Matt Haig, unul dintre cei mai iubiți scriitori și un nume de referință în lumea literară contemporană, revine la finalul acestei veri în atenția cititorilor din întreaga lume cu un nou roman, „O viață imposibilă“, o invitație într-o călătorie profundă în complexitatea sufletului uman, o poveste duioasă despre speranță și întuneric.

Lansarea internațională a romanului  va avea loc pe 29 august 2024. Cei ce își doresc să fie primii care descoperă universul fascinant al lui Matt Haig în limba română și să se asigure că vor începe primele zile de toamnă în lumea celebrului autor, au o oportunitate specială: precomanda online pe site-ul Editurii Nemira.

Matt Haig este cunoscut de cititorii din România mai ales pentru bestseller-ul său #1 New York Times – „Biblioteca de la miezul nopții”, care s-a vândut în peste nouă milioane de exemplare în întreaga lume, pentru titluri precum „Umanii”, „Cum să oprești timpul”, „Câteva motive să iubești viața” sau „Cartea alinării”, dar și datorită volumelor pentru copii precum „Un băiat numit Crăciun”, „Fetița care a salvat Crăciunul”, „Eu și Moș Crăciun” și „Evie și animalele”.

Noul său roman, „O viață imposibilă”, este o incursiune profundă în universul emoțiilor umane, o lectură ce îi va bucura atât pe cititorii care apreciază o poveste bine construită, dar și pe cei care vor să exploreze și să înțeleagă mai bine complexitatea emoțiilor umane.

Grace Winters, o profesoară de matematică ieșită la pensie, primește de la o prietenă înstrăinată o moștenire neașteptată: o casă dărăpănată pe o insulă mediteraneană.  Curiozitatea pune stăpânire, iar Grace ajunge în Ibiza cu un bilet doar pentru dus, fără întoarcere, fără ghid și fără plan. Printre dealurile abrupte și plajele aurii ale insulei, Grace caută răspunsuri despre viața și moartea prietenei sale. Ce descoperă este mai straniu decât și-ar fi imaginat. Dar, ca să se lase cuprinsă de acest adevăr imposibil, Grace trebuie mai întâi să se împace cu trecutul ei.

Cartea este disponibilă chiar de astăzi la precomandă, pe site-ul nemira.ro

Despre MATT HAIG

Matt Haig este un scriitor prolific, de origine britanică, autorul mai multor volume de succes, precum Umanii (Nemira, 2016), Cum să oprești timpul (Nemira, 2018), Câteva motive să iubești viața (Nemira, 2018), Gânduri de pe o planetă nervoasă (Nemira, 2019) și Biblioteca de la Miezul Nopții (Nemira, 2020). Ca autor de cărți pentru copii și adolescenți, a câștigat Blue Peter Book Award, Smarties Book Prize și a fost de trei ori pe lista scurtă pentru Medalia Carnegie.

În România au mai apărut, la Editura Nemi, volumele pentru copii Un băiat numit Crăciun (2016), Fetița care a salvat Crăciunul (2017), Eu și Moș Crăciun (2018) și Evie și animalele (2021). Cărțile lui au fost traduse în peste 40 de limbi. Pe lângă scrierile sale, Matt Haig a fost apreciat pentru deschiderea și sinceritatea sa în discuțiile despre sănătatea mentală și a devenit o figură importantă în promovarea conștientizării și înțelegerii acestor probleme.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura