RECOMANDĂRI – Seria CLASICI PENTRU MICII CITITORI (Editura Paralela 45)

Multă vreme am fost împotriva rezumatelor, rescrierilor sau adaptărilor poveștilor clasice și a romanelor care au intrat de multă vreme în istoria literaturii. În ultimii ani mi-am dat seama că adaptările pot fi de folos tinerilor cititori, din cel puțin două motive: îi apropie de o perioadă istorică mult prea îndepărtată pentru ei și, în al doilea rând, îi provoacă să descopere „marea literatură”. Este evident că fiecare generație are cărțile ei (cult), dar asta nu înseamnă excluderea celor mai vechi; pe de altă parte, o întoarcere în trecut nu înseamnă nici lipsa perspectivei și cu atât mai puțin încremenire în trecut.

Editura Paralela 45 propune părinților și copiilor o serie de adaptări ale marilor cărți ale literaturii universale, cărți care au trecut barierele timpului și au intrat în categoria „nemuritoare”. Titlurile sunt selectate după criterii riguroase – eroi, intrigă, narațiune –, iar adaptările nu depășesc 70 de pagini, iar ilustrațiile aparțin unor mari nume, artiști binecunoscuți pentru creațiile lor.

De ce recomand seria CLASICI PENTRU MICII CITITORI? Pentru că volumele încap ușor în orice bagaj, pot însoți copiii în vacanțe, excursii sau tabere și-i pot ține ocupați preț de câteva ore. Nu în ultimul rând, curiozitatea celor mici este stârnită, deci așteptați-vă să vă ceară cărțile originale.

***

Vrăjitorul din Oz

Adaptare după povestea scrisă de L. Frank Baum

Adaptare de Samantha Noonan

Ilustrații de Alex Paterson

Traducere din limba engleză de Dașa Suciu

CAPITOLUL 2

Noi prieteni

În timp ce mergeau împreună, Dorothy și Sperie-Ciori au povestit despre viața lor. Dorothy a descris imensa prerie sumbră din Kansas, iar omul de paie s-a încruntat.

— Dar de ce vrei să pleci dintr-o țară atât de frumoasă cum e Ţara lui Oz, ca să te întorci într-una atât de posomorâtă?

Dorothy a dat din umeri şi a răspuns:

— Nicăieri nu-i ca acasă. Prefer să fiu acolo decât în oricare alt loc, oricât de frumos ar fi.

— Cred c-aș înțelege dacă aș avea creier, a spus Sperie-Ciori.

Au trecut pe lângă multe câmpii, ferme și grădini. Apoi, în fața lor s-a ivit pădurea întunecată.

Dorothy avea emoții, dar știa că trebuie să o traverseze dacă voia să ajungă în Orașul de Smarald. L-a strâns și mai mult pe Toto în braţe şi au intrat în pădure. Odată ajunși acolo, și-a dat seama că nu era deloc înfricoșătoare… până a apus soarele.

Se făcuse întuneric și Dorothy nu vedea pe unde merge. Noroc că omul de paie a găsit o colibă goală în care fetiţa putea să se odihnească. Dorothy și Toto s-au ghemuit pe podea și s-au culcat. Sperie-Ciori nu avea nevoie de somn, așa că a stat treaz toată noaptea și i-a vegheat.

A doua zi, trecând printr-o pădurice, au auzit niște gemete. Dorothy s-a uitat

atentă și a văzut un om din metal, care stătea

într-o poziție ciudată. Deasupra capului

ținea un topor.

— Tu gemeai? a întrebat Dorothy.

— Da, a zis Omul de Tinichea, căci așa îl chema. Sunt ruginit și am înțepenit în poziția asta. Îmi trebuie bidonul de ulei. E lângă copacul ăla.

Dorothy a luat bidonul și a turnat ulei pe toate încheieturile lui… la gât, la umeri și brațe, apoi la picioare.

— Vai, mulțumesc! a spus Omul de Tinichea, scârțâind îngrozitor în momentul în care a început să se miște. Sunt înțepenit în poziția asta de un an întreg! Ce bine că mă pot deplasa. Noroc c-ai trecut pe-aici. Nu merge multă lume pe drumul ăsta.

— Ne ducem în Orașul de Smarald, i-a spus Sperie-Ciori. Dorothy o să-l roage peVrăjitorul din
Oz s-o trimită înapoi în Kansas, iar eu o să-l rog să-mi dea puţin creier.

— Vai, credeți c-ar putea să-mi dea şi mie o inimă, dacă l-aș ruga? a strigat Omul de Tinichea. Dorința mea cea mai mare e să am o inimă.

— De ce nu vii cu noi să încerci? l-a întrebat Dorothy.

