„Eu am visat – o, visuri mincinoase!” (notă de lectură)

Născut în 1887, Dimcio Debelianov a murit în 1916, pe frontul de la Salonic. S-a înrolat voluntar, presimțind că va cădea printre primii, ceea ce s-a și întâmplat.

Poet simbolist, Debelianov are în opera sa și multe reminiscențe romantice și adesea facile: „O, vino, dorita mea, înger să-mi fii, / și du-mă de mână spre zi — / și cântă-mi cu buze curate și vii, / ia-mi frica din ochii pustii!”; „Cea mai pură amintire ești tu, îndrăgită / ca o carte deschisă sub ochii mei vii”; „Și iată chinul, neagra disperare / asupra mea aripile-ntinzând, / nădejdea mea de ce-ai distrus-o oare, / acum nemângâiat și singur sunt”; „Imn de harpă aurită / din al cărei suflet scoate / dulce sunet primăvara / și trezind lumea din vis” etc.

Jpeg

Am întâlnit însă, dincolo de zonele comune semnalate mai sus, și versuri surprinzătoare care dovedesc talentul indiscutabil al lui Debelianov: „Tace, și țărmul alb cu negru mâl se scrie”; „ies valuri din maluri și-n liniște curg / pe drum”; „Treceam ca-not printr-o mulțime”; „Răul șuvoi al nebuniei / pătruns de-al ceții rece nor, / în el mi s-a-necat și mie / entuziasmul vâslelor”; „Trec ziduri în doliu răpuse, / în umbra-le pașii-mi duc simplu […] / Meleaguri de frig schimbă gândul”; „Ci mi-amintesc apoi durerea moale / ca o cenușă după-un lung prăpăd”; „zi-mi cât venin să beau entuziast și orb”; „Ci vino să disprețuim mai tare / timidul foc, noi flăcări mari vom bea”; „O, te iubesc cum roua e iubită / de prima rază-n câmp căzută […] / În ger te caut ca pe-o vreme bună”; „sorbind întuneric, tu blând mă cutremuri”; „Ca vulturii mari lopătând infinit”; „Trăiam închis în stepe vaste”…

Rămâne regretul că Dimcio Debelianov nu a apucat să-și găsească întru totul vocea, lucru incert, desigur, dar evoluția sa părea să-l conducă spre această împlinire. Oricum, chiar și cu un destin atât de tragic, Debelianov se numără printre poeții importanți ai Bulgariei.

Dimcio Debelianov, Poezii