People will do anything, no matter how absurd, in order to avoid facing their own souls. One does not become enlightened by imagining figures of light, but by making the darkness conscious.”  (Carl Jung)

There comes a time in each life like a point of fulcrum. At that time you must accept yourself. It is not any more what you will become. It is what you are and always will be. You are too young to know this. You are still becoming. Not being.” (Maurice Conchis)

La doar doi ani după publicarea și succesul lui The Collector din 1963, J. Fowles hotărăște să facă public primul său copil, The Magus/Magicianul (în traducere, la Editura Polirom), care a fost conceput din însemnările făcute pe vremea când autorul însuși, asemenea personajului principal, era un tânăr profesor de engleză în Grecia. Romanul a fost scris timp de cincisprezece ani, iar după publicare lucrarea a stârnit suficiente controverse și întrebări, încât, în 1977, Fowles să fie nevoit să își explice intenția scriitoricească în prefața celei de-a doua ediții revizuite. Autorul își va exprima parțial regretul că a renunțat la titlul inițial de Godgame şi va dezvălui simbolismul numelui personajului principal, pronunțându-se asupra noțiunilor* de Dumnezeu și Libertate.

Personajul principal este Nicholas Urfe – un tânăr de 25 de ani, cinic, sceptic, critic, prea serios cu sine și lumea din jur, care hotărăște să părăsească Londra și iubita* de moment pentru a se aventura într-o experiență nouă. Astfel, destinul îl trimite pe insula grecească Phraxos pentru a preda literatura engleză în una dintre cele mai prestigioase școli. Înainte de plecare însă, este avertizat să nu se apropie de o proprietate. Făcând abstracție de avertizare, Nicholas merge în Bourani, o vilă privată, unde îl întâlnește pe Conchis, un milionar extravagant, misterios și cu o istorie dubioasă.

Maurice Conchis este iritat de interesul exagerat al intrusului, dar lui Nicholas însă nu-i prea pasă, curiozitatea este mai puternică. La o analiză mai atentă, Nicholas Urfe este o persoană cu trăsături evident narcisiste, este egocentric, nu se cunoaşte pe sine, iar imaginea pe care o proiectează către exterior este prioritară. Pseudo-poet, pseudo-sinucigaș, el își construiește un pseudo-Eu prin imitație. Primind o educație umanistă, mimează romanticii, existențialiștii, construindu-și un puternic sistem de iluzii și autoamăgirii. Are măști pe care le poartă în funcție de ocazie și confundă izolarea cu libertatea. Nicholas Urfe face performanță într-un one man show pe o scenă imaginară.

I acquired expensive habits and affected manners. I got a third-class degree and a first-class illusion that I was a poet. But nothing could have been less poetic than my pseudo-aristocratic, see in through – all boredom with life in general and with making a living in particular. I was too green to know that all cynicism masks a failure to cope — an impotence, in short; and that to despise all effort is the greatest effort of all.

Întâlnirea cu Maurice Conchis îi devine aproape fatală: Maurice îl citește din prima și îi răspunde pe măsură, promov\ndu-l ca actor într-o piesă mai complexă. Viața devine scenă de teatru. Conchis i-o prezintă pe Lili, o domnișoară de o frumusețe nobilă, cu o educație aleasă, desprinsă din altă lume, de care Nicholas se îndrăgostește. Prins în pânza lui Maurice nu doar din curiozitate ci și la nivel afectiv, protagonistul renunță la realitate în favoarea fanteziilor și misterului, dar nu renunță însă la necesitatea lui de a fi rațional și de a găsi explicație pentru tot și toate. Atunci când în căutările sale, misterul este aproape dezlegat, scenariul, în mod subit, se modifică, rolurile și regulile sunt schimbate și în scenă intră noi actori.

