„O scurtă istorie a mitului” de Karen Armstrong

Trebuie să ne spunem poveștile într-un fel diferit, pentru a scoate în evidență adevărul lor veșnic.

…

Mitul vorbește despre necunoscut; vorbește despre acele lucruri pentru care la început nu avem cuvinte. Așadar, mitul privește în inima unei mari tăceri.

O scurtă istorie a mitului este de fapt parte componentă a unei serii de editor în care provocarea era ca autorul să re-încadreze vechile mituri. Printre autorii care s-au implicat in acest “joc” editorial din care a rezultat o serie bine vândută, cu multiple traduceri se remarcă: Karen Armstrong, Margaret Atwood, A.S. Byatt, David Grossman, Natsuo Kirino, Alexander McCall Smith, Philip Pullman, Ali Smith și Jeanette Winterson. Dacă am ține cont de datele problemei care au fost puse în fața autorilor, vom putea să înțelegem de ce O scurta istorie a mitului parvine cititorului în forma în care este, de ce Karen Armstrong alege anume acest format pentru a povesti mituri din întreaga lume din perioada paleolitică până la începutul anilor 2000, în aproximativ 150 de pagini, și ce, de fapt, încearcă ea să spună printr-o privire atât de vastă, mai degrabă superficială judecând din perspectiva propriilor așteptări.

O scurtă istorie a mitului examinează cea mai veche formă de artă din lume – crearea și povestirea poveștilor. Miturile au propria dinamică, iar Armstrong încearcă să urmărească această dinamică de la vânători-culegători, societățile agrare până în timpurile moderne. Karen Armstrong susține că relația umanității cu miturile este una fluidă și ea trebuie plasată și interpretată doar în contextul unui ritual. Miturile apar ca răspuns la temeri existențiale, la fricile bazale, mai ales frica de moarte. Miturile sunt replica venită din percepția, reflecția și experiența rezultate în urma unui eveniment. De fapt, mitologia vorbește despre experiența umană.

Teza centrală a autoarei este că miturile ajută umanitatea să se confrunte cu ea însăși. În mod repetat se subliniază distincția între „mythos” (mit) și „logos” (logică) și susține că ambele sunt importante și complementare.

Ca specialistă, Karen Armstrong este expertă în religiile comparative, de unde și cheia în care are loc interpretarea. Se tratează mitul ca o primă încercare a umanității de a trăi experiența sacrului și de a se plasa imaginativ dincolo de propria condiție. Supraviețuirea miturilor, chiar și celor străvechi, se datorează faptului că au fost ajustate mereu noilor situații și calibrate de-a lungul veacurilor. Ceea ce a prezentat importanță pentru omul paleolitic nu mai era actual pentru cultivator și nici pentru locuitorul primelor orașe; povestea evoluează concomitent cu specia. Pentru vânător, mitul a apărut ca consecință a dorinței de a integra mintal omorul vânatului, pentru cultivator recolta era o epifanie; astfel mitologia izvorăște din neliniștea profundă legată de probleme fundamental practice. Eu găsesc foarte interesantă afirmația în care mitologia este comparată cu o formă timpurie de psihologie. Capacitatea transformatoare a mitologiei este indubitabilă. Fiecare epocă vine cu alte tipuri de provocări. Odată cu apariția primelor mari orașe angoasele născute din haosul urbanizării au plasat zei la o oarecare distanță de viața de zi cu zi și în prim plan au ieșit personajele istorice (vezi Ghilgames) și domeniul mitic, cândva destinat exclusiv zeilor, a fost invadat de către eroi. Din punctul meu de vedere, dacă mitul prezintă o primă formă de psihologie, atunci regresia mitului a fost cauzată de creșterea asumării personale și colective.

În Epoca Axială și apoi cea Postaxială, mitul începe sa piardă din teren, devenind incompatibil cu necesitățile spirituale, ca mai apoi în general sa fie desconsiderat în favoarea spiritului logic, care atinge apogeul prin afirmația lui Nietzsche că Dumnezeu a murit.

Partea cea mai frumoasă a acestei cărți este concluzia. Apariția narațiunilor biblice nu a putut acoperi golurile rezultate în urma demitologizării, contemplarea pasivă nu poate înlocui ritualurile de participare și imitare. Karen Armstrong afirmă că într-adevăr, nu avem cum să ne întoarcem la sensibilitatea premodernă, dar putem dobândi o atitudine mai educată față de mitologie. Rațiunea, logosul nu va putea sa facă ceea ce poate să facă Mitul, și anume, să se ocupe de anxietățile și de nevrozele adânc înrădăcinate și să le exorcizeze.

O scurtă istorie a mitului de Karen Armstrong