În umbra tainei- „Fiica ceasornicarului”de Kate Morton

Cărțile lui Kate Morton au potențial cinematografic, fără îndoială. Înțeleg că au fost exploatate în acest sens deja. Un al doilea lucru care se poate spune despre romanele scriitoarei australiene este acela că, la scurtă vreme de la publicarea lor, au devenit bestseller-uri atât în țara de origine, cât și în celelalte în care cărțile au fost traduse (42 de țări, 34 de limbi, 11 milioane de exemplare). Aceste cifre impresionante sunt, în mod clar, indicatorii unui succes editorial, ai unor texte cu priză la public.

Întrebarea firească, în aceste condiții, se referă la rețeta folosită de Kate Morton în cele șase romane ale sale; este rețeta succesului comercial? Este tehnica literară specifică, marcă de autor? Sunt cărțile ei doar expresia acestor cifre de referință pentru traduceri și vânzări peste așteptări? Pare că scriitoarea a găsit culoarul propice, exploatându-l cu inteligență și talent pentru a-și fideliza publicul. Un public „de mijloc”, deloc neglijabil de altfel.

Care este, așadar, rețeta scriitoarei australiene? Alegerea unui loc (de regulă, o casă misterioasă, chiar tenebroasă în unele cazuri) în care s-au întâmplat cu mulți ani în urmă, tragedii și dispariții de persoane, în condiții încă neelucidate deplin; personajul din prezent, care găsește sau căruia îi parvine un obiect, un semn din trecut, declanșându-i-se astfel curiozitatea de a investiga; glisaje contrapunctice pe axa temporală; acțiune spectaculoasă, cu răsturnări de situație; actanți inteligenți, care traversează crize diverse, a căror rezolvare se precipită spre finalul romanului. Deloc de neglijat sunt inserțiile culturale, rod al muncii de documentare întreprinse de către Kate Morton în timpul redactării unei cărți.

Fiica ceasornicarului este al șaselea roman, publicat în 2018, cu o versiune în limba română în 2019, la Editura Humanitas Fiction, traducerea din limba engleză aparținându-i Sânzianei Dragoș.

Întâlnim și în această carte rețeta știută și verificată anterior: convenția obiectului găsit aparent întâmplător (o geantă din sec. al XIX-lea, care conține un carnet de schițe al unui pictor celebru la vremea sa și fotografia unei femei frumoase), personajul din prezent (Elodie Winslow, o arhivistă londoneză), o casă care ascunde drama unei familii, glisajul temporal, căutarea adevărului, elemente de spectaculos etc. Titlul trimite, în mod înșelător, spre ceea ce pare să fie personajul principal alcărții, care se mulțumește însă cu ipostaza naratorului din umbră, cel care deține, de altfel, cheia întregii povești legate de tragedia din vara anului 1862, în care o tânără este ucisă și o alta dispare fără urmă, aparent luând cu sine o bijuterie de familie extrem de prețioasă. Fiica ceasornicarului, numită Birdie de către tatăl și apropiații ei, este o fantomă care sălășluiește, de mai bine de 150 de ani, în casa Birchwood Manor, pe malul Tamisei. Casa pictorului Edward Radclife și ulterior a surorii acestuia, Lucy. O casă pe care Elodie Winslow, personajul feminin din prezent, o recunoaște dintr-o poveste spusă de mama ei în copilărie. Doar că acea casă cu două frontoane și cu lac în apropiere se dovedește în cele din urmă o casă reală, locuința care ascunde o taină cumplită și un martor pe care nimeni nu îl vede și nu îl aude, dar a cărui poveste se intersectează treptat cu viețile tuturor locatarilor ei.

Kate Morton țese inteligent firele acestor povești, folosindu-se permanent atât de tehnica amânării, cât și de aceea a răsturnărilor bruște de situație. Fiecare personaj își are povestea însoțitoare, aparent autonomă în raport cu alte personaje din roman. Aflăm astfel despre pasiunile erozive, devoratoare, fie ele pentru o femeie sau pentru artă, despre relații și conflicte sociale în epoca victoriană, despre trădare, înstrăinare și moarte. Fotografia lui Birdie, fantoma cu rol de martor peste timp, străbate anii înapoi, la momentul în care fata unui ceasornicar ajunge în casa unei proxenete și, de aici, în casa aristocratului-pictor, devenind muza acestuia și femeia vieții sale. Apoi Birdie se transformă ea însăși într-un tablou intitulat „La Belle”. Apoi în prietena imaginară a unui puști cu probleme emoționale, sursă de investigație pentru alte două personaje etc. Câteva generații se succed în casa de lângă lac, câteva întâmplări neobișnuite, marcante, fără ca nimeni să-și poată explica dispariția fetei ceasornicarului și a bijuteriei de familie.

Istoria acestor generații se împletește, ca și în celelalte cărți ale scriitoarei, cu povestea locurilor, cu detalii despre viața socială și cultural-artistică din epoci diferite. Referințele culturale abundă, fără însă a dăuna în vreun fel poveștii în sine. Dimpotrivă, se creează astfel pauzele necesare întreținerii atenției și suspansului, motivarea misterului și legătura cu realitatea. Căci tot ceea ce inițial pare să nu aibă logică și să țină strict de domeniul supranaturalului se dovedește a fi efectul sau efectele unui lanț de cauzalități. Casele vechi vorbesc. În felul lor. Există locatari care dispar, fără să plece vreodată de acolo. Ei sunt mereu în căutarea unui cronicar care să deslușească tainele și să restabilească adevărul. Peste o poveste veche, din Londra sec. al XIX-lea, se suprapun, cu rostul lor în text, poveștile unor oameni din sec. XX, prilej pentru autoare să insereze detalii de viață socială și culturală menite să suscite interesul unor categorii diverse de cititori. Căci romanul e construit polifonic, în straturi, cu deschidere spre mai multe chei de lectură și de interpretare. Fără să îți lase impresia unei capodopere, reușește să te păstreze cu ea până la final, cu opriri pentru fiecare plan narativ care se deschide în interiorul celui anterior, o încapsulare inteligent realizată, încât unele capitole creează impresia de text autonom, pentru ca destul de repede firul epic să intre, cu rostul său, în țesătura fină a celorlalte.

Revenind la întrebarea inițială, deține Kate Morton rețeta cărților cu succes la public? Da, se pare că da. Construită stratificat, dozând elementele și lăsându-i cititorului curiozitatea de a descoperi treptat cheia enigmei, alternând inteligent planurile temporale, cartea scriitoarei australiene exploatează astfel un larg orizont de receptare. Fie că ești pasionat de anumite epici istorice, fie că îți plac misterele și parapsihologia, fie că te interesează analiza relațiilor de familie și de cuplu, romanul acesta (ți) se oferă cu generozitate. Iubirea, trădarea, îndoiala, furia distructivă, dublul, substituirile, războiul, revolta împotriva prejudecăților social-artistice, toate acestea sunt un melanj prea ispititor ca să-i reziști atunci când timpul îți îngăduie relaxarea în proximitatea unei astfel de cărți. Carte care se încheie cu un poem al fetei ceasornicarului, sufletul casei de lângă lac:

„Eu sunt casa însăși.

Mă regăsesc în fiecare fibră din lemnul grinzilor.

În fiecare treaptă.

În fiecare fitil de lampă (…)

Sunt aerul din fiecare încăpere

Sunt limbile ceasului și spațiul dintre ele.

Sunt zgomotul pe care îl deslușești când crezi că nu auzi nimic

Sunt lumina din fereastră, despre care știi sigur că nu există

Sunt toate stelele din întuneric atunci când te simți singur.”