Așa că și-au continuat toți drumul prin pădure.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

*******

Vântul prin sălcii

Adaptare după povestea scrisă de Kenneth Grahame

Adaptare de Samantha Noonan

Ilustrații de Vince Reid

Traducere din limba engleză de Dașa Suciu

CAPITOLUL 1

Râul pe timp de vară

A fost odată un sobol care trăia sub pământ. Într-o zi, el a început curățenia de primăvară prin casă. Fiind o muncă grea,a făcut o pauză, moment în care a simțit că ceva îl cheamă afară, deasupra pământului – ceva luminos și fascinant. Era chemarea primăverii. Sobolul a zvârlit cât colo cârpa de praf și a început să scormonească pământul spre suprafață, până când năsucul lui roz a dat de lumina puternică a soarelui.

S-a rostogolit pe iarba caldă a unei pajiști. Totul era înflorit și plăcut aici. Păsărelele cântau, florile creșteau, iar dincolo de pajiște se afla ceva ce el nu mai văzuse niciodată: un râu.

În timp ce Sobolul se îndrepta spre râu, un Șobolan de Apă venea vâslind într-o bărcuță îngrijită, vopsită cu albastru și alb.

— Salutare! a spus Șobolanul când a observat că Sobolul se uita fix la el. Nu vrei să vii în barcă?

— Ba da, vreau! a strigat Sobolul.

Șobolanul a vâslit spre el și acesta s-a urcat cu grijă în bărcuță. Apoi au plutit pe râu, în jos.

— E minunat! a spus Sobolul lăsându-se pe spate. N-am mai fost niciodată într-o barcă!

— Cum așa, niciodată? a exclamat Șobolanul. Păi, eu cred că nimic nu e mai distractiv decât să te plimbi cu barca!

— Cred că deja îmi plac bărcile! a spus Sobolul, agitându-și lăbuțele.

— Ei, atunci hai să petrecem o zi pe râu! a propus Șobolanul.

A vâslit în aval, a căutat un loc în care să prindă barca și au ieșit pe mal cu un coș de picnic. Înăuntru erau cele mai grozave gustări pe care Sobolul le văzuse vreodată: mezeluri, murături, sendvișuri cu ouă, salată, precum și limonadă și suc de ghimbir, ca să alunece mâncarea pe gât mai bine.

Când au început să mănânce, din apa râului a ieșit Vidra, prietena Șobolanului. Sobolul a făcut cunoștință cu ea, după care toți s-au delectat cu bucatele. Vidra și Șobolanul i-au povestit Sobolului cât de activă și distractivă este viața pe râu, tot anul.

Zărind un petic de pământ împădurit și întunecat, dincolo de râu, Sobolul a întrebat ce se află acolo.

— E Pădurea Sălbatică, a spus Șobolanul, iar Vidra s-a înfiorat puțin.

— E un loc plăcut? a întrebat Sobolul.

— Nu locul e problema, ci animalele, a spus Vidra.

Șobolanul a aprobat din cap şi a adăugat:

— Noi, cei care locuim pe malul râului, ne ferim de Pădurea Sălbatică, deși e locul în care își are casa prietenul nostru Bursucul. Tot acolo sunt nevăstuici și hermeline – niște creaturi foarte răutăcioase. Să nu te apropii de Pădurea Sălbatică!

Cartea poate fi cumpărată de aici.

*******

Robinson Crusoe

Adaptare după povestea scrisă de Daniel Defoe

Adaptare de Stewart Ross

Ilustrații de Vince Reid

Traducere din limba engleză de Dașa Suciu

Capitolul 1

Plecarea de acasă

Eu sunt Robinson Crusoe și aceasta este adevărata poveste a vieții și a aventurilor mele. Mai întâi, să explic de unde vine numele meu. „Robinson“ era numele de familie al mamei mele. Tatăl meu, originar din Germania, se numea „Kreutznaer“, dar, pentru a le ușura pronunția prietenilor lui din Anglia, și-a schimbat numele în „Crusoe“.

M-am născut în York, Anglia, în anul 1632, fiind cel mai mic

dintre cei trei frați. Cel mai mare

frate a fost ucis în război, iar mijlociul a dispărut pur și

simplu. E clar că nu eram o familie prea

norocoasă. Din cauza asta, părinții mi-au spus să nu fac vreo prostie.

Tatăl meu m-a sfătuit astfel:

— Nu te aventura în lume. Rămâi în York și ia-ți o slujbă bună, rezonabilă, ca avocat.

Dar se știe cum sunt tinerii. Am făcut exact pe dos față de rugămintea părinților mei.

În anul 1651, pe când aveam doar nouăsprezece ani, m-am dus în portul Hull. Acolo am întâlnit
un prieten care se pregătea

să plece spre Londra, pe corabia tatălui său.

— Haide, Robinson, vino cu mine! m-a provocat el. O să fie palpitant!

