„Femicid” de Pascal Engman – o lectură captivantă

Ultima oară când am citit un roman polițist a fost câțiva ani în urmă. Alesesem Peter Høeg cu Miss Smilla’s Feeling for Snow, pe care, atunci, l-am găsit excelent. Deși consider acest gen de expresie literară necesar, s-a întâmplat să fie omis din lecturile mele. Zilele acestea, căutam frenetic să citesc ceva suficient de recreativ, dar care să nu mă omoare prin mediocritate. Astfel am ajuns să parcurg Femicid de Pascal Engman, publicat la Editura CRIME SCENE PRESS, o colecție coordonată de către George Arion. Cu un titlu atât de vorbitor, era clar că urmează o poveste despre un criminal în serie care condus de frustrări personale și alte etc-uri preferă jertfele de sex feminin. Parțial, așteptarea s-a adeverit.

Romanul Femicid este a doua carte din seria Vanessa Frank de Pascal Engman, autorul având un debut foarte bine primit în 2017. Dinamic construită, cu personaje verosimile, diverse, proiectate în contrast, Femicid reușește să prindă ca narațiune; eu am făcut prima pauză la pagina 225. Povestea în sine nu este una foarte complicată. Felul în care autorul actualizează o problema socială și o exploatează, este ceea ce am apreciat cu adevărat. Termenul de femicid sau feminicid pentru prima oară a fost folosit în 1976 de către feminista Diana E. H. Russell în cadrul International Tribunal on Crimes against Women, Brussels, Belgia; noțiunea a fost definită clar ca „the killing of females by males because they are female”. Conform statisticii publicate de ONU în 2019, anul în care a fost publicată cartea, 59% din omuciderile înregistrate printre femei sunt femicide. Adică au fost omorâte în cadrul familiei (tată, frate), ori de către partenerul intim. Pascal Engman, fost jurnalist, cu siguranță a ținut cont de actualitatea acestei probleme. Intriga debutează prin uciderea unei tinere de 25 de ani. Imediat sub acuzație cade iubitul ei, un tânăr violent, care în ziua în care a avut loc această infracțiune s-a întâmplat să fie eliberat din închisoare pentru o zi. Acest caz este preluat de detectiva Vanessa Frank și jurnalista Jasmina. Șirul de femei ucise continuă, în vizorul publicului larg capătă rezonanță cazul Rakel, amanta unui prezentator de carieră, Oscar Sjolander. În acest moment aș vrea să mă detașez de subiect și să vorbesc despre felul în care, în calitate de cititor, înțelegi dacă autorul și-a făcut temele, sau nu, iar Pascal Engman și le-a făcut cu siguranță. (Apropo, pe YouTube există un joc prin intermediul căruia, dând răspunsuri la întrebări simple, îți poate fi calculată probabilitatea de a fi ucisă de către partenerul intim. Nu este un joc tocmai amuzant, dar este unul foarte instructiv.)

Pentru mine a fost important să regăsesc în narațiune profiluri credibile ale victimei și agresorului, să fie plasate într-un context de ură, în cazul dat de misoginism, și să găsesc diferențe de nuanțe psihologice dintre un ucigaș în serie și unul care comite o crimă colectivă. Toate aceste aspecte au fost bifate, într-o proporție rezonabilă.

Seria Vanessa Frank se bucură de succes în mare parte pentru că autorul tratează probleme cu intens impact social și puternic mediatizate. Raportul din ultimii ani pentru cazurile de femicid din țările nordice depășeau 20%. Experiența sa ca jurnalist la Expressen, îl ajută cu siguranță, dar și îi face un deserviciu: felul de expunere este unul clasic jurnalistic, evitând excesul artistic. Am simțit pe alocuri nevoia de elaborare a mesajului. Al treilea volum din seria Vanessa Frank a fost tipărit în toamna anului 2020, aș fi curioasă să văd evoluția acestui autor.

-Spun că Laimani e criminalul, o întrerupse Vanessa. Aproximativ douăzeci și şapte de femei sunt ucise Suedia în fiecare an. Victima nu cunoaște criminalul în doar şase la sută din cazurile rezolvate. Care e primul lucru pe care-l facem când anchetăm moartea unei femei? Îi verificăm partenerul. Numărul doi? Alți bărbați din viața ei. E ca un reflex -o facem fiindcă statisticile indică asta. De cele mai multe ori găsim răspunsul corect aşa. Iar de data asta, abordarea ne-a dus direct la Karim, care are o istorie întreagă de agresiuni împotriva femeilor şi care a amenințat-o pe Emelie. E un jegos, dar nu a ucis-o.

-De unde știi asta?

– Are un alibi.

– Amicul ăla al lui?

– Nu, altcineva. O femeie.

– Dar sângele de pe pantofi?

Vanessa dădu din cap și puse lista de două pagini cu conferințele de la Hotelul Rosersbergs în fața lui Trude, care o privi mirată.

– Următoarea pagină.

Trude dădu pagina. Făcu ochii mari. Rămăsese cu privirea fixată pe cuvintele marcate cu cariocă galbenă de către Vanessa.

– Aşadar, asta e legătura.