Miercuri, 28 iunie, la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona (Str. Arthur Pictor Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat celui mai recent volum semnat de Florin Iaru, Sânii verzi, apărut de curînd la Polirom, și în ediție digitală. Autorul va citi fragmente din volum, iar lectura va fi urmată de o discuție la care vor lua parte, alături de Florin Iaru, Alina Purcaru, Cristian Teodorescu și Doru Bușcu.
Intrarea liberă
„Cu aceeaşi vervă, economie şi exactitate lexicală (frazele au o precizie şi o cadenţă de bisturiu narativ), Florin Iaru oferă o mică panoramă de ficţiuni ingenioase, exersate în mai multe registre, de la realismul comic şi anecdote fals-moralizatoare, la un horror & fantasy desprins parcă din comics-urile ce au inspirat seria Tales From The Crypt, dar întotdeauna cu un twist stilistic. Comic-parodice, «crude şi insolite», scandaloase şi morbide, povestirile lui Florin Iaru, deşi, prin forţa restrînsă a textului, schematice din punctul de vedere al psihologiei personajelor, sînt atipice şi vin în contra unui orizont de aşteptare nu doar ficţional, dar şi moral.” (Marius Chivu)
Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste. A fost unul dintre membrii proeminenţi ai „Cenaclului de Luni” condus de Nicolae Manolescu. A fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. A debutat cu volumul de poezii Cîntece de trecut strada (Albatros, 1981), apoi, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan, a publicat Aer cu diamante (Litera, 1982). Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc şi-mi pare rău (Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beţie (volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013).
La Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011, 2015) şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016).
Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite, Rusia etc.
Foro autor: Cosmin Bumbuț
Mai jos puteți citi un fragment din cartea lui Florin Iaru – „Sânii verzi”
Marin ştia de mic că o să vadă lumea. La orele de geografie era numai ochi şi urechi. Pe vechiul atlas al familiei creiona trasee cu popasuri şi atracţii ale locului. Studia toate căile de acces. Lumea era destinul lui, iar cartea de căpătîi, Ocolul Pămîntului în 80 de zile. A ferfeniţit-o. A dormit cu ea sub cap şi a visat ca niciodată. A visat o ţară unde curgeau lapte şi miere printre munţi de mămăligă. Dar cea mai fascinantă imagine era a unui pisc de aur cu vîrfu-n nori, dintr-o mămăligă mai vîrtoasă. Unii ar putea spune că ar fi văzut muntele magnetic din 1001 de nopţi, alţii, Maelstrom-ul. Dar nimeni nu ştia ce citea Marin, pentru că la şcoală se ferea să vorbească despre visele lui. Avea un plan.
Atît a făcut: geografie şi sport (voia să ajungă, în trecere, şi la Polul Nord). În rest nu era bun la nimic. După şcoală l-au luat în armată pentru un an şi patru luni. Visele lui s-au ascuns tare adînc. Alerga pe dealuri, săpa gropi, curăţa tinete, se îmbrăca la chibrit. Dar ştia că se antrenează pentru viitor. Unii i-au zis: „pizdos la datorie“. Se întîmplase ceva curios: în cazarmă îşi pierduse visele. Nu le mai regăsea noaptea, de planton, într-atît era de alergat şi tăvălit – ca pifanul prost. Doar că, în sinea lui, ştia că face muşchi şi se căleşte. A primit o permisie, pentru merite deosebite. Cînd s-a întors acasă, s-a-mbătat şi a lăsat-o pe Ilinca borţoasă. A fost bine, a presupus, dar nu şi-a adus niciodată aminte. Că cîr, că mîr, s-a-nsurat, apoi, civil, a plecat la fabrică, la oraş, să-şi întreţină familia. Aşa au venit pe lume Maricel, Vasilica şi Vasile. Conştiincios, i-a dus la munte şi la mare cu sindicatul. I-a învăţat să urce, să se descurce în natură, să înfrunte pericolele. Nimeni nu bănuia nimic. Se antrena continuu, pîndind o ocazie. Iar ocazia nici măcar nu se întrevedea. Cînd a prins o săptămînă liberă, şi-a făcut băgăjelul şi a luat-o spre Turnu Severin. A minţit că pleacă în delegaţie, la Bacău. Nefericitul. L-au umflat din tren şi a ispăşit, ca prostul, trei luni la mititica. A mîncat bătaia tăcînd, încăpăţînat şi răbdător.
Uite-aşa a trecut timpul, iar revoluţia l-a găsit la cincizeci şi şapte de ani. Părea resemnat, se pregătea să devină bunic, dar nimeni nu ştia, nici acum, ce era în mintea lui. Acum, că trăia într-o ţară liberă, s-a urcat singur în tren şi-a plecat spre Stanbul, fără să privească înapoi. Din Stanbul, la Bagdad, apoi Singapore şi apoi… Ce folos! De la vamă l-au adus înapoi pe braţe, vînăt la faţă, horcăind. Făcuse un pîrdalnic de infarct. „Multă linişte, repaus şi o viaţă fără excese“, i-a spus doctorul, privindu-l plictisit. Pe holul policlinicii era o coadă fojgăitoare, cu bani buni în buzunare. Marin l-a privit lung în ochi şi, din ziua aia, n-a mai vorbit. Nu vorbeşte nici acum. Stă pe băncuţă şi îşi aşteaptă pensia.
