Mic manual de slow reading

Ce plăcut e să citești de Sărbători o carte care vorbește despre pasiunea cititului! Să te sustragă de la goana după cadouri sau de la tobele care bubuie iritant, încontinuu, în parcarea din fața blocului. Și să citești lent, maxim douăzeci, douăzeci și cinci de pagini pe oră. Așa cum recomandă autorul Valeriu Gherghel. Despre cartea lui e vorba, Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile? (ed. Polirom, 2018). „Cărțile bune se citesc lent” (pg.103). I-am citit lent micile eseuri. I-a ieșit o carte bună!

Sunt multe idei și citate în carte. Unele reluate, parcă pentru a fi subliniate. Și sunt foarte multe nume mari, de la Seneca și Marc Aureliu, la Hume, Montaigne sau Tolstoi. Titlul poate fi înșelător și e destul de dificil de extras, dintre atâtea idei frumoase, una care să poată fi considerată ca fiind principală. Totuși m-aș încumeta să spun una. Așa cum i-am citit eu cartea, probabil că ideea opoziției dintre viață reală (cea sensibilă, experimentată, viața-viață) și cea livrescă (ca o imaginație, realitate mediată) îl macină cel mai mult pe autor. Și probabil că în această opoziție se află miezul celor mai multe critici pe care unii înțelepți le-au adus cărților și cititului. Mai bine să miroși o floare decât să îi citești descrierea… E un punct de vedere pe care autorul îl combate pasional în mai multe rânduri. El nu vede o opoziție atât de tranșantă între experiență și lectură. Iată, undeva pe final:

„A fost firesc, am impresia, ca primii filosofi empiriști, primii chimiști și fizicieni veritabili să condamne cartea (în genere) și să o trateze cu maxim de dispreț, precum David Hume, de exemplu, care îndemna să punem pe foc bibliotecile (îndeosebi cele scolastice): vom vedea un citat grăitor mai jos. Deși nu aveau întru totul dreptate. Cartea nu este opusul experienței (cum credeau empiriștii): lectura este o experiență propriu-zisă, face parte din viață, este o formă de a trăi activ, ne modifică, chiar dacă nu ne dăm seama de asta. Înainte de orice, când citești o carte încerci, mai întâi, experiența unui lucru material, a unui artefact. Într-un cuvânt, prin ceea ce este și prin ceea ce declanșează în noi (afecte, gânduri, simțăminte), cartea prilejuiește experiențe și trăiri importante.” (pg.230)

Pentru a vă trezi gustul să răsfoiți această carte, voi mai dezvălui, folosindu-mă de cuvintele autorului, câteva idei dintr-un capitol intitulat chiar „De ce citim? De ce nu?” (pg.109). Dincolo de ele, mult din frumusețea acestei cărți e să completezi singur, să gândești în prelungirea cuvintelor autorului. Care e folosul lecturii, în opinia lui Valeriu Gherghel? „Într-o lume lipsită de orice haz, cartea înseamnă de cele mai multe ori o plăcere în plus sau, și mai bine, singura plăcere pe care și-o pot permite cei mai mulți dintre muritori.” Apoi, „dincolo de text, trebuie să înțelegi un om, o persoană, un sine. Iar acel om ești tu însuși.” Apare din nou ideea despre care spuneam mai sus: „Abia acum înțelegem că folosul cititului este întotdeauna și un spor de experiență, și o lărgire a sinelui.” „Și mai există un folos inestimabil: găsim în literatură personaje la fel de caraghioase și de naive ca noi înșine și asta ne aduce o împăcare, ne îmbărbătează. Prindem curaj. Nu suntem deci singuri.”

Iată câteva argumente puternice în favoarea lecturii. Desigur, veți găsi o sumedenie pro și contra în carte. Mai mult, fiecare mai poate adăuga în sinea lui câteva. Eu m-am tot gândit la unul în timp ce citeam. M-a ajutat că am citit lent și mi-am putut lăsa mintea să mediteze. Nu pare prins în carte acest argument, ține mai mult de lumea actuală. Trăim în agitație, în schimbare agresivă. E un truism, dar e foarte obositor. Cred că literatura în general are și un sens de integrare a omului, a umanului, într-o lume care se schimbă permanent. Apar tot felul de porțiuni noi de realitate care nu ne sunt integrate sufletește. Apar software-uri sofisticare, mici inteligențe artificiale, rețele sociale. Ca să le resimțim ca umane, trebuie să ni le apropie un scriitor. Eu aici văd una dintre marile mize ale literaturii. Traduce realitatea și o apropie de suflet. O umanizează. Fără scris și lectură nu se poate!

Valeriu Gherghel, un cărturar ieșean lăudat în multe colțuri ale internetului pentru erudiția sa, a scris o carte excelentă! Cucerește nu doar prin bogăția de citate și de idei, ci și prin stil. În multe locuri e o adevărată confesiune. Își mărturisește anumite neputințe sau își face planuri de viitor. E o carte caldă, profundă. Îl simți aproape pe autor, cu micile lui obiceiuri cotidiene, cu micile lui frustrări personale. L-am citit cu o deosebită plăcere. I-am urmat recomandarea de slow reading și am încercat să-i completez meditațiile pe ici-colo. Undeva spune că și-ar dori să stârnească un surâs în cititor (citez aproximativ). Nu doar surâs, ci am râs copios la unele fragmente. Are un umor subtil și inteligent, îi iese! Voi încheia tot cu un mic citat din Valeriu Gherghel, pentru a reveni cu picioarele pe pământ: „Cititul nu este negreșit o noblețe, dar nu este în niciun caz o josnicie” (pg.120).