Pe 13 și 14 decembrie iubitorii dansului au putut urmări adaptarea bucureșteană a celebrului spectacol creat de Jérôme Bel. Nu vreau să insist aici pe ineditul spectacolului sau să arăt cât de mare este creatorul acestuia. Jérôme Bel nu e la prima vizită în România, deci n-ar trebui să fie un necunoscut pentru iubitorii dansului, iar dacă este, atunci articolul de față ar putea fi un început al căutării de informații despre el. Știu că multe spectacole programate în aceste zile au fost anulate sau doar amânate, din cauzele deja știute, dar credeți-mă, spectacolul acesta n-avea cum să fie amânat, din motive ce țin de producție. Și n-a fost o impietate să fii în sală ca spectator în acele momente, chiar deloc.
Când spui dans contemporan te aștepți din start să regăsești în spatele conceptului varietate de abordări, de explorări, de introspecții, de instalații sonore etc. Dansul contemporan cred că este una dintre cele mai perfomative arte ale spectacolului la ora actuală și când afirm asta mă gândesc la câtă versatilitate ascunde în sinea sa însuși corpul uman. Căci, plecând de la corp se ajunge la adevărate construcții și instalații, care (re)pun în contexte dintre cele mai inedite omul și-i (re)dau acestia verticalitate și profunzime. Aici rezidă și dificultatea de a aduce în fața publicului ceva cu adevărat nou sau impresionant. Coregrafii și dansatorii trebuie să fie nu doar creativi, cât dornici să se arunce în golul din spatele actului creator, acolo unde se cere să așezi cu adevărat însăși esența creației – omul și corpul său. Se lucrează de multe ori la vedere, multe din spectacole se montează în timp real, în fața spectatorilor, altele cer implicarea celor din sală etc. Dar nu trebuie uitat sau abandonat scopul pentru care există această artă – revalorizarea actului artistic prin intermediul corpului omenesc.
Jérôme Bel merge mai departe cu explorările sale artistice și reușește să dea o nouă dimensiune spectacolelor sale, deloc de neglijat în lumea contemporană: dimensiunea socială. Cât de utilă ne este nouă această artă a dansului, cu ce ne ajută concret în viața de zi cu zi, de ce dansul are rol de catharsis și cum ne-ar putea ajuta să ne eliberăm mintea de tot felul de ținte de atins și alte presiuni sociale – toate acestea sunt interogații la care celebrul coregraf încearcă și, zic eu, chiar reușește să găsească răspunsuri pertinente. Pentru el dansul nu este doar o simplă formă de socializare, ci devine un întreg complex de căutări, de revalorizări și reinterpretări ale unor acte banale în sinea lor. Coloana sonoră este și ea ilustratoare a ceea ce a vrut să ne trasmită coregraful: punerea în același context a unor bucăți clasice și a unor piese cântate de Michael Jackson, de exemplu, ne trimite la originea dansului: ritual și formă de socializare.
Dansul aduce la un loc oameni diferiți, atât de diferiți, încât nici dansatorii înșiși nu sunt capabili să cuprindă cu mintea lor atâta varietate. Și-i vezi în timpul spectacolului cât de surprinși sunt: de propria lor performanță, de evoluția partenerilor de scenă, de noutatea actului artistic la care ei își aduc contribuția. Îi vezi scăpând de inhibiții, crescând de la un moment la altul, îi vezi cum își dezbracă aditivii sociali și rămân așa cum sunt: frumoși, calzi, umani, perfecți. Nu contează vârsta, nu contează cât de pregătiți sunt pentru dans, nu contează nici măcar dacă au ureche muzicală. Contează că au un corp pe care și-l doresc în mișcare și pe care ajung să-l cunoască și mai bine cu ajutorul dansului. Să te cunoști mai bine dând frâu liber corpului tău să se miște după cum vrea el devine act de curaj nebunesc. Nu le reușește prea bine asta nici marilor dansatori, gândiți-vă câți dintre ei v-ar accepta la repetiții. De aceea tot ce vezi pe scenă în Gala lui Jérôme Bel poate fi reunit într-o singură frază: nebunia de a-ți fi aproape cu ajutorul muzicii și al mișcării. Toți dansatorii la sfârșit sunt fericiți, cu adevărat fericiți; deși i-ai văzut trecând prin toate etapele: jenă, sfială, încorsetare, nefiresc, uimire, fragilitate, frică de expunere etc.
Momentul în care dansatorii apar pe scenă cu hainele schimbate între ei mi s-a părut unul cu adevărat bine gândit: pentru că e momentul de trecere de la individualitate la comunitate. Cum reușește actul artistic în sine, în cazul de față dansul, să ne ajute să ne cunoaștem, să ne (re)unim într-o mare comunitate, în care nu ne pierdem pe noi, ci ne (re)câștigăm, ne repoziționăm și ne dăm valoare. Toate hainele alea aruncate pe dansatori aparent la întâmplare ajung să facă parte din identitatea lor, nu mai pare nimic nelalocul lui, totul e de acolo, inclusiv bețele mânuite cu atât de multă stângăcie de unii dintre ei. Iar încheierea spectacolului pe note de musical este cum nu se poate mai firească; căci, până la urmă, ce este arta dansului? O bucurie? O căutare de sine? O definiție a corpului omenesc? Un act de socializare pur și simplu? Ei bine, musicalul are câte puțin din toate, așadar aici rezidă și cheia spectacolului. După cum, cred eu, nu e întâmplător faptul că două dintre momentele spectacolului sunt pe muzica lui Michael Jackson, momente revelatoare și încărcate de sens, atât pentru dansatori, cât și pentru cei din sală.
Vă recomand să mergeți la cel puțin un spectacol de dans contemporan susținut sau promovat de CNDB. Vă recomand să mergeți la cel puțin un spectacol de dans/balet/teatru nonverbal. Vă veți da seama cât de puțin vă cunoașteți și câte mai aveți de aflat despre cei din jurul vostru. Vă veți redescoperi pofta de viață și vă veți explora ca și cum ați înainta în continente ascunse de lume. Și dacă veți ajunge și la un spectacol marca Jérôme Bel cred că veți fi și mai câștigați.
Asistenții pentru adaptarea bucureșteană: Chiara Gallerani și Cédric Andrieux
Dansatori: Ștefan Bățroș, Andreea Cazacu, Maggie Chițoran, Catinca Dăiciulescu, Denis Dinulescu, Andrea Gavriliu, Alexandra Gold, Ginel Guiu, Maria Hoisescu, Toto Horvat, Nicoleta Lefter, Mohammad Abedin Nejadi, Zakieh Abedin Nejadi, Silvia-Ioana Niculae, Adrian Păun, Ioana Perescu, Anca Pop, Giulia Maria Stoian, Eliza Trefaș, Cosmin Vasile.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Francez din România și Centrul Național al Dansului București în cadrul FranceDanse Orient-Express 2017, proiect regional coordonat Teatroskop. Teatroskop este un program de cooperare între Franța și țările din Europa de SE în domeniul artele spectacolului, inițiat de Institutul Francez de la Paris, Ministerul Culturii și Ministerul Europei și al Afacerilor externe din Franța.
Sursa foto: http://tagr.tv
