Pentru Armin Petras – regizorul coproducției dintre Teatrul Maghiar de Stat și Staatsschauspiel Dresden – războiul este un univers sonor, iar pentru fiecare suferință umană a găsit o anumită expresie muzicală. Nu, nu le-am compus el, ci Paul Dessau, dar Petras a știut ca nimeni altul să le dea valoarea cerută de text. Este unul din acele spectacole în care muzica este pusă în slujba textului și a mesajului și nu invers. Sonoritatea devine astfel limbaj scenic și încă unul folosit că măiestrie. Nu e ușor deloc să redai complexitatea intrigii din Mutter Courage și copiii ei folosindu-te cu predilecție de muzicalități atât de diferite. Se știe prea bine, omul are gena violenței și aceasta așteaptă să devină manifestă încă de dinainte de naștere, așa se face că latura lui sălbatică nu va fi trecută în adormire cu totul niciodată; instinctul de supraviețuire vine și el să concure la conturarea unui portret nu tocmai favorabil omului civilizat, de aceea războaiele i-au însoțit evoluția și dezvoltarea, dimpreună cu creșterea comunității din care făcea parte. Ca să ajungi membru al unei societăți oarecare, indiferent de epoca istorică în care te-ai născut, trebuia să îndeplinești cel puțin două reguli: să-ți fi dorit asta și să fi cunoscut normele (inclusiv obiceiurile și tradițiile) după care se ghida comunitatea respectivă. Mutter nu vrea să aparțină niciunei comunități anume, îi place să profite la maxumum de avantajele nomadismului, după cum nu-i place să se conformeze sub nicio formă niciunei reguli, nici măcar celei divine. De aici și imaginea recurentă cu Isus răstignit (în final, ultima răstignire și cea fatală pentru Mutter este cea a fiicei sale mute). Trei fii și trei virtuți puse în slujba unei cauze total greșite: cinstea fiului cel mare, Eilif, istețimea fiului mijlociu, Schweizerkas, și tăcerea (muțenia) fiicei Kattrin. Îi pierde pe toți, pe rând, într-un război perpetuu cu lumea și cu ea însăși. Perindarea dintr-un spațiu în altul, însoțirea cu unul sau altul dintre profitorii zilei, transformarea oricărui produs în marfă (și când spun orice mă refer inclusiv la suflete și trupuri, proprii sau ale celor dragi), totul până la un punct. Încercările prin care trece Mutter Courage îi sunt date tocmai pentru a-i testa credința. Numai că ea avea de mult sufletul vândut. De fapt, așa cum a văzut-o Armin Petras ea n-a avut suflet niciodată. Așa că la final, nu te întrebi dacă ar trebui să-ți fie milă de ea, ci îți spui bine că nu mai suferă copiii ei, trecuți cu toții la Domnul.
Credit foto: Biró István
Bertolt Brecht e un maestru al punerii în replică a unei tensiuni în crescendo, care atinge pragul paroxismului, iar Armin Petras a ținut cont de aceste puncte de maximă suportabilitate îmbrăcând sonor, adăugând un strat de protecție (al personajelor sau al celor din sală, asta rămâne de văzut) gândit într-un amestec unic de rafinament și cerebralitate de Paul Dessau. Din această cauză este și foarte greu de încadrat spectacolul lui Petras – din punctul meu de vedere este o montare la granița dintre musical și instalație umană și/sau sonoră. Pentru ca personajele să capete autenticitate era nevoie de o scenografie simplă, dar de efect, așa că regizorul s-a folosit de două planuri înclinate, care se unesc undeva în spatele scenei. Planul vertical, ușor înclinat, dar fragil, aerat (ochiurile plasei capătă multiple valențe, atât metaforice, cât și concrete – ele slujesc personajelor în goana lor continuă după protecție și adăpost) se opune scenei, care este într-un unghi de cel puțin 30 de grade, solidă, de lemn, spațiu „concentraționar” pentru suferințele umane. Scena este când prea mică – personajele se îngrămădesc unul în celălalt, fac corp comun împotriva lui Mutter, devin acuzatorii perfecți -, când prea mare – scenele în care Mutter negociază la sânge cu unul sau altul dintre cei care-i ies în cale, sau momentele cu ea și predicatorul sau/și cu bucătarul sunt câteva exemple.
Credit foto: Biró István
Spectacolul lui Armin Petras are parte de una dintre cele mai atent gândite distribuții pe care am văzut-o în ultimii ani. Mutter capătă forță și valoare, atât ca personaj în sine, dar și ca tipologie doar pentru că Petras i-a dat rolul Júliei Laczó, cea care oferă un adevărat regal actoricesc spectactorilor: de la momentele de musical și până la interacțiunile cu unul sau altul dintre personaje, de la expresivitatea corporală atent coordonată cu momentul de joc și până la trecerea cu o viteză uimitoare de la o stare la alta. Mutter Courage va deveni unul din rolurile de referință ale actriței, cu siguranță. Remarcabil și personajul înruchipat de Emőke Kató, Yvette Pottier fiind un amestec de frivolitate și istețime rar întâlnit. Predicatorul și bucătarul vor rămâne și ei în memoria afectivă a spectactorilor, Szabolcs Balla, respectiv Ferenc Sinkó impresionând prin finețea cu care au adăugat detaliu după detaliu personajelor. Cât despre Zsuzsa Tőtszegi, fiica mută a lui Muttter, ea este autentică până la final în muțenia și suferința ei perpetuă.
Credit foto: Biró István
În cartierele de negri din suburbiile metropolelor americane, bandele își câștigă supremația întrecându-se pe ritmuri de street dance. Dacă inițial, acum câteva zeci de ani, era vorba de hip-hop, astăzi vorbim de zeci de stiluri de dans, adică de o mulțime de subculturi manifeste în plan cultural. Conflictul dintre membrii bandelor este rezolvat în pași de dans și cu ajutorul replicilor tăioase. Câștigă cel mai inteligent, adică cel care știe să danseze foarte bine, dar și să inventeze ad-hoc versuri, care se succed cu viteze amețitoare. Pe acest tipar a construit partea a doua a spectacolului Armin Petras, inventarul păcatelor de neiertat într-o lume normală fiind astfel mai ușor de suportat. De la furt, tâlhărie, trecând prin viol și până la crimă, toate sunt aduse în fața spectactorilor, dar de o manieră care-i provoacă pe aceștia să renunțe la a judeca, forțându-i să înțeleagă de ce sau cum s-a ajuns acolo. În felul acesta Petras îi determină să-și recunoască prejudecățile, stereotipurile și limitele.
Credit foto: Biró István
Mutter Courage și copiii ei în regia lui Armin Petras este dovada că da, încă mai putem vorbi de miracol în lumea Thaliei. În spectacolul recent intrat în repertoriul Teatrului Maghiar de Stat Cluj este vorba de un miracol bazat pe interferențe sonore, ceea ce-l recomandă tinerilor și maturilor, deopotrivă.
Mutter Courage și copiii ei – Bertolt Brecht − Paul Dessau
coproducție între Teatrul Maghiar de Stat Cluj și Staatsschauspiel Dresden
Traducerea în limba maghiară: Ágnes Nemes Nagy
Mutter Courage – JÚLIA LACZÓ
Kattrin, fiica ei mută- ZSUZSA TŐTSZEGI
Eilif, fiul ei cel mare – ANDRÁS BUZÁSI
Schweizerkas, fiul ei cel mic – CSABA MAROSÁN
Bucătarul – FERENC SINKÓ
Predicatorul – SZABOLCS BALLA
Yvette Pottier – EMŐKE KATÓ
Plutonierul, Copistul, Ţăranul – ALPÁR FOGARASI
Generalul, Recrutorul, Soldatul, Ţăranul – RÓBERT LACZKÓ VASS
Colonelul – JÁNOS PLATZ
Țăranca – TÍMEA JEROVSZKY
Mama – CSILLA VARGA
Fiica – KINGA ÖTVÖS
Rapunzel – GIZELLA KICSID
Alături de: Réka Csutak, Antonella Ábrahám, Szilárd Péter Szőcs, Gellért Szalantai, Norbert Szallos, Előd Bálint, Máté Erdei, Tímea Gyenge , Kristóf Nagy Kopeczky, Szabolcs Orbán, Kata Pánczél, Melinda Sepsi, Noémi Szántusz, Zsuzsa Tatár, Péter Varga, Áron Wagner
Regia – ARMIN PETRAS
Scenografia – OLAF ALTMANN
Costumele – CINZIA FOSSATI
Dramaturgia – SCHMITZ KATRIN
Coregrafia – DENIS KOONÉ KUHNERT
Aranjament musical – THOMAS KÜRSTNER, SEBASTIAN VOGEL
Light design – NORMAN PLATHE-NARR
Conducerea muzicală – KATALIN INCZE G.
Asistență muzicală – URICH ANIK
Asistent de regie – CAMILLA CECILE KÖRNER, LOUISA ROGOWSKY
Asistent costume – GYOPÁR BOCSKAI
Regia tehnică – RÉKA ZONGOR
