Paul Neagu. Revelația.

Mi-e încă foarte greu să scriu (logic, coerent) despre retrospectiva Paul Neagu găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara. Cu vernisajul în decembrie 2022, ea face parte integrantă din programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Un artist despre care nu știam nimic, poate că de aici și revelația. Un artist complex, desăvârșit în puterea cu care și-a pus în practică intenția. Genul acela de artist care te surprinde prin amestecul derutant de exact dintre cunoștințele de matematică/geometrie, anatomie și tehnică artistică.

Sculpturile mari așezate în holul muzeului, în locul acela de unde pleacă scările în ambele sensuri țin loc de preambul. Ele ar trebui să te prevină, să te pună în gardă: ceea ce urmează să vezi nu e nici foarte complicat, dar nici foarte simplu. Nimic din toate acestea, în fapt, pentru că ceea ce vei vedea îți va răsturna toate ierarhiile și te va forța să-ți regândești felul cum te raportezi la ceea ce denumești generic artă sau act artistic. Sălile sunt luminoase și încărcate de creațiile artistului, reprezentative pentru etapele vieții sale artistice. Un artist care și-a gândit proiectele cu o minuție rarisimă. Obsedat de corpul uman, în descompune în mii de părți, îl recompune după criterii numai de el știute, dar indiferent de rezultat, va domina perfecțiunea. Așezarea omului în centrul universului, un crez al renascentiștilor, revine puternic în atenția mea fie și pentru că ochiul, urechea sau corpul omenesc în întregul său sunt etalate pe pereții și piedestalele din toate cele nouă săli (dacă am reținut bine, nouă sunt de toate, la care se adaugă holul ce găzduiește variantele Crucificării). Omul Vitruvian este înlocuit de Paul Neagu cu corpuri omenești aflate în diverse poziții – cea mai evidentă este cea a fetusului; poziții de fugă sau profiluri menite să evidențieze perfecțiunea conturului. Grafică în alb/negru sau color, jocuri de linii care se întâlnesc într-un punct de fugă și recompun astfel universul uman după criteriile geometriei clasice. Culoare, multă culoare, dar niciodată prea multă, căci accentul trebuie să cadă pe formă. Obsesia formei care se regăsește în „apa” din bile de oțel, perfect șlefuite, ștanțate cu numele artistului și anul facerii. Obiecte de mari și foarte mari dimensiuni, reluarea unei teme care te trimite cu gândul la obsesia filosofilor pentru găsirea principiului unic – Hyphen și Newhyphen (două proiecte care l-au bântuit pe artist). Sculpturi de mici dimensiuni, din lemn, răspândite pe podeaua muzeului; împreună răspândesc o căldură a cărei sursă ți-e imposibil să o identifici. Mi-e greu să ies din sala respectivă, simt că acolo, printre formele acelea goale, dar atât de pline de conținut, pierd ceva, un ceva deloc esențial pentru propria mea existență și câștig un ceva esențial. Nu e un schimb deloc echitabil, dar e un semn al generozității artistului.

Costumul, haina croită dintr-o pânză grosolană, de care atârnă foarfecile și alte mici obiecte mă trimite cu gândul la universul shakespearian. Pentru mine e haina lui Hamlet cel pierdut în propriul lui destin, e urma unei veșnicii ce nu se vrea niciodată epuizată. Și mâna aceea de bronz, care se alcătuiește sub ochii mei din zeci de bucățele ce par să se adune singure într-un tot. Mâna unui rege? Mâna destinului? Ancora în propria eternitate? Silueta aceea umană – Cake Man – care te face să cercetezi cu mare atenție fiecare bucățică în parte. Te plimbi de-a lungul ei, te duci și de întorci, pentru că nu vrei să pierzi niciun detaliu. Minimalismul asociat cu forța detaliului, cine ar fi crezut că poate deveni posibil așa ceva.

Materiale diverse, dar predomină lemnul, hârtia și metalul. Colaje, dar și sculpturi atent proiectate și finisate. Grafică înrămată cu mare grijă. Instalații născute din forța desenatorului (tehnic) care a fost Paul Neagu, ce par într-o continuă transformare. Tablouri de diverse mărimi îmbracă pereții muzeului. Ici și colo monitoare pe care rulează fragmente din filmele realizate de artist. O expoziție organizată după indicațiile artistului, asta e o evidență deja, altfel nu te-ai simți „acasă” în adunarea aceea „la un loc” a atâtor lucrări. Mulți vizitatori, dar nicio clipă senzația de înghesuială. Spațiul gol al lui Peter Brook, oare de ce mi-am fugit gândul la ceea ce spunea marele om de teatru?

Am plecat spre București cu gândul la Paul Neagu și creațiile lui. Mi-am comandat monografia, nu se putea altfel. În așteptarea ei, mă gândesc la perfecțiunea acelor siluete și la faptul că Paul Neagu trebuia să se nască. Ca să ne arate nouă în ce lume frumoasă putem trăi. Singura condiție este să ne și dorim acest lucru.

***

Paul Neagu. O retrospectivă – Muzeul Național de Artă Timișoara

15 Decembrie 2022 – 15 Aprilie 2023

Paul Neagu s-a născut în 1938 în București, România. În 1946 s-a mutat împreună cu familia sa la Timișoara. Între 1959 și 1965 a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Înainte de a deveni artist a lucrat ca electrician și desenator tehnic. În 1971 a emigrat în Anglia, iar în 1976 a obținut cetățenia britanică. În Londra a fost profesor la Hornsey College of Art, Slade School of Fine Art, și la Chelsea College of Art and Design. În 1976 a fost numit profesor asociat la Royal College of Art, avându-i ca studenți, printre alții, pe Antony Gormley, Anish Kapoor, Tony Cragg și Perry Robinson. Lucrările lui se află în colecțiile unor instituții precum: British Museum, Londra; Victoria and Albert Museum, Londra; Tate, Londra; National Galleries of Scotland; Fonds Départemental d’Art Contemporain, Seine-Saint-Denis; Hugh Lane Municipal Gallery of Modern Art, Dublin; Musée Cantonal des Beaux-Arts, Lausanne; Kontakt Collection, Viena; Art Collection Telekom, Bonn; Muzeul Național de Artă al României, București; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Philadelphia Art Museum; Muzeul Prefecturii Tochigi, Japonia; Muzeul de Artă Contemporană Tokio, Japonia.Curatori: Friedemann Malsch, Magda Radu, Georg Schöllhammer

Co-curator MNArT: Andreea Foanene