Maurice Conchis se dovedește a fi un mare regizor, povestitor, creator de situații cu care Nicholas nu poate concura. Conchis este o figură care nu poate fi decodată: marele Mag din jocul de tarot, marele Ceasornicar.  Scopul final al jocului: descoperirea ființei autentice, renunțarea la fantasme și acceptarea realității, chiar dacă doare și, dacă situația o cere, într-un mod forțat. Dacă facem un paralelism între simbolistica acestei cărți de tarot după P. D. Ouspensky și acțiunile controversatului Maurice, asemănările sunt izbitoare.

Magicianul este considerat cunoscătorul tainelor universului şi a legăturii lor cu cele patru principii din Kabala, alchimie, astrologie, magie. Întâlnirea cu el este una crucială, fiindcă marchează începutul iniţierii, practic o cale fără întoarcere. (…) trecerea spre un stadiu superior al fiinţei şi redescoperirea purităţii originare.

Trecut prin purgatoriul lui Conchis, pus față în față cu sinele autentic, total schimbat, Nicholas se întoarce în Londra unde face eforturi detectiviste pentru a da de urma impostorilor.

Fowles a recunoscut că și-ar fi dorit ca în locul lui Maurice Conchis să fie o femeie… Într-o oarecare măsură acest lucru i-a reușit. Într-o oarecare măsură, God wears lipstick.

Dincolo de faptul că este o lectură antrenantă, Magicianul reprezintă o frumoasă parabolă despre credinţă, liber-arbitru şi smerenie, dar este și o superbă lucrare cu influenţe psihanalitice.

Îl iubesc pe Fowles pentru felul în care își trasează finalurile și pentru personajele sale feminine, vii, atât de posibile și reale. Dacă ați citit Colecționarul, veți găsi similitudini, aceleași trimiteri la Shakespeare, aceeași idee de auto-cunoaștere prin izolare și suferință și rolul educativ pe care îl are femeia (Miranda, Alison) în procesul descoperirii. Magicianul este o lucrare fundamentală, a fost ecranizat și a inspirat alte lucrări cinematografice. Fiind un roman extrem de complex cu puternice amprente simbolice, a trezit multiple interpretări. De fiecare dată când a fost întrebat care este sensul acestui roman Fowles nu a găsit necesar să se pronunțe. Unicul lucru pe care a ținut să îl sublinieze:

Sens în The magus nu este mai mult decât în petele Rorschach de care se servesc psihologii.

Notă: cartea am citit-o în limba engleză, de aceea citatele sunt în această limbă. Dar am dat referințele la una dintre traducerile în limba română, tocmai pentru a o putea găsi mai ușor.

Magicianul de John Fowles

Editura: Polirom

Colecția: Biblioteca POLIROM

Traducerea: Livia Deac şi Mariana Chiţoran

Nr. pagini: 696

Anul apariției: 2018

ISBN: 978-973-46-7207-3

Share.

About Author

Avatar photo

Pentru prima dată am avut revelația Cărții în clasa a doua. Era un manual de citire, lecturi suplimentare pentru a clasa a patra, cu Lenin și pionieri în poze și, pe alocuri, în text. Stăteam ca fermecată pentru că găsisem texte lungi, diferite celor din abecedar, sau ce mai citeam noi pe acolo. Apoi am descoperit biblioteca sătească, unde mă plimbam printre rafturi și doream ca toate cărțile ascunse după cotoarele amenajate frumos, să fie doar pentru mine. Le alegeam pe alea groase, fascinată de mirosuri și texturi, sub privirile mirate ale bibliotecarei, cărți care nu erau potrivite vîrstei mele și care aveau să fie sursa multor coșmaruri nocturne. Încă mai păstrez sentimentul primei întâlniri… Sunt cărți printre cărți, unele îți pot oferi răspunsuri la întrebări ce îți ard mintea sau, din contra, la cele demult uitate; altele sunt surse de frumusețe care te aglutinează, te zidesc fără voie ca pe Ana lui Manole în lumi străine; ori neînsemnate, care trec pe lîngă tine fără a lasa urme. La fel ca oamenii. Aici vreau să împart din bucuria întîlnirii cu o carte, așa cum o văd eu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura