Un artist care a iubit animalele mai mult decât oamenii, într-atât de mult încât a pictat oamenii ca și cum ar fi fost animale. Pare ciudat, dar portretele lui sunt mai umane decât multe altele, tocmai pentru că a surprins fantastic în tușă și straturi de culoare animalitatea, adică instinctul.
Un artist care a învins în lupta cu timpul; un om care n-a aparținut deloc epocii în care a trăit. Cred cu tărie că el s-a născut pentru a trăi în afara oricărui timp. Lui nu i s-au potrivit regimurile politice, canoanele sociale, rigorile de clasă sau cine mai știe ce alt sistem de reguli menit să îngrădească animalitatea din oameni. Întoarcerea la origini, în felul cum a făcut Lucian Freud, nici că o mai poate (re)face altcineva. Lucian Freud: Tabloul unei vieți/Lucian Freud: Painted Life despre asta este și despre încă alte câteva lucruri. Un documentar lucrat în spiritul școlii englezești, din care răzbate pasiunea pentru artă și nevoia de a da fiecărui detaliu dreptul la recunoaștere. Nimic lăsat la întâmplare, niciun amănunt uitat. Și, cu toate acestea, documentarul nu plictisește!
Să prinzi prin intermediul camerei de filmat esența picturii sale, asta era principala provocare pentru regizor și cameraman, deopotrivă. Cum să faci să redai pe film faptul că el avea un unghi special din care vedea corpul omenesc? Cum să miști camera, astfel încât să dai impresia că pictura se săvârșește sub ochii spectactorilor? Un „veteran” al biografiilor filmate, David Bickerstaff și-a „citit” personajul într-atât de bine, încât da, a filmat exact din unghiul potrivit, de fapt din toate unghiurile posibile, astfel încât la final rămâi pe retină cu imaginea completă a unui artist unic: Lucian Freud așa cum a fost, este și va rămâne peste veacuri. Surprinzătoare detaliile de ordin vizual și narativ, după cum este surprinzător felul cum a evitat până la eludarea totală partea de can-can, de scandal, de amoralitate, menținând focusul în permanență pe ceea ce conta cu adevărat: tablourile! Portrete unice, de mărimi foarte mari, unele supradimensionate; animale prinse în mișcare, cu mușchii evidențiați până la ultima fibră. Finețea și puterea detaliului, răbdarea cu care a compus din mii de detalii fiecare portret în parte. Fiicele sale, prieteni, prietene sau animalele atât de dragi lui, toate capătă în transpunerea pe pânză acel firesc atât de absent în arta contemporană. Un neclasat, în sensul că s-a ținut deoparte și departe de orice curent sau școală de artă, chiar dacă a admirat profund pe câțiva mari artiști – Giacometti, Picasso, Francis Bacon sunt doar câteva nume din galeria celor importanți pentru cariera lui Freud. Relații fără echivoc, fie că sunt prietenii, fie că sunt mari iubiri sau relații de familie, pe toate le-a trăit într-un fel absolut unic, iar seriile de portrete dedicate uneia sau alteia dintre persoanele cu adevărat importante pentru el sunt unice și surprinzătoare: ele redau perfect debutul, perioada de mijloc și sfârșitul relației. Atenție, vorbim de portrete! Cine s-ar fi gândit că poți să-ți dai seama privind o serie de tablouri despre cum s-a născut și a murit o relație dintre doi oameni? Portretele dedicate mamei sunt aparte, au în ele atâta emoție neexprimabilă la nivel verbal, încât le poți „citi” ore întregi, fără să epuizezi cunoașterea. Surprinzătoare, dar într-un mod aparte, sunt portretele fiicelor și foarte interesante sunt și mărturisirile acestora.
Pentru că a ținut enorm să nu devină o personalitate publică, în sensul atât de binecunoscut și cultivat în anii ´70-´80, Freud a cunoscut succesul târziu, în ultimele decade ale vieții sale. Norocul lui a fost longevitatea, altfel ar fi murit în anonimat. S-a bucurat de succes atunci când a venit, dar tot nu s-a dezis de un stil de viață la limită; n-a fost bogat în adevăratul sens al cuvântului decât atunci când banii nu-l mai ajutau să prospecteze natura umană.
Evreu refugiat la englezi, nepot al lui Sigmund Freud, pictorul Lucian Freud n-a vrut să prindă în picturile sale marile evenimente ale secolului pe care l-a traversat. Așa se face că există foarte puține tablouri care aduc aminte de privațiunile suportate din cauza originii. De aceea, regizorul strecoară în treacăt Refugiații (un tablou foarte bun, de altfel) în cadru, dar nu insistă foarte mult cu detaliile în această direcție. De abia în ultima parte a vieții va reveni la compoziții picturale cu mai multe personaje – bărbat și câine, femeie și câine sau grup de oameni – dar de fiecare dată o va face dintr-o cauză specială.
Ochii – unici și cu o privire sfredelitoare; ai lui și ai celor pictați de el. Este acolo, în adâncul lor, prinsă pentru totdeauna relația organică cu exteriorul, o raportare la tot ceea ce se întâmplă unică. De aceea și tratează corpul uman ca fiind un animal, în felul acesta tablourile lui vorbesc despre metafizica unui prezent continuu. Relația cu corpul n-are nimic fiziologic, cum la fel, pare că în tablourile lui nu este nimic despre suflet! Și, totuși, ele sunt însuflețite cu emoții încă de la prima vedere, iar acestea sunt traduse în gest și culoarea pielii. Pentru Freud nudul devine vehicul de idei, iar exacerbarea unor detalii este perspectiva corectă asupra corpului. Nimic erotic și totuși atâta tensiune!
Deși el își începea picturile de sus în jos, privitorul este forțat să le privească invers, de jos în sus, astfel încât ultimul detaliu să aparțină chipului! De aceea a și dat o atenție deosebită nasului și zonei de sub nas, acolo unde își are rădăcina un rictus facial decisiv pentru portret în ansamblu. Remarcabil efortul regizorului de a menține atenția spectactorului pe ceea ce este cu adevărat important: pe artă, pe tablouri. Mărturisirile celor care i-au fost aproape și/sau l-au cunoscut pe Lucian Freud sunt toate în direcția asta: explică arta, dau amănunte despre cum s-a născut un tablou sau altul etc. Dar fără pic de can-can, excepția fiind pasiunea pentru jocurile de noroc și pariurile la cursele de cai. Abordarea cronologică a vieții artistului poate părea prea clasică unpra, dar bănuiesc că nicio abordare, oricât de inventivă ar fi, nu i s-ar potrivi pe deplin lui Freud.
Un film despre obsesii convertite în artă pură, valoroasă intrinsec. Un film despre un pictor care n-a vrut cu niciun chip să devină personaj al propriei vieți și i-a reușit! A devenit personajul preferat al tuturor celor cu care a lucrat sau s-a împrietenit de-a lungul vieții. Un documentar foarte bine realizat, care-l provoacă pe spectactor să meargă în bibliotecă (fie ea și virtuală) și să caute tablourile lui Lucian Freud.
Lucian Freud: Tabloul unei vieți/Lucian Freud: Painted Life (2020) – Grădina cu Filme – Cinema & More
Dir: David Bickerstaff | Writers: David Bickerstaff/Phil Grabsky | With: William Feaver, James Hall, Tim Marlow (RA Artistic Director 2014-19, Jasper Sharp, Curator, Kunthistorisches Museum Vienna | Andrea Tarsia (Head of Exhitibitions RA) | Doc, 85′
