„Prostituția României. Proiect de constituție pentru o țară mai veselă” – Luca Dinulescu

Primul impuls a fost să pun cartea deoparte: cum să citesc o carte cu un asemenea titlu? Prea comercial pentru gusturile mele, dar probabil că pe gusturile tinerilor, în mod cert. Deh, autorul e dedulcit în tehnicile de marketing cultural, o fi știind el mai bine cum se vinde o carte. Și a cam avut dreptate. Cartea chiar este un manifest al tinerei generații împotriva stării de fapt în care România se scaldă de prea mulți ani.

Luca Dinulescu este tânăr, inteligent, posesor al unei culturi rafinate prin vecini și pe coclaurile patriei (o să înțelegeți de ce spun asta când o să citiți pe îndelete capitolele cărții), patriot. Da, da, ați citit bine: patriot! Bine, dacă o să-l întrebați direct o să-și refuze această calitate, asta pentru că frustrarea tinde să-i înece și ultimii stropi de speranță.

„Cât despre mine, perioada mea de mai târziu, din liceu, de după povestea cu securiștii, sugerează clar că ar fi trebuit să fiu supus unei cure legislative intensive, fie ea și literară. Momentele respective se refereau, desigur, la liceul Nicolae Tonitza, acolo unde, pusă pe gânduri de talentul meu la desen, mă trimisese o mamă extraordinară datorită căreia destinul meu refuza să se ducă dracului definitiv. Talent pe care tot datorită ei îl descoperisem tocmai prin pădurile Apusenilor, din moment ce acolo se afla Biserica, pe care ea și echipa de restauratori o pictau din nou. Sfinții bărboși și imensele lor ceasloave scoteau capul din fresca putrezită a pronaosului, iar noi le redam culoarea pierdută. Schelele se ridicau cumva magistrale, sau poate așa le vedeam eu, spre liniile de fugă ale turlei, creuzet ideal pentru șarjele de neon aruncate de soare în momente de împărăție ale universului. Imagine care m-a și făcut, probabil, ceva mai târziu să concep chiar sfințirea poporului român, dar asta e mai puțin important acum.”

Citind „Prostituția României. Proiect de constituție pentru o țară mai veselă” mi-am dat seama că generațiile care vin din urmă chiar sunt „altfel”, în sensul cât se poate de bun al termenului. Realitatea televizată m-ar contrazice din plin, dar vă spun eu, tinerii aceștia buni, frumoși, deștepți nu au timp să apară la televizor; ei citesc, se documentează, caută cele mai bune variante de studii (în țară și prin străinătate), militează sub diferite forme pentru diverse cauze (umanitare sau politice sau ambele), descoperă mecanisme mai bune pentru mersul lucrurilor. Despre toți aceștia Luca Dinulescu vorbește în „Prostituția României”; deși o face la singular, nu se erijează în lider de opinie al congenerilor, dar vă veți da seama că recunoașteți din încercările sale repetate de a schimba în bine lumea din jurul lui încercările tinerilor de lângă dvs, propriii voștri copii sau ai vecinilor. Și, da, căpătând imaginea de ansamblu veți înțelege de ce tinerii aceștia care aleg să rămână în România nu se plafonează, nu aleg blazarea ca formă de viață. Sunt foarte buni analiști, cunoscători ai trecutului (fie și din motivul că le-a fost vârât pe gât cu forța!) și chiar au soluții, ceea ce noi, ceilalți, se pare că nu prea mai avem.

„Comunismul, de exemplu, într-o țară ca a noastră, devine nu se știe cum dictatură. Socialismul – un paravan pentru inechitatea socială greu de imaginat. Capitalismul – monopolul a doi, trei oameni care țin loc și de cerere și de ofertă. Monarhia, dacă vreți, o haină elegantă după o modă străină, care fie nu ne vine, fie, dacă ne vine, o locuim prost și în deplină strâmbătate. De asta și numai pentru asta trebuie noi acum să punem bazele Marelui Imperiu Român și să-i săpăm fundația cu sute de kilometri mai adâncă chiar și decât a celui de la Roma, pentru a șterge, a eradica odată pentru totdeauna această inechitate și aceste principii serbede care nu funcționează din simplul motiv că nu ne ghidăm după cel mai înalt și mai potrivit dintre toate: acela de a clădi cel mai mare și mai viteaz imperiu care s-a văzut vreodată!”

Treisprezece capitole, cu tot cu preambulul și addendum compun „manifestul lui Luca”, carte scrisă după modelul unei constituții. De aceea și pleacă de la principii, expuse sub forma unui „decalog insuficient”, atingând aici și relația dintre drepturi și obligații – chiar așa, mai suntem noi obligați cuiva sau față de noi?! – și la final avem chiar și măsuri excepționale. Iar soluțiile regăsite în carte nu sunt utopice, chiar deloc, o să-mi dați dreptate citind. Remarcabil la Luca este cultul prieteniei, care mie începe să-mi lipsească. Și la acesta se adaugă (și chiar fac pereche bună) nevoia de a experimenta, de a încerca noi și noi căi de rezolvare a unei situații problematice. Ceea ce nu e puțin lucru, să recunoaștem. Mai (re)găsim umor, sarcasm combinat în doze optime cu cinism și presărate toate cu nițel realism în care se scufundă Luca zi de zi și uite așa ne trezim că avem în fața ochilor un adevărat rețetar de rezolvare a stării de fapt.

„Prostituția României. Proiect de constituție pentru o țară mai veselă” este o lectură pe care o recomand din toată inima, în special celor care se simt obosiți de starea de „ne-fapt” din jurul lor. Nu sunt singuri și nici puțini. Poate că dacă ar strânge rândurile s-ar regăsi mai ușor și chiar ar merge totul în sensul cel mai normal cu putință.

Editura: Tracus Arte