“Orbirea” – Elias Canetti

Sunt convinsă că acest roman, considerat pe bună dreptate una dintre marile compoziții literare ale secolului XX, generează impresii diferite la cald și apoi la rece, cu alte cuvinte, după ce timpul se va așterne, alte și alte gânduri se vor isca din adâncurile minții, pe măsură ce aceasta digeră umbrele lecturii. Acum scriu însă “la cald”, conștientă că nu voi putea cuprinde în cuvintele mele întreaga bogăție pe care “Orbirea” lui Elias Canetti o poate infiltra în mintea și sufletul cititorului. Mă uimește faptul că autorul său avea 26 de ani pe vremea când a reușit să îi dea viață. Vocea auctorială, ce însoțește din umbră personajele bizare, pare a purta povara anilor și a unei înțelepciuni remarcabile.

Fiecare fibră a acestui roman conține în ea sămânța nebuniei, în cele mai diferite forme. Niciunul dintre personajele ce însuflețesc universul creat de Canetti nu rămâne în tiparele normalității. Dar oare unde se află granița dintre firesc și absurd, dintre normal și anormal? Fiecare personaj trăiește în mijlocul normalității sale, care din exterior poate părea revoltătoare, respingătoare ori poate stârni zâmbete indulgente sau răutăcioase, după caz. În centrul romanului se află savantul Peter Kien, personaj memorabil, consistent și inedit, cu care am empatizat puternic de-a lungul lecturii. Posesor al unei biblioteci impresionante, obsedat de cărțile și de studiile sale, Kien apare rupt de realitatea înconjurătoare, de lumea meschină și mediocră, care luptă, în esență, pentru satisfacerea nevoilor primare – hrana și dragostea. Kien disprețuiește această lume de rând, incapabilă să înțeleagă măreția științei și a preocupărilor sale și nici valoarea inestimabilă a cărților în sine, care, în opinia sa, prețuiesc mult mai mult decât oamenii. La masa sa de lucru, înconjurat de cărți și manuscrise rare, Kien trăiește în armonie cu sine însuși, dacă el, ca persoană, poate fi regăsit undeva. Trăirile sale sunt legate exclusiv de studiu şi de cărți, o ființă omenească nu-i poate stârni emoții sau sentimente.

De fapt, orice este de natură a-i perturba munca intelectuală îi provoacă lui Kien repulsie şi gânduri ostile. El trăiește pentru şi prin cărțile sale, alt rost al vieții nu caută, nu admite măcar, astfel că tot ce ține de latura materială, practică a vieții nu prezintă importanță pentru el. Moștenind în tinerețe o avere consistentă, a ajuns la maturitate dedicându-se pe deplin pasiunii sale, fără a fi nevoit să poarte grija existenței de zi cu zi, a necesităților firești. Cea mai mare parte a averii sale a investit-o în biblioteca sa, ce numără în jur de douăzeci şi cinci de mii de volume. Cum să nu mă fascineze un astfel de personaj? Ba chiar pot spune că mi-ar fi plăcut să beneficiez de astfel de condiții, care să îmi permită concentrarea exclusivă asupra cărților. Doar că eu sunt un simplu cititor, iar Kien un savant cu preocupări concrete, axate pe anumite domenii, care nu ratează niciun pretext pentru a demara un studiu.

“Numai că niciun spirit subțire nu se îngrașă cu romane. Satisfacția pe care poate că ți-o oferă o plătești cu vârf și îndesat: viciază caracterul cel mai bun. Înveți să pătrunzi în sufletul a tot felul de oameni. Prinzi gust pentru acest du-te-vino. Te transpui în personajele care îți plac. […] Romanele sunt niște icuri, pe care un actor-scriitor le înfige în personalitatea compactă a cititorilor săi. ” (pag. 44)

Judecat prin prisma opiniei generale, Kien este misogin, pedant, meticulos şi foarte exigent. Eu însă nu îl consider astfel, cred mai degrabă că el reprezintă un exemplu al pasiunii desăvârșite, care înlătură orice obstacol şi face tot ce îi stă în putință pentru a-şi vedea nestingherit de țelurile sale. Privindu-l pe Kien, realizezi cât de mărunte sunt bucuriile şi satisfacțiile cotidiene, cât de insignifiante sunt reușitele oamenilor de rând, care nu fac decât să îşi irosească timpul cu stupizenii. Un astfel de personaj s-ar îngrozi văzând cât timp pierdem noi pe internet, la televizor sau prinşi în felurite activități superficiale.

În izolarea în care a ales să îşi petreacă viața, Kien nu poate evita complet contactul cu oamenii şi din acest fapt par să provină toate neplăcerile şi relele care se abat asupra lui. Căci, dacă întregul spectru al romanului s-ar fi rezumat la cele despre care am scris până acum, am fi avut de-a face cu o narațiune ternă, lipsită de suspans, de acțiune, dar bogată în idei. “Orbirea” îmbină însă stratul ideilor cu un buchet amplu de întâmplări ce antrenează o serie de personaje, care mai de care mai ciudat în felul său. Fiecare dintre ele suferă de ceva, are propria obsesie ce îi guvernează existența, astfel încât tot ce se petrece în acest roman poartă amprenta puternică a absurdului, ca rezultat al întâlnirii acestor obsesii. Trebuie să spun că au fost destul de multe scene care m-au amuzat, în pofida atmosferei mai degrabă întunecoase.

Țesută impecabil, intriga nu urmărește un fir limpede, se vrea a fi mai degrabă o explorare decât o înlănțuire de întâmplări (care, de altfel, abundă şi ele, dar nu constituie scopuri, ci pretexte pentru ilustrarea anumitor dedesubturi lăuntrice). Avem așadar de-a face cu o intrigă psihologică ce adună felurite ipostaze umane şi sufletești, dintre cele mai bizare şi revoltătoare adeseori. În afară de Peter Kien, n-am putut agrea vreun personaj, nici măcar pe fratele acestuia, cu misiunea sa salvatoare. Menajera Therese, devenită ulterior în mod surprinzător soția lui Kien, este un personaj de-a dreptul grotesc, este mai respingătoare chiar decât diformul şi şarlatanul Fischerle, care măcar este dotat cu oarece inteligență. Therese însă însumează tot ce poate fi mai neplăcut într-o femeie, dublându-şi însușirile negative prin lăcomie şi incultură.

Finalul surprinde, deşi nicio altă pecete nu ar fi fost mai potrivită pentru destinul lui Kien, şi mi-a sporit admirația pentru acest excepțional roman. Elias Canetti ilustrează concepții inedite şi profunde, realizând un roman copleșitor prin perspectiva pe care o oferă asupra adâncurilor spiritului uman. “Orbirea” este unul dintre acele romane care fac ca o sumedenie de alte scrieri, vechi sau noi, să pară maculatură în fața sa.

Editura: Polirom
Anul apariției: 2008
Traducere din limba germană: Mihai Isbăşescu
Nr. de pagini: 568
ISBN: 978-973-46-1267-3

— poți cumpăra cartea de la: elefant.ro, libris.ro sau varianta ebook —