Decorul spectacolului Omul care mânca lumea regizat de Vlad Trifaș este impresionant prin construcția sa pe verticală. Sus, aproape inaccesibile, sunt proiectele, lucrările de arhitect ale lui Finl. Nu mai lucrează la ele, le-a abandonat, căutând „libertatea”, după demisia de la compania unde lucra.
Jos, într-un living minimalist, se găsește canapeaua cenușie, din piele, locul unde tatăl și fiul execută coregrafia unui dialog imposibil din pricina confuziei mentale, a episoadelor amnezice și a momentelor din trecutul comun, pe care cei doi și le amintesc diferit.
„Ești dement!” spune fiul. „Știu, nu mai spune!” răspunde tatăl.
Fiindcă a coborât de pe scena mare, rămânând totuși în spațiul destinat spectacolului, am putut număra nasturii de pe mâneca sacoului elegant: erau patru.
Sacoul are această calitate, rămâne elegant indiferent de lipsa de umanitate a celui care-l poartă. Colegul de la firmă poartă sacou. Șeful firmei, la fel. Când Finl le cere ajutorul, primește un răspuns dezarmant: „E problema ta!” Sunt impecabili în ceea ce privește ținuta, spre deosebire de Finl, care în prima sa apariție nu poartă haine. Jocul luminii cu întunericul, bine pus în echilibru, nu duce spectacolul într-o direcție nedorită, nu-l face nefrecventabil.
Finl este tot timpul, de aici înainte, un om gol, deși intră în hainele fiecărei zile. Existența lui s-a golit de sens. Nu mai are nimic: nici familie, nici slujbă, nici prieteni. Nu are niciun punct de sprijin. A devenit brusc un bărbat în care nimeni nu mai are încredere. Nu mai figurează în agenda telefonică a nimănui la capitolul „persoană de contact”.
În rolul tatălui, Paul Chiribuță creează momentul magic al întâlnirii, pe alte coordonate decât cele ale realității nefericite, cu propria fiică, interpretată cu tandrețe și candoare de Antonia Dobocan. Sub ploaia de confeti, ca în zilele lor bune, tatăl o ajută pe Carla să capete viteză pe o bicicletă de poveste și să se înalțe în neant, să dispară frumos.
Spectacolul se desfășoară în ritmul măsurat de ceasul minunat din spate, cu luminoasele sale cadrane tăiate în vitralii splendide. Când se lasă întunericul și începe muzica neliniștitoare a pianului, ceasul nu mai poate fi controlat. Timpul zboară. Acul minutarului pare o elice de turbină eoliană.
Omul care mânca lumea este un spectacol greu de privit în anumite momente, solicitant emoțional, splendid ca poetică, vibrant prin jocul excelent al actorilor.
Chiar înainte de final, Finl privește în tăcere sala, câteva minute la rând. Nu e o privire care „trece prin perete”, este o privirea adevărată, care ia în considerare fiecare chip, adună impresii și judecă rapid lumea. Apoi zâmbește. În zâmbetul acesta greu de interpretat într-o cheie obișnuită se adună toată splendoarea unei vieți care, epuizându-și resursele prea devreme, se pierde, inevitabil. Nu se poate trăi cu imperative.
OMUL CARE MÂNCA LUMEA – Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea
Adaptare după piesa lui Nis-Momme Stockmann
În distribuție: Paul Chiribuță, Cosmin Teodor Pană, Alina Leonte, Ștefan Pavel, Alexandru Beteringhe, Antonia Dobocan
Regia: Vlad Trifaș.
Spectacol jucat în cadrul Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr Buzău 2023
