Martha Graham și Batsheva Dance Company fac parte din patrimonial cultural imaterial al statului israelian. Dar cum să vorbești despre ea și celebra companie fără să te raportezi la începuturi, fără să aduci aminte de rădăcini, de începuturi? Cum s-a ajuns ca astăzi, peste tot în lume, să existe coregrafi și coregrafii celebre, care să aibă un singur numitor comun: vin din Israel? Fenomen cultural în toate regula, din care fac parte profesioniști de o certă valoare, creatori de școală și păstrători de valori transmise din generație în generație.
La finalul documentarului, o realizare excelentă asumată integral de Gabriel Bibliowicz (se simte în ficare cadru fascinația pentru dans) toți coregrafii și criticii de dans intervievați au dat din umeri când au fost întrebați care este specificul școlii de dans israeliene, care este trăsătura unică prin care s-ar putea descrie toate producțiile de dans din ultimele decenii (aproape un secol de dans). Dincolo de fascinația lor mișcare, corpul uman în mișcare și sonoritatea care răzbate dinspre un corp aflat în mișcare – da, da, corpul uman are un sunet specific când se mișcă, despre asta este în fond dansul – rămân spectacolele unice, care vorbesc de la sine despre nevoia de a te exprima prin dans. Dacă pui cap la cap toate secvențele de dans cuprinse în documentar rămâi în final cu un tablou din care nu lipsește pofta de viață, nevoia de a explora și dorința de a converti suferința în bucurie a tuturor evreilor.
Pe 27 mai, de Ziua Mondială a Dansului, Teatrelli a difuzat în online dialogul dintre Octavian Saiu și Tobias Biancone, Noa Wertheim, respective Jarosław Fret (aici găsiți detalii despre conferință). Noa Wertheim, coregraful companii Vertigo din Israel, apare și în documentarul lui Gabriel Bibliowicz, deloc întâmplător, pentru că la ora actuală în Israel există mai multe companii de balet de renume internațional, cu producții unice și care rămân în memoria iubitorilor fenomenului. Ea este cunoscută și publicului românesc, venind la FITS la invitația lui Constantin Chiriac. Întâmplător (sau nu), în perioada de debut a pandemiei am revăzut un spectacol celebru al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj – Born for never – în regia lui Gábor Tompa. Un spectacol tulburător (despre care am scris aici), ce are coregrafia realizată de Vava Ștefănescu. Urmărind documentarul mi-am dat seama – încă o dată – cât de mult contează documentarea și studiul pentru un coregraf. Vava Ștefănescu nu numai că a dat dovadă că este la curent cu tot ceea ce e nou în materie de stil de dans, dar convertind mesaje în suite de pași specifice diferitelor scene din spectacol a dovedit că nu-i este deloc străină istoria școlii de coregrafie israeline.
Hore nesfârșite, pasiuni dezlănțuite, bucuria de a trăi, suferințe convertite în coregrafii unice, mișcări speficifice, sonorități etno neașteptate, convertiri de tradiții și obiceiuri foarte diferite și care aparent n-au nimic în comun, culoare, dar mult alb, spații largi de dans, dar și locuri inedite (stații autobuz, piețe publice, kibuțuri). Despre toate acestea și încă alte câteva este vorba în Let’s Dance! Dacă vrei să înțelegi ceva despre fenomenul de dans contemporan israelian, atunci începe documentarea cu Let’s Dance! Ritmuri care aduc aminte de rugăciunile comune, pași care par desprinși din horele nesfârșite, cadențe care aduc aminte de celebrele parade ale armatei naziste sau de defilările comuniste, câmpuri aride care prind viață când oamenii încep să danseze. Și dincolo de toate acestea rămâi în memorie cu acel ceva unic, de nedescris, dar despre care știi sigur că aparține doar lor, evreilor înnebuniți după dans. Batsheva Dance Company și influența ei covârșitoare pentru evoluția dansului contemporan, pedagogii speficice (cea a Marthei Graham, dar și Gaga, a lui Ohad Naharin); limbaje corporale și sonorități specifice, școala de dans născută într-un kibuț (cum să nu te gândești că și Amos Oz și-a scris primele cărți muncind într-un kibuț?). Despre toate acestea și încă alte câteva este vorba în documentarul lui Gabriel Bibliowicz.
Un film documentar care poate fi urmărit de oricine și care incită la cunoaștere, adică la căutarea spectacolelor coregrafilor care povestesc despre dansul contemporan evreiesc. Un melanj de accente diferite (e interesant cum se simte asta la nivel de vorbire!) și de trăiri opuse, despre asta este, în fond, dansul. Sionismul și-a găsit astfel una din cele mai frumoase expresii culturale pe care a putut vreodată să o aibă un curent politic. Dansul devine pe această cale mai mult decât exprimarea unei nevoie, devine mod de viață. Și asta nu e puțin lucru, din contra!
Let’s Dance! (2011) – Seara Filmului de Dans – Grădina cu Filme & More
Regizor: Gabriel Bibliowicz
Producător: Assaf Amir
Durata: 72 minute
Documentarul include interviuri cu: Ohad Naharin, Rami Be’er, Yonatan Carmon, Sharon Eyal, Yasmeen Godder, Dani Karavan, Barak Marshall, Inbal Pinto & Avshalom Pollak, Renana Raz, Rina Schenfeld, Ido Tadmor, Yair Vardi.
