Familia Addams – Iubirea vi se pare o chestie serioasă?

Iubirea vi se pare o chestie serioasă? întreabă un personaj de pe scenă, cocoșatul îndrăgostit de Lună. Habar n-am! îi răspunde din sală un puști. Pe un rând mai în față, o fetiță aplaudă, mulțumită că Gomez a cedat, ca un părinte îngăduitor, rugăminților lui Wednesday și a acceptat să păstreze un secret.

Ce se întâmplă în acest musical este atât de captivant și te solicită atât de mult în fiecare moment, încât mi-a fost imposibil să mă întorc și să văd chipurile celor care au râs de-au murit, au aplaudat și au dansat, așa cum au putut, prinși în fotoliile lor de catifea din sală, așezate paralel cu șirul de scaune „cu personalitate” pe care stau, într-o secvență, cei din familia Addams și invitații lor de groază.

Scaunul-trunchi cotropit de mușchi este al bunicii (Aida Avieriței) ajunse la 102 ani, un fel de căpitan Hook, pirat de-a dreptul, cu ochiul acoperit de un plasture negru și mâna în forma unui cârlig de oțel. Soții Addams nu mai știu bine a cui mamă e, a ei sau a lui: Cum adică mama mea?! Credeam că-i a ta! Altfel, bunica se dovedește destul de înțeleaptă și iubitoare cu nepoții – Te pupă buni!

Scaunul-taur este al lui Gomez (Lucian Ionescu), fermecător prin ironie și, mai cu seamă, prin autoironie – Ce-mi lipsește ca inteligență compensez prin superficialitate! Scaunul alb, în formă de coloană vertebrală este al Morticiei, care crede că atunci când minți omori orice valori. Vin apoi scaunele inchizitoriale pe care sunt așezați invitații. Dar asta se întâmplă în testul adevărului, cam pe la jumătatea spectacolului. Începutul e altfel…

Începutul e așa: din ecranul pe care apare un imens glob magic, cenușiu, ies aburi. Nu te mai afli în sală, ai ajuns parcă în Păsările, filmul horror al lui Hitchcock sau, dacă ești fan Michael Jackson, ești cu totul pe platourile de filmare de la Thriller. Te înfioară sunetele stridente, țipetele de pescăruși, cârâitul ciorilor și al corbilor, însoțind șuierul vântului. Ce noapte groasă, ce noapte grea! A bătut în fundul lumii cineva… Ai timp să-ți amintești versurile argheziene, în vreme ce tresari, pregătindu-te pentru ce e mai înfricoșător. Se mai aude și bătaia stranie, purtată de ecou, a unui clopot. Și aș zice că începi chiar să simți frigul din parcul-conac-cimitir, reședința familiei Addams. Decor gotic și oniric-suprarealist semnat de Sabina Spatariu.

FAMILIA ADDAMS – credit foto Vlad Catana

Podeaua e în șah, ca în Țara Minunilor. Alb, negru, alb, negru, salt de la lumină la întuneric. Gomez urcă în scenă, elegant, sprințar, ca un toreador, chemând la înfruntare nu un taur, ci între neamul – Vii, morți și indeciși. În pas de tangou, apare și Morticia (Oana Predescu), impecabilă, subțire, foarte frumoasă, incontestabil, vedeta serii, cu un buchet de splendizi trandafiri galbeni (și cât se poate de naturali) în mână. Textul de pe cartea de vizită le stârnește soților Addams indignarea (pe bună dreptate!): Nu e nimic mai de preț, mai fin ca un pufuleț ca o sacră prietenie, ca o margaretă vie. Oricum, e de prost-gust să trimiți cuiva flori, un omagiu atât de ridicol.

După ce retează inflorescențele cu o foarfecă mare, lăsând întregi doar tijele decapitate, Morticia i se adresează zâmbitoare lui Lurch (Mircea Alexandru Băluță): Acum poți pune florile în vază! Pețitorii lui Wednesday (Ana Udroiu) pot să sosească, deși nimeni nu e încă pregătit pentru o nuntă în familie. Copiii cresc prea repede! Pugsley (Matei Hotăranu, singurul copil din distribuție) se plânge că n-o să-l mai chinuie nimeni ca lumea, dacă sora lui se mărită.

Inteligența scenică a actorilor pe care Răzvan Mazilu i-a ales pentru aceste partituri dificile este evidentă în secvențele a căror miză este ironia. Tonalitatea spune altceva decât spun cuvintele. Noi suntem cum suntem, iar ei sunt din Ohio, sună replica lui Wednesday, îngrijorată de faptul că cealaltă familie definește altfel noțiunea de normalitate. Se dovedește că normalitatea are sensuri conjuncturale: Ce e bun pentru păianjen e tragic pentru muscă. Ușor indecis, Lukas îi reproșează fetei impulsivitatea: Ești nebună! Iar Wednesday replică pe măsură: O spui de parcă ar fi un defect!

În Statele Unite, cunoscuta Familie Addams își începe aventurile în 1938, când sunt publicate în The New Yorker 150 de secvențe desenate. Ulterior, povestea noir cu accente hilare este ecranizată de mai multe ori, semn cert al succesului: serialele din 1964-1966, The Addams Family, 1998-1999, și The New Addams Family, filmele din 1977, Halloween with the Addams Family, 1991, The Addams Family, 1993, Addams Family Values, 1998, Addams Family Reunion. Foarte populară este și serialul de animație. În mod cert, această familie are succes, are și blazon. Mai presus de toate însă are un umor care deconstruiește mecanismele rigide ale stereotipurilor sociale.

În formula spectacolului-total de la Excelsior, Răzvan Mazilu semnează, inconfundabil, regia, coregrafia și costumele, reușind să creeze în scenă o altă dimensiune – spectaculoasă, neașteptată, autentică. Vestimentația armatei de spirite dansatoare de twist, rock, disco și alte stiluri creează un impact vizual puternic. Mult voal peste ghips, mortificare, dar și broderii fine, catifea și brocarte. Cicatrici inocente și cearcăne zâmbitoare, ochi învinețiți și vioi, cârlionți pe frunte și mustăți-furculiță, perle și peruci, accesorii rafinate. Personajele au eleganță și o urâțenie frumoasă. În fond, dacă ai stil și sânge albastru, chiar și când ești mort, tot viu ești.

Cu accente romantice, umor negru, atmosferă horror și ironie fină, sarcasm și delicatețe, Familia Addams este un musical în care categoriile estetice intră într-o neobișnuită complementaritate. Ca principiu al viziunii regizorale nobile, de talia unui adevărat Cinema Paradiso, tot ce ar trebui să înspăimânte stârnește râsul ori înduioșarea. Fiți triști! este, în acestă lume upside down un îndemn sincer la fericire, acea fericire autentică, trăită fără ipocrizie. Îngrozitor de frumos.

FAMILIA ADDAMS