct de vedere cu mulțimea celor prezenți), muzica a suplinit din plin, pentru că cei care nu i-au putut privi pe cei doi dansatori au putut revedea lucrările în timp ce ascultau, ceea ce evident a stârnit dialogul ad-hoc.
Un eveniment reușit și gândit excelent de echipa Scemtovici & Benowitz Gallery, ceea ce mă determină să le urmăresc parcursul pe viitor. Să nu uit, expoziția Danielei Vîrlan este deschisă până pe 11 ianuarie, deci încă mai aveți timp să o vizitați.