Tentația a fost prea mare ca să rezist. Fără să le spun părinților ce urma să fac, m-am îmbarcat pe corabie la întâi septembrie și am pornit spre Londra.

Prietenul meu îmi spusese că va fi o călătorie palpitantă și a avut dreptate. Nici n-am plecat bine din Hull, că a început să bată un vânt puternic, iar din mare s-au ridicat niște valuri înalte cât dealurile din Yorkshire.

Eram îngrozit. E o pedeapsă de la Dumnezeu pentru că nu mi-am ascultat părinții, m-am gândit eu. Mi-am promis că voi merge direct acasă dacă voi supraviețui și că niciodată nu mă voi mai aventura pe mare.

Ce caraghios eram! Vântul s-a potolit, soarele a ieșit din nou, iar eu mi-am uitat repede promisiunea. M-am distrat grozav, râzând și cântând cu marinarii.

Niciodată nu poți avea încredere în mare. După o perioadă de calm, vântul a început din nou să bată. De data asta a fost mult mai puternic. Corabia noastră s-a înclinat și s-a balansat în mijlocul furtunii, după care a început să ia apă la bord.

Am pompat iute apa din corabie, de teamă să nu ne scufundăm.

Aproape că ne pierduserăm speranța, când a apărut o altă corabie. Disperați, am dat din mâini, chemând ajutor. Celălalt echipaj ne-a trimis o barcă mică, în care am reușit să ne urcăm.

Ajunși în siguranță la bordul navei salva- toare, am urmărit îngroziți cum marea sfărâma în bucăți corabia noastră, care s-a scufundat, înghițită de valuri.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

***

Robin Hood

Adaptare după povestea scrisă de Henry Gilbert

Adaptare de Stewart Ross

Ilustrații de Alex Paterson

Traducere din limba engleză de Dașa Suciu

CAPITOLUL 1

Haiducul Robin Hood

În Anglia, cu mult timp în urmă, când cei bogați trăiau în castele de piatră, iar cei săraci, în colibe de lemn, lucrurile nu stăteau cum ar fi trebuit. Bunul rege Richard plecase departe, ca să lupte
cu dușmanii, iar regatul era pe mâna crudului său frate, prințul John.

Acesta nu era interesat de soarta poporului. Le permitea celor cu putere să-i asuprească pe cei slabi. Avea grijă ca episcopii și stareții să se îmbogățească, în timp ce țăranii mureau de foame. Birurile crescuseră, iar sărăcia cuprinsese tot ținutul, la fel ca o molimă.

Un singur om curajos lupta împotriva acestui rău. Îi prăda pe bogați ca să le dea săracilor; îi apăra pe cei fără putere; îi ataca pe tirani, le venea de hac și le dărâma fortărețele.

Acest om era cunoscut drept Robin Hood.

Numele lui adevărat era Robert din Locksley, un tânăr fermier înstărit care avea pământuri bogate, pe care puseseră ochii călugării de la Mănăstirea Sfânta Maria. Aceștia s-au gândit că, dacă tânărul ar fi declarat haiduc în mod public, ei ar putea să pună mâna ușor pe ferma lui.

Din fericire pentru călugării răutăcioși, Robert din Locksley chiar a devenit haiduc.

El a făcut acest lucru ca să lupte pentru dreptate. Abia se întorsese dintr-o călătorie lungă, când a aflat că cel care se ocupa de pământurile mănăstirii, Sir Guy de Gisborne, îi trata cu multă cruzime pe oamenii care locuiau acolo. Îi alunga pe țărani din casele lor, le fura banii și nevestele și îi ucidea pe cei care nu-i dădeau ascultare.

Când a auzit ce se întâmplă, Robert s-a înfuriat peste măsură. Mânia lui a devenit de neoprit, mai ales când a aflat că prietenul lui, Will Roșcovanul, fusese dus încătușat în închisoarea tiranului.

— Destul! a strigat tânărul fermier. Veniți cu mine ca să punem capăt stăpânirii acestui demon!

Sub comanda lui Robert din Locksley, sătenii i-au atacat pe soldații lui Gisborne, ucigând mulți dintre ei cu săgețile.

Când i-au dat foc casei, Gisborne abia a reușit să scape fugind călare, în noapte.

După această întâmplare, Robert din Locksley a primit numele de Robin Hood, haiducul. Cum încălcase legea, nu mai putea fi protejat de lege. Era un proscris: oricine putea să-l prindă și să-l omoare. Însă nimeni n-a făcut-o.

Robin s-a ascuns cu ceata lui de oameni de încredere în adâncul pădurii Sherwood. Departe de tirania lorzilor și a preoților, ei au continuat lupta, în slujba faptelor bune, a corecti- tudinii și a dreptății.

Cartea poate fi cumpărată de aici.