Trei scriitori basarabeni publicați la două edituri – Cartier, respective Tracus Arte. Un roman, Câinele de bronz, scris de Emanuela Iurkin, apărut la Editura Cartier (colecția Cartier Popular). Două cărți de poezie, dintre care una câștigătoare a premiului Alexandru Mușina în cadrul concursului de debut în poezie Alexandru Mușina 2019 – miere pentru toate exponatele de Artiom Oleacu; cealaltă carte de poezii îi aparține lui Artur Cojocaru; un cap pentru un coș de gunoi a câștigat preliul „Budila-Express” în cadrul concursului de debut în poezie Alexandru Mușina 2019.
***
în spatele blocului a oprit o ambulanță
mama tocmai întinerise
mă zbăteam la balcon într-un acces de epilepsie
aveam pe cap o pungă pentru gunoi neagră
m-au scos afară
pe lângă noi a trecut un maidanez
șchiopăta
(un cap pentru un coș de gunoi de Artur Cojocaru)
***
m-a sunat la o bucată de noapte
și m-a rugat să-i aduc o felie de pâine
caloriferul era rece
mi-am rulat o țigară și am lăsat-o
pe masa de la bucătărie
mă zgârâie în gât
(un cap pentru un coș de gunoi de Artur Cojocaru)
***
eram cu tata pe malul râului ne uitam cum o barjă se
apropie de ecluză vezi cum nivelul apei descrește
apoi poarta s-a ridicat și barja a pornit încet am urcat
pe biciclete și am mers de-a lungul râului până am
dat de o bancă ne-am așezat și mi-a dat o bere ce
mai face mama e bine mi-a arătat cum s-o deschid
cu bricheta îmi povestea cât de ieftine sunt produsele
aici în germania am băut-o până la urmă și am pus
capacul înapoi am urcat pe biciclete și am plecat
acasă când eram la poartă mă simțeam balonat am
băut un gât de apă i-am spus că vreau să mă mai
plimb am mers înapoi să aștept următoarea barjă
(un cap pentru un coș de gunoi de Artur Cojocaru)
***
dragă Artiom
noaptea trecută
am visat cum încălțat în adidași
strigai-n megafon
îți auzeam vocea de sus
ca pe-un hârâit de motocicletă
până la apus te-am ascultat plin de speranță
nu am plecat acasă
descălțat
dă-mi Artiom
7 gloanțe
ca să termin cu nebunia
(miere pentru toate exponatele de Artiom Oleacu)
***
îmi arăți cu degetul spre fumul lor
în garderobă
cartofii prăjiți
pâine
pateul cu brânză
salamul și cașcavalul
păduri
câmpii și livezi
fabrici
nu rămâne nimic
dacă-ți vor pune-o întrebare
voi răspunde eu
pentru tine
(miere pentru toate exponatele de Artiom Oleacu)
***
într-adevăr
eu ce aștept
tu între timp
cu spatele la mine privind în zare cu picioarele-n apă
îmi zici
se cerne umilința prin sită
și se face cât i pâine mare de cartofi
de câtă pâine avem nevoie
te întreb
eu ce aștept
(miere pentru toate exponatele de Artiom Oleacu)
„Foamea mea, foamea lui Vâlcu, foamea tatălui tău și foamea resemnată a Veruței s-au amestecat. Foamea ta și foamea mamei, foamea lui Andrei și foamea lui Serj. Acum e o foame tot mai mare. Ca bulgărele de omăt care se rostogolește la vale din vârful dealului nostru. Ce poate face o cămașă de forță?… Să fim serioși! Ți-am mai spus-o. Foamea noastră, a tuturor se transformă într-o foamete adevărată. Faptul că ne străduim s-o ignorăm nu servește la nimic. Doar o amplifică. Faptul că îmbucăm câte ceva nu face decât s-o stârnească și mai mult. De parcă i-am spori proporțiile și i-am hrăni esența. De parcă n-am face decât s-o stârnim. De parcă i-am da puteri noi și am încuraja-o să fie.
Foamea Veruței și foamea (aparent) disimulată a tatălui tău și a bunicului se alimentează una pe alta. Și, în loc să se potoleasă, devin de-a dreptul grotești.
Dacă Veruța și ai tăi vor veni la mine de Ajun, când morții își vizitează viii, așa cum se obișnuiește să se creadă prin zona noastră, îi vor servi cu dulciuri de la mama. Ca să vadă, ca să simtă și ei cum e cu fericirea de sărbători.
Dacă ar veni Vâlcu, aș fi fericită. Am bea cafea până ar începe să ne tremure mâinile, ne-am uita lung unul la altul și am asculta colindele Adei Milea.
Dacă de Ajun o să vii la mine tu, mi-ar plăcea să ne amețim ușor ca un vin bun pentru ca să ne spunem și să suportăm să auzim niște lucruri. Asta fiindcă și dat fiind faptul că eu sunt fiica tatălui meu biologic, chiar dacă, aleluia!, nu i-am moștenit anumite gene. Și nepoata bunicului meu, a ambilor bunici, ceea ce e și mai important. Ba chiar de-a dreptul esențial.
Pentru că, dragă tată, tu mă iubești așa cum te pricepi, cum înțelegi să iubești. Și eu îți mulțumesc mult pentru asta. Sunt foarte recunoscătoare. Știi chestia aia clasică – celui ce are puțin n-o să i se ceară mult. E bine că eu te iubesc așa cum pot și tu mă iubești așa cum crezi de cuviință.
Știu că nu înțelegi mai nimic. Nici eu nu înțeleg mare lucru. Ai doar răbdare și, mai ales, încredere în mine și în tine, și în probabilitatea că vom da de capăt.”
(Câinele de bronz de Emanuela Iurkin)
un cap pentru un coș de gunoi de Artur Cojocaru poate fi cumpărată de aici.
miere pentru toate exponatele de Artiom Oleacu poate fi cumpărată de aici.
Câinele de bronz de Emanuela Iurkin poate fi cumpărată de aici.
