Poem de dragoste

Căci, în esenţă, un poem cromatic, sinestezic de fapt, este cartea Fata cu fragi a Lisei Strømme, o scriitoare norvegiană licenţiată în marketing, dar îndrăgostită profund de literatură. Romanul de faţă a fost publicat în Marea Britanie în aprilie 2016, marcând astfel debutul editorial al autoarei.

Povestea de dragoste porneşte de la o variantă a unui tablou celebru, Strigătul, care aparţine pictorului avangardist Edward Munch. Se spune,despre acest tablou, că ilustrează pasiunea devastatoare pentru o femeie de care artistul ar fi fost brutal despărţit.

Lisa Strømme a folosit mai multe surse biografice, edificatoare fiind biografia lui Edward Munch, scrisă de Sue Prideaux. În urma parcurgerii acesteia, ideea romanului ia naştere treptat, iar pictorul devenit personaj se conturează ca un artist devorat de patima creaţiei, o fiinţă inegală, contradictorie. Un damnat în pură manieră romantică, incapabil să fericească pe cineva sau să fie fericit el însuşi. Un dezechilibrat fermecător, pe care comunitatea rigidă, şablonardă din Åsgårdstrand îl numeşte Păcătosul. Arta lui „e păcătoasă” şi tinerele fete sunt sfătuite să-i ocolească grădina şi atelierul. „Păcătos” înseamnă, de fapt, neconvenţional:

„Nu era o persoană distinsă, nici succes nu avea – rămăsese un fel de ciudăţenie pentru locuitorii oraşului. Era vecinul din timpul verii, pe care localnicii îl plăceau, dar nu aveau cum să-l înţeleagă (…) Picturile lui, atât de ieşite din comun, nu-i aduseseră o bună reputaţie, ba pe deasupra se mai zvonea şi că ar fi fost ţicnit şi beţiv…” (pag. 12).

Scriitoarea imaginează o poveste de dragoste între Munch şi Tullik, fiica mezină a unui amiral norvegian din mica aşezare de coastă menţionată anterior. Familia din care provine fata a mai trecut printr-o experienţă de acest gen, când fiica cea mare şi-a părăsit soţul pentru a trăi un timp cu pictorul nonconformist.

Povestea se desfăşoară în 1893, în timpul unei veri în care artiştii plastici îşi părăseau apartamentele din oraş pentru o vacanţă de creaţie în mijlocul unei comunităţi conservatoare şi al unui peisaj idilic. Prin ochii adolescentei Johanne Lien, una dintre localnice şi personajul-narator al cărţii, aflăm detaliile acestei relaţii interzise, în care arta şi nebunia, extazul şi agonia se împletesc necontenit, până la limita destrămării.

Am citit romanul în zilele fierbinţi de iulie, întrebându-mă adesea dacă vara aceasta nu s-a dizolvat cumva în febra acelei veri în care, potrivit unui ritual anual, artiştii din Kristiania (vechea denumire a oraşului Oslo) veneau în localitatea „fetei cu fragi” pentru a socializa şi pentru a crea în linişte, departe de tumultul aşezărilor urbane. Ritmul cărţii este iniţial lent, scriitoarea norvegiană imaginând un spaţiu în care surprinde contrastul dintre tradiţional şi modern, rezistenţa la nou, atât la nivel artistic, cât şi în ceea ce priveşte convenţiile sociale din perioada respectivă. Cele două tablouri, Fata cu fragi şi Strigătul aparţin unor artişti diferiţi ca vârstă, ca pregătire, ca viziune. Este vechea bătălie între convenţie şi nonconformism, între tradiţie şi inovaţie. Dragostea vine să jaloneze această trecere, aduce cu sine pasiunea devoratoare, înfruntarea dintre carne şi spirit; dragostea e sentimentul întemeietor, fertil pentru artist, destrămător pentru om. Tullik pare cuprinsă de o boală, acţionează în transă, sub paravanul servitoarei Johanne, care-i devine prietenă şi confidentă. Fascinaţia lui Munch se exercită asupra amândurora, dar în mod diferit: în ciuda opreliştilor, Johanne se abate mereu în grădina şi în atelierul pictorului, ale cărui lucrări o atrag tocmai prin spiritul neconvenţional, ea însăşi pictează şi este ajutată să se elibereze emoţional prin artă:

„Nu picta ceea ce vezi, Johanne. Pictează ceea ce simţi (…) Caută lumina!” (pag. 92-93)

Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Johanne uceniceşte atât în casa familiei lui Tullik, cât şi în atelierul lui Munch, cu atât mai mult cu cât pasiunea pentru pictură îi este interzisă de propria mamă:

„Îmi doream libertatea care se revărsa din grădina lui Munch. Îmi doream s-o gust, cu toate că era întinată. Simţeam în ea o primejdie ale cărei urmări ar fi fost mult prea greu de suportat pentru mine, şi totuşi mă simţeam atrasă de ea, ademenită de ispită” (pag. 161).

Pe de altă parte, Tullik este fascinată de bărbatul care a fost amantul surorii ei. Tullik sfidează permanent convenţiile social-mondene şi artistice, ironizează falsitatea, snobismul, tot ceea ce este literă de lege pentru părinţii şi pentru surorile ei. Este, ca şi Munch, o răzvrătită. Frumoasă, inteligentă, impetuoasă, Tullik se aruncă în iubire fără nicio plasă de siguranţă. Se livrează unei pasiuni care-i consumă integral fiinţa. Johanne asistă şi povesteşte această relaţie, complice la ea, raportându-se cumva la propria ei legătură de dragoste cu tânărul pescar Thomas. Privindu-i pe cei doi îndrăgostiţi, învaţă jocul culorilor, pictează alături de Munch. Arta şi dragostea sunt una.

Lisa Stromme reuşeşte să cartografieze istoria unei iubiri totale, în care alegerile fiecărui îndrăgostit stau sub semnul fatalităţii. Dragostea hrăneşte arta. Arta eternizează dragostea. Dacă nu-i poate livra lui Tullik libertatea sa, fiinţa de carne, Munch îi dăruieşte tablourile sale. Despărţită brutal de cel iubit, agonizând, destrămată, tânăra fată înţelege în cele din urmă alegerea/fuga pictorului care nu-şi poate sluji fidel decât propria artă:

„Edward şi cu mine vom fi întotdeauna împreună. Suntem împreună altundeva, deasupra oceanului şi a cerului şi, în acelaşi timp, suntem în fiecare părticică din ele. Despărţirea nu există. Mereu el spunea asta, dar abia acum înţeleg ce voia să zică”. (pag. 286).

Mica aşezare de coastă, zguduită de furtuna erotică, se reaşează în propria matcă, încet-încet. Lucrările Păcătosului, găsite în şifonierul lui Tullik, sunt arse de către bucătăreasă în grădină, ca şi cum prin dispariţia lor tot răul ar putea fi înlăturat. Doar Strigătul este salvat, graţie fetei cu fragi, care-l duce cu sine în noua ei locuinţă. Cântecul de dragoste îşi poartă mai departe legenda în lume. Nu doar războaiele au pornit de la o femeie, ci şi tot ceea ce admirăm în marile creaţii de-a lungul tuturor veacurilor care s-au scurs.

coperta FATA CU FRAGI „Fata cu fragi” de Lisa Strømme