Sfârșitul de an m-a prins cu două cărți mari începute, una dintre ele scoasă din sacul Moșului. Anul acesta, după ce ne fentase câțiva ani, Moșul a poposit în carne și oase în sufrageria părinților și ne-a împărțit cadouri frumos împachetate așa cum visam în copilărie (pe atunci, se pare, nu reușea să găsească decât sacoșe de plastic). Nu am rezistat tentației de a mă apuca de citit una dintre cărțile primite, dar apoi, lăsându-mă învăluită de atmosfera cu iz de copilărie, am dat iama în biblioteca fiicei mele, unde am descoperit o mulțime de comori. Și uite așa am lăsat un pic în așteptare cărțile pentru oameni mari și m-am delectat cu 3 volume pentru copii nici prea mari, nici prea mici: Emil și detectivii, Bunicuța hoțomană și Matilda. Pentru primul volum, vinovată este și Nona, cu a sa recenzie în care amintea de cartea respectivă. Am citit-o pe nerăsuflate, în tihna oferită de zilele Crăciunului, și am descoperit un inedit roman polițist pentru copii care, dincolo de aventură, de suspans și de triumful binelui asupra răului, oferă o minunată lecție despre prietenie. Volumul cred că ar putea fi potrivit copiilor de 8-9 ani și mai mult.
Apoi, cu Bunicuța hoțomană am avut prilejul de a descoperi o poveste palpitantă și emoționantă, din care nu doar cei mici pot trage învățăminte. Sinceră să fiu, nu mă așteptam la atât de multă profunzime, la o avalanșă de emoții înspre final. Și mai trebuie să recunosc că, asemenea lui Ben, m-am lăsat și eu purtată de povestea bunicuței, pentru că știam că, de multe ori, aparențele înșală. Cu mult umor, într-un limbaj accesibil copiilor de 8-9 ani, David Walliams deapănă o poveste minunată și actuală totodată, încât nici cei mari, nici cei mici nu se vor plictisi.
Piesa de rezistență a incursiunii mele în lumea copiilor a fost însă Matilda de Roald Dahl, care m-a cucerit din primele pagini în care descoperim pasiunea pentru lectură a micuței fetițe. De la o vârstă incredibil de fragedă, ea epuizează toate cărțile pentru copii de la bibliotecă și trece la romane pe care, în mod obișnuit, abia adulții le-ar putea înțelege. E drept că nu pricepe tot ceea ce citește, însă capacitatea sa de a trăi fiecare carte citită, de a vedea totul derulându-se în fața ochilor săi este uimitoare. Fără doar și poate, în trupul firav și cu nimic diferit de cel al copiilor de aceeași vârstă se ascunde un geniu, ceea ce intuiește și domnișoara Honey, învățătoarea sa. Din păcate, Matilda are niște părinți care nu reușesc să-i vadă potențialul, fiind mult mai interesați de televizor sau de afacerile necurate, încât pare incredibil că acel cuplu a putut da naștere unui astfel de copil. Necazurile Matildei iau amploare atunci când începe școala, căci directoarea școlii, o făptură îngrozitoare, urăște copiii mici și mai cu seamă pe ea, după discuția avută cu tatăl său. Aventurile se țin lanț și, treptat, umorul lasă locul emoțiilor, dezvăluind povești de demult și secrete tulburătoare.
În romanul lui Roald Dahl, copiii vor găsi și inspirație pentru viitoare lecturi căci, oricât de ispititoare ar fi cărţile proaspete, cele clasice îşi au locul lor bine meritat. Dar, desigur, rămân la convingerea că, pentru a prinde drag de carte, trebuie să le oferi copiilor cărţi ancorate în lumea lor, care mai apoi să-i poarte către alte lumi, zgândărindu-le imaginația. O astfel de carte este și Matilda.
Fac o scurtă paranteză pentru a exemplifica impactul unei cărți oferite la momentul nepotrivit sau la vârsta nepotrivită. Ca temă de vacanță, fiica mea cea mică (în clasa a doua) a avut de citit Colț alb. După vreo douăzeci și ceva de pagini citite cu chiu cu vai, din care nu a înțeles mai nimic, a venit aproape plângând să-mi spună că nu mai poate, că e plictisitoare. Și atunci i-am propus să-i citesc eu câteva pagini, sperând ca astfel să meargă mai ușor. După câteva minute, i-am dat dreptate, n-avea cum să-i placă, având în vedere că bagajul ei de lecturi este destul de sărac. Ulterior i-am luat o variantă prescurtată și pe aceea a citit-o. Și alți părinți mi-au semnalat aceeași problemă legată de Colț alb. Cred că pur și simplu, la 8-9 ani, unii nu au citit suficient de mult, încât să poată aprecia romanul lui Jack London. Sunt și copii care citiseră deja cartea când au primit tema. Însă mi se pare foarte important să nu-i speriem pe cei care încă nu au descoperit plăcerea lecturii, să nu îi forțăm să citească ceva care nu le place.
Revenind la Matilda, o recomand nu doar copiilor, ci și părinților. Micuța supradotată care iubește cărțile cu siguranță îi va cuceri și pe cei mari și pe cei mici, ținându-i de multe ori cu sufletul la gură pentru că nu-i ușor să dai piept cu societatea atunci când ești altfel. În fond, Roald Dahl spune o poveste despre potențialul care de mult ori trece neobservat de către cei din jur, despre miracolele ascunse acolo unde nu-ți trece prin gând să privești. Au ceva special aceste cărți pentru copii, poate un strop de magie și unul de candoare și nu în ultimul rând un mănunchi de vise aruncate peste lumea înconjurătoare. Lecturi minunate în noul an!
