Despre „Mitul normalității” și „Inteligența hormonală”, două cărți