Dave Eggers – „O hologramă pentru rege”
Traducere din engleză şi note de Irina Negrea Colecţia „Raftul Denisei“ Humanitas Fiction
Roman tradus în peste 30 de limbi • finalist la National Book Award • New York Times Book Review: cele mai bune 10 cărți din 2012 • bestseller New York Times • bestseller #1 San Francisco Chronicle • bestseller Indiebound, MPIBA (Mountains & Plains), Denver Post • ecranizat (2016), în regia lui Tom Tykwer, cu Tom Hanks în rolul principal.
„În O hologramă pentru rege – un fel de Moartea unui comis voiajor globalizat –, plin de compasiune și umanism, Eggers face un nou salt în proza lui, oferind cititorului un roman cu totul neașteptat, diferit“. (New York Times Book Review)
Prezentare:
Alan Clay e un consultant de 54 de ani care lucrează pe cont propriu, divorțat și tatăl unei fete, Kit, studentă, căreia trebuie să-i plătească taxele școlare. Un proiect grandios, dedicat așa-numitului Oraș Economic al regelui Abdullah (KAEC) și un sistem de teleconferințe holografic pe care Alan urmează să-l prezinte regelui, îl duc într-o zonă deșertică a Arabiei Saudite, unde urmează să se ridice o așezare spectaculoasă. Regele însă întârzie să apară, iar Alan și cei trei tineri care fac parte din echipa lui își petrec zilele într-un cort alb, lipsiți chiar și de conexiune la Internet. Singurul prieten al lui Alan se dovedește a fi un tânăr saudit, Yousef, șoferul său, care îl inițiază în obiceiurile locale. Tot el este cel care îl însoțește la spital când Alain își descoperă o excrescență ciudată la ceafă și se suspectează de o boală fatală. Pe acest fundal, angoasele încep să se acutizeze și lucrurile iau o întorsătură cu totul neașteptată.
Fragment
Era data de 30 mai 2010. Călătorise două zile, schimbând mai multe avioane, pentru a ajunge acolo.
În Nairobi cunoscuse o femeie. Au stat unul lângă celălalt, aşteptând fiecare îmbarcarea pentru următorul zbor. Era înaltă, planturoasă, cu cercei mici de aur în urechi. Avea pielea bronzată şi o voce cântată. Lui Alan i-a plăcut de ea, mai mult decât de alţi oameni din viaţa lui, oameni pe care îi vedea în fiecare zi. Femeia i-a spus că locuia în partea de nord a statului New York. Nu prea departe de locul unde stătea el, la periferia Bostonului. Dacă ar fi avut curaj, ar fi găsit o modalitate de a rămane mai mult timp cu ea. El, însă, s-a urcat în avion şi a zburat la Riyadh, iar de acolo la Jeddah. Un om l-a luat de la aeroport şi l-a condus cu maşina la Hilton.
Un clic, şi Alan a intrat în camera lui de la Hilton, la ora 1.12 a.m. S-a pregătit repede de culcare. Simţea nevoia să doarmă. Trebuia să facă un drum de un ceas, spre nord, la ora şapte dimineaţa, ca să ajungă la opt la Oraşul Economic al regelui Abdullah. Acolo, el şi echipa lui urmau să pună la punct un sistem holografic de teleconferinţă şi să aştepte să i-l prezinte regelui Abdullah, personal. Dacă acesta era impresionat, urma să acorde companiei Reliant contractul IT pentru întregul oraş, iar comisionul lui Alan, estimat la un nivel mediu de şase cifre, putea pune capăt tuturor necazurilor pe care le avea.
Prin urmare, trebuia să se simtă odihnit. Să se simtă în formă. El, însă, stătuse patru ceasuri în pat, fără să poată adormi.
S-a gandit la fiica lui, Kit, care era la facultate, o facultate foarte bună şi scumpă. Iar el nu avea bani să-i plătească taxa de şcolarizare pentru toamnă. Nu putea să-i plătească taxa de şcolarizare fiindcă luase o serie de decizii prosteşti în viaţă. Nu fusese prevăzător. Îi lipsise curajul, atunci cand i-ar fi fost necesar.
Deciziile lui fuseseră nechibzuite.
Deciziile asociaţilor lui fuseseră nechibzuite.
Aceste decizii fuseseră prosteşti şi pragmatice.
Dar el nu ştiuse la vremea respectivă că deciziile lui erau nechibzuite, prosteşti sau pragmatice. El şi asociaţii lui nu ştiau că luau decizii care aveau să-i împingă în pragul falimentului, aşa cum se întâmplase cu Alan, care era acum aproape şomer, proprietar al unei firme de consultanţă cu un singur angajat, pe care o conducea din biroul lui de acasă.
Divorţase de Ruby, mama lui Kit. Perioada de timp de cand se despărţiseră o depăşea acum pe aceea în care trăiseră împreună. Ruby era o scorpie afurisită, care locuia acum în California şi nu contribuia cu nimic la susţinerea financiară a lui Kit. Facultatea te priveşte pe tine, i-a spus ea. Comportă- te ca un bărbat, a adăugat.
Acum Kit nu putea să meargă la facultate în toamnă. Alan scosese casa la vanzare, dar nu fusese cumpărată încă. Alte soluţii nu mai avea. Le datora bani multora, iar la asta se adăuga suma de 18 000 $ cuvenită celor doi designeri care îi confecţionaseră un prototip pentru o nouă bicicletă, pe care credea el că ar putea să o fabrice în zona Bostonului. Pentru asta, se chema că era un idiot. Avea o datorie de 45 000 $ la Jim Wong, de la care se împrumutase ca să poată achita materialele şi închirierea pe două luni a unui depozit. Şi le mai datora încă aproximativ 65 000 $ altor şase prieteni şi posibili parteneri de afaceri.
Prin urmare, era falit. Iar cand şi-a dat seama că nu va putea achita taxele de şcolarizare ale lui Kit, era prea târziu pentru a mai solicita vreun alt ajutor bănesc. Prea târziu pentru un transfer în altă parte.
Dar oare chiar era o tragedie dacă o tanără sănătoasă, cum era Kit, se retrăgea un semestru de la facultate? Nu, nu era o tragedie. În lunga şi zbuciumata istorie a lumii, nici nu ar conta dacă o tânără capabilă şi deşteaptă, cum era Kit, ar lipsi un semestru de la facultate. Kit ar supravieţui. Nu era nici o tragedie. Nici pe departe.
Tragedie se putea numi ceea ce se întâmplase cu Charlie Fallon. Charlie Fallon a murit îngheţat în lacul de lângă casa lui Alan. Lacul de lângă casa lui Alan.
Alan se gândea la Charlie Fallon, în timp ce se chinuia să adoarmă în camera lui de la Hilton, în Jeddah. Alan văzuse când Charlie intrase în lac în ziua aceea. Alan pleca de-acasă
cu maşina, spre cariera de piatră. Nu i se păruse normal ca un bărbat cum era Charlie Fallon să intre în lacul acela cu luciu întunecat, în luna septembrie, dar nici nu era ceva ieşit din comun.
Charlie Fallon obişnuia să-i trimită lui Alan pagini din cărţi. Trecuseră doi ani de când făcea asta. Charlie îi descoperise pe transcendentalişti târziu în viaţă, simţea că exista o afinitate între el şi ei. Văzuse că Brook Farm nu era departe de unde locuiau el şi Alan, ceea ce i se părea semnificativ. Şi-a căutat rădăcinile in Boston, sperând să descopere o legătură, dar nu a găsit nimic. Oricum, a continuat să îi trimită pagini lui Alan, cu pasaje subliniate.
Mecanismele unei minţi privilegiate, socotea Alan. Nu-mi mai trimite rahaturi dintr- astea, i-a spus el lui Charlie. Dar Charlie a rânjit şi i-a trimis în continuare.
Aşadar, când Alan l-a văzut pe Charlie intrând în lac, la amiază, într-o zi de sâmbătă, gestul i s-a părut o evoluţie logică a noii pasiuni a acestuia pentru pământ. Apa îi venea lui Charlie doar până la glezne, când Alan a trecut atunci prin dreptul lui.
Când Alan s-a trezit din somn în camera lui din hotelul Jeddah Hilton, ştia că întârziase deja. Era 8.15. Adormise abia după ora cinci dimineaţa.
Trebuia să fie în Oraşul Economic al regelui Abdullah la ora opt. Era la distanţă de cel puţin un ceas de mers cu maşina. Socotind cât îi lua să facă un duş, să se îmbrace şi să găsească un automobil până la destinaţie, însemna că avea să ajungă la ora zece. Adică, ar întârzia două ceasuri din prima lui zi de lucru acolo. Era un prost. Era tot mai prost, cu fiecare an care trecea.
A sunat-o pe Cayley pe mobil. Aceasta i-a răspuns, cu vocea ei guturală. Într-o altă viaţă, hazardul ar fi făcut ca el să fie mai tânăr, ea mai în vârstă şi amândoi suficient de tâmpiţi încât să încerce o relaţie, el şi Cayley ar fi fost ceva teribil.
— Salut, Alan! E frumos aici. În fine, poate nu frumos.
Dar tu nu eşti aici.
Alan i-a explicat. Nu a minţit. Nu mai putea să-şi găsească energia, creativitatea necesară.
— Păi, nu-ţi face griji, i-a zis ea, cu un râs scurt – glasul ei sugera posibilitatea, râvnita existenţă a unei fantastice vieţi de neclintită senzualitate –, noi abia ne instalăm. Dar va trebui să-ţi găseşti un mijloc de transport. Ştie careva cu ce ar putea ajunge Alan până aici?
Strigase către restul echipei, probabil. Spaţiul suna cavernos. Alan şi-a imaginat un loc gol şi întunecos, trei tineri ţinând în mână lumânări, aşteptând să vină el cu lanterna.
— Nu poate să închirieze o maşină, le-a zis ea lor.
Şi apoi lui:
— Poţi să închiriezi o maşină, Alan?
— O să găsesc o soluţie, a răspuns el.
Despre autor :
DAVE EGGERS, copilul teribil al literaturii americane de început de mileniu, s-a născut la Chicago în 1970 și a studiat jurnalismul la University of Illinois. Volumul său de debut, Opera sfâșietoare a unui geniu năucitor (A Heartbreaking Work of Staggering Genius, 2000; Humanits Fiction, 2012), aflat între demers autobiografic și ficțiune, a devenit imediat un bestseller, numărându-se printre finalistele la Pulitzer Prize, în 2001, și fiind desemnat „Cartea anului“ de publicațiile Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Washington Post și Time. Doi ani mai târziu publică romanul Să te ții alergătură! (You Shall Know Our Velocity; Humanitas Fiction, 2007), încununat cu Independent Book Award în 2003. O pseudourmare intitulată The Only Meaning of the Oil-Wet Water apare în 2004. Eggers continuă să publice cu succes volume de proză scurtă: How We Are Hungry (2004), The Unforbidden Is Compulsory or Optimism (2004) și Short Short Stories (2005). Romanul său din 2006, What Is the What: The Autobiography of Valentino Achak Deng, a fost finalist la National Book Critics Circle Prize în 2006 și a primit Prix Médicis Étranger în 2009. În același an publică volumul Zeitoun, povestea emoționantă a unui supraviețuitor al uraganului Katrina, care rămâne în New Orleans în timpul dezastrului și salvează oameni cu ajutorul unei canoe, recompensat cu American Book Award, Los Angeles Times Book Award, Dayton Literary Peace Prize (2010) și, în Germania, cu Albatross Preis (2012). Urmează bestsellerurile O hologramă pentru rege (A Hologram for the King), în 2012, și The Circle, în 2013. Heroes of Our Empire apare în 2016. Eggers este fondatorul unei cunoscute edituri din San Francisco, McSweeney’s, și s-a implicat în diferite programe de activism cultural. A mai primit PEN American Center’s Award of Honor (2011) și Inforum’s 21st Century Visionary Award (2012).
