Dan Lungu e printre fondatorii FILIT. Scriitor consacrat, cu multe proiecte culturale la activ, prolific și în planul social, nu doar ca scriitor. L-am zărit în sala de teatru încă din prima seară FILIT, moment în care mi-am dat seama că e un moment bun să facem un interviu; deși nu era nimic planificat , iată că s-a concretizat, drept pentru care acum aveți ce (sau despre ce) citi! 🙂
Fondator FILIT. Cum este să-ți vezi „copilul” crescând? L-ai trecut pragul școlii deja, mai are puțin și trece la gimnaziu. A crescut precum Făt-Frumos, sau după cum te/vă așteptați?
Cum să fie, reconfortant. FILIT este o reușită de excepție din multe puncte de vedere. Dincolo de anvergura și profesionalismul confirmate de participanți și de presa națională și internațională încă de la prima ediție, este un exemplu de continuare a unui proiect la aceleași standarde chiar și atunci când s-a schimbat managementul, lucru mai rar în România. Este un proiect finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române, așa că în mod automat managerul muzeului este și directorul festivalului. După ce am devenit demnitar în 2016 și am plecat de la muzeu, managementul festivalului a fost preluat de Lucian Dan Teodorovici, noul director, care, alături de echipa de la muzeu, face o treabă excelentă. Continuitatea impecabilă a fost posibilă și pentru că Lucian, ca și Florin Lăzărescu, au fost de la început în acest proiect, au contribuit la nașterea lui, la forjarea filosofiei din spate, îl cunosc în cele mai fine resorturi. Eu am rămas în boardul festivalului și mă bucur în continuare de fiecare succes al evenimentului. Statutul de cel mai important festival literar din Europa de Est l-a cucerit încă de la prima ediție, ceea ce înseamnă că s-a născut Făt-Frumos și ne străduim să-l ținem așa.
Programul actual al FILIT este unul destul de complex, de la atelierele pentru traducători și până la atelierele cu și pentru copii. Ce-ai scoate, ce-ai adăuga?
În pofida faptului că are o structură complexă și solidă încă de la început, fiecare ediție mai experimentează câte ceva. Rezidențe pentru traducători străini și autori români, Casa Copilăriei, Casa Fantasy, proiecte de revitalizare a patrimoniului literar prin continuări ale scriitorilor contemporani, în fine, tot felul de idei interesante, niciodată nu te plictisești la FILIT și nicio ediție nu e trasă la indigo după cea anterioară. E un festival creativ și care se adaptează mereu la context.
Un festival literar este un loc de întâlnire între jurnaliștii culturali și scriitori, între autorii de carte și traducători. Anul acesta am constatat că au lipsit, cu puține excepții, reprezentanții editurilor. Mă gândesc că la marile festivaluri de carte din lume unde se și cumpără cărți pentru traduceri etc. La noi, oare editorii nu sunt interesați să-și cunoască publicul cititor sau mecanismele de piață funcționează altfel la noi?
La două sau trei ediții a existat și secțiune de târg de carte în cadrul FILIT, atunci cu siguranță au fost prezenți mult mai mulți editori. În țările occidentale drepturile de autor se tranzacționează doar la anumite târguri de carte, focusate pe asta, cum ar fi cele de la Frankfurt și Londra, de pildă. Târgul de la Leipzig sau cel de la Paris sunt concentrate mai degrabă pe autor decât pe editor sau agent literar. Există o specializare. FILIT adaugă interesului pentru literatură pe cel pentru traducere, și asta chiar din titlu, dar nu este un târg de drepturi de autor. La noi nici instituția agentului literar nu e foarte dezvoltată, mai ales atunci când ne referim la reprezentarea autorilor români. Altminteri, cu siguranță editorii sunt interesați să cunoască autorii și publicul, fiind ingrediente esențiale în business-ul lor.
Dana și Dan Lungu, la ediția a IX-a – FILIT 2021
De doi ani ne lipsesc târgurile de carte, ba chiar și lansări de carte față în față (prea puține dintre ele au fost cu public, în librării). S-a publicat mult în tot acest timp, o avalanșă de titluri. Cum facem să ajungă literatura aceasta la destinatari, adică la cititori?
Așa e, scriitori și-au făcut de cap în pandemie, adică…au scris. Pe birourile editurilor sunt mai multe manuscrise ale autorilor români ca oricând. Au apărut foarte multe cărți. Se pare că pandemia le-a priit. În ce privește promovarea, atâta timp cât activitățile cu prezență fizică au restricții severe, singurele căi disponibile sunt mass-media și online-ul. Emisiuni, dezbateri, spoturi, evenimente online, prezența pe platformele de socializare, mai cu seamă în grupurile dedicate lecturii ș.a.m.d. Specialiștii în comunicare publică pe care ar trebui să-i aibă orice editură știu mai bine decât mine toate aceste lucruri. Bloggerii și vloggerii pot fi la rândul lor foarte bune relee către cititori. Digitalizarea forțată a învățământului și administrației face ca, încetul cu încetul, să apară în online și persoane care se țineau departe de acest mediu. Asta înseamnă că și numărul cititorilor la care se poate ajunge cu ajutorul comunicării online este în creștere.
Scrii și literatură pentru copii. Ei au avut destul de mult de suferit în toată această perioadă. Crezi în forța terapeutică a literaturii pentru copii? Crezi că ar trebui să citească anumite cărți în această perioadă?
Am scris literatură pentru copii, adaptându-mă mereu la vârsta copiilor mei. A fost modul meu de a-i înțelege, de a fi aproape de ei. Am început cu o piesă de teatru, Vrăjitoarea pofticioasă, care a și fost montată la Teatrul „Luceafărul” din Iași, cu doi copii care se certau de la telecomandă și, apăsând din greșeală pe un buton, ajungeau în puncte diferite ale globului pământesc, unde aveau câte o aventură. Apoi am publicat două povești, în ediții foarte frumos ilustrate: Ayako, Ilinca și prințul fermecos (ilustrată de Gabriel Poenaru) și Povestea omului leneș care avea un arici trist (cu ilustrații de Zelmira Szabo). Copiii au crescut și am ajuns să scriu pentru (pre)adolescenți. Așa a apărut recent Vlogger la 13 ani. Pandemia a accentuat tendința adolescenților de a sta în fața calculatorului, ba chiar a legitimat-o. Izolarea forțată și excesul de comunicare online produc o serie întreagă de efecte negative. Lectura poate fi un remediu, alături de altele, evident.
Despre viitor nu știm cu certitudine decât că va exista. Am credința că, da, vom reveni și la festivaluri organizate cu fast și mulți invitați, la evenimente de lansare care mai de care mai haioase etc. Care e prima ta activitate pe care o să o faci atunci când oficial va fi anunțat sfârșitul pandemiei?
Voi face o întâlnire cu publicul. Voi călători.
Despre cartea/cărțile pe care le scrii acum nu întreb, prefer surpriza. Dar întreb atât: ce-a pierdut și ce-a câștigat scriitorul Dan Lungu în pandemie?
Sunt o persoană sociabilă, îmi plac interacțiunile directe cu oamenii, întâlnirile fizice cu publicul, participarea la evenimente. Astea îmi lipsesc. În același timp, îmi place să stau izolat și să scriu – dar pe perioade determinate, pe care să mi le aleg singur. La capitolul avantaje aș trece faptul că am avut mai mult timp pentru citit și pentru scris, pentru croit proiecte noi, pentru meditat, pentru plimbări solitare. Am avut mai mult timp de stat cu familia, iar din discuțiile lungi cu Filip, fiul meu, și inspirat de situație s-a născut această carte, Vlogger la 13 ani, un roman de pandemie pentru (pre)adolescenți.
