Prieteni din Sibiu, joi, 28 martie, la ora 19.00, la librăria Humanitas Constantin Noica, vă invităm la o întâlnire cu scriitorii Daniela Rațiu, Radu Vancu și Mihaela Miroiu, cu prilejul apariției romanului „Sfârșitul lumii e un tren”, editura Cartier, – o carte care invocă foametea de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

„În mijlocul uliței, hoitul unui soldat. Va fi mâncat. Roiuri de muște se așază pe fața lui. I-au acoperit gura albă, uscată, buzele crăpate și însângerate, ochii deschiși. O privire nedumerită. Ultima privire. Va fi mâncat de semenii lui. Mai târziu însă, atunci înserarea se va amesteca cu noaptea. Arșița a uscat tot. De doi ani și mai bine nu a mai plouat. Nu latră niciun câine. Nu e nicio urmă de câine în satul acesta. Au fost mâncați de oameni. Care n-au fost mâncați, au fugit. Se ascund prin pădurile din împrejurimi. Atacă. Câinii îi atacă pe oameni. Oamenii îi atacă pe câini. Pădurile sunt departe de sat, e greu să ajungi până acolo, să te ascunzi de urgia dogoritoare. Căldura te înnebunește. Îți poți da duhul pe drum, să devii un hoit. Un hoit înseamnă carne, hrană, la îndemână. Un hoit nu mai e om sau câine. Sau pisică. Un hoit se poate mânca. Mintea e îngălată de foametea care a pus stăpânire pe toate ținuturile astea, de aci și până dincolo de Prut, dincolo de Siret. Supraviețuirea ocupă și ultimul gând. Mintea a devenit un hoit. Difuză, la limita dintre animal și om. Mintea e animal. Foametea e atotputernică aici și până departe hăt, foarte departe. Moldova de aici, iar peste Prut, Basarabia, și mai departe, Ucraina. Și mai departe. Departe. Până-n Siberia, la capătul lumii.” (Din „Sfârșitul lumii e un tren”)

Daniela RAȚIU s-a născut la Brașov. A absolvit Liceul de Arte Plastice Ion Vidu din Timișoara, licențiată a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – Jurnalism, a Universității de Vest, licențiată a Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității Tibiscus. A urmat un master de Foto/Video din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara. Este membră a PEN România și a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara. Membră a Societății Timișoara. Ca jurnalist a scris la Ziua de Vest, Evenimentul Zilei – Ediția de Vest, Ziare.com, evz.ro, adevărul.ro, pe newsweek.ro, lapunkt.ro etc.

A debutat editorial cu volumul de poezie Ciorap cu firul dus, editura Marineasa, Timișoara, 2005. A publicat romanul Ochelari de damă, editura Brumar, Timișoara, 2005. În 2007, a publicat romanul In Vitro, editura Cartea Românească, București. În 2015, a fost unul dintre finaliștii concursului de scenarii HBO, coautor al scenariului Pauker. În 2016, a publicat volumul de teatru Măcelarul îi citea pe ruși, editura Tracus Arte, București. În 2018, a publicat volumul de poezii Staniol, editura Charmides, Bistrița. În 2022, a publicat volumul cronică-jurnal Cinci luni care au salvat România. Matrioșka. Războiul Hibrid și războiul lui Dragnea cu România, editura Casa de Pariuri Literare, București. În, 2022, au fost publicate romanul Ultimul an cu Ceaușescu, editura Litera, București, și Anestezia. Un singur poem, editura Casa de Pariuri Literare.

Radu VANCU este scriitor și profesor de litere la Universitatea din Sibiu. Cea mai recentă carte: volumul de poezie Kaddish, Casa de editură Max Blecher, 2023.

Mihaela MIROIU este teoreticiană feministă. Cea mai recentă carte: Aripi și rădăcini, editura Polirom, 2022.

Sfârșitul lumii e un tren, de Daniela Rațiu (colecția Rotonda). Broșată, 252 pag., 39 RON/ 169 MDL.

Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe cartier.ro, cu livrare din București, sau cartier.md, cu livrare din Chișinău.

În Rotonda au mai apărut:

Înzecit (poezie), de Nicolae Popa

Și-am să devin erou. Texte egoiste, de Gheorghe Erizanu

Sindromul Joubert (poezie),  de Tiberiu Neacșu

Legată cu funia de pământ (roman), de Lorina Bălteanu

Casa mai multor primăveri (roman), de Alexandru Bordian

Perfect nemulțumită (proză scurtă), de Irina Brumă

Jurnal precar, de Tamara Cărăuș

Claus (roman), de Gelu Diaconu

Era lumină, era vânt (proză scurtă), de Mariana Codruț

Margareta noastră (roman), de Dumitru Crudu

Idei și fantasme. Lecturi în hialin (eseu), de Adrian Ciubotaru

Realitatea ca hologramă (eseu), de Nina Corcinschi

Narațiuni ale erosului (eseu), de Nina Corcinschi

Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul”, de Laszlo Alexandru

Fete pierdute (eseu), de Alexandru Cistelecan

China mea din viață și din cărți (eseu), de Tatiana Ciocoi

Cel care așteaptă (eseu), de Arthur Suciu

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura