Regizor și scenarist, Kim Ki-Duk a declanșat diverse controverse în lumea cinefililor prin modul șocant vizual/verbal în care tratează teme recurente despre relațiile de cuplu, obsesii sexuale, prostituția, infidelitatea, motive romantice, prezentate fie în contexte izolate -toposuri idealizate sau decupate din realitate, fie marcate de trecerea ireversibilă a Timpului.
Filmele lui Kim Ki-duk au note asemănătoare, elementul perturbator ce poate reprezenta intriga fiind de multe ori pretextul de a întrerupe coerența spațio-temporală (3-Iron, Samaritan Girl, Bad guy, The bow, Breath, Pieta etc.). În filmul prezentat la TIFF.17 – 2018, acțiunea desfășurată pe un crucișător este suspendată în momentul în care dezordinea se instituie prin pierderea controlului rațiunii și dezlănțuirea instinctelor primare, în care sexul, drogurile, crima în cele din urmă, aduc spectatorul în fața unor imagini care îi repugnă fizic, nu le poate accepta, pentru ca dimineața, într-un timp al narațiunii, totul să treacă în altă dimensiune – nava plutește în aer, apa a dispărut, apare marea întrebare – cât vor rezista rezervele de mâncare?
Este imposibil să nu observi elementele care se transformă în laitmotive – narațiunea se transformă într-un dialog al imaginilor în care tăcerea sau body language-ul, cum îl numește regizorul, ne imprimă pe retină scene memorabile – imaginea cuplului îndrăgostit frumos și pur, secvența tată – fiu în care fiul își reneagă tatăl, dar se și regăsește în instinctele lui primare, bătrânul care nu vorbește, dar care imprimă sensul poetic al peliculei prin imaginile răvășitoare ale plantelor care cresc din corpul morților, re-inventând o nouă geneză, plecând de la mitul lui Cain și Abel, în care o crimă generează vina urmașilor.
Metafora copilului al cărui tată ca Identitate nu mai contează pentru că el va fi Urmașul, semn pentru un nou Început e, în finalul filmului, simbol pentru reiterarea motivelor poveștii – ce a fos primul – instinctul sexual sau foamea?
Tema puterii generează violența până la pierderea conștiinței, pentru că, după omorârea primului Om vor urma Ceilalți, va fi un genocid, apoi reîntoarecerea la un canibalism cu frânturi mitice, în care fiul își mănâncă tatăl pentru a trăi mai departe prin el.
Poate Dumnezeu a vrut să ne încerce limitele, spune comandantul; care limite, întreabă politicianul; nu există limite; aesr schimb de replici se constituie în dialog de esență dostoievskian, în care crima se justifică prin libertatea asumată greșit de om. Bătrânul – Dumnezeu dând viață, dar devenind el însuși prin actul canibalismului hrană pentru ceilalți, lăsând lumea creată fară un suport axiologic.
Filmul lui Kim Ki-duk reprezintă, pe de o parte, o frescă postmodernă a marilor întrebări existențiale – Răul este consubstanțial omului? Dacă Dumnezeu există, de ce lasă Răul în lume? Dragoste rezistă într-o lume condusă de Rău? Pe de altă parte, la nivel vizual există un adevărat dialog al Imaginilor în care se întrepătrund elementele onirice cu cele realiste, naturaliste – imaginea cu vasul zburând, plantele care cresc din oameni, imaginea copilului născut într-un spațiu al germinării, cadrul cu nava înghițită de vegetație până devine o parte din Pamânt, pașii Bătrânului sub forma sensului Infinitului punctat cu sânge.
Regia: Kim Ki-duk
Distribuția: Mina Fujii, Jang Keun-suk, Ahn Sung-ki
Durata: 2h:1min
An: 2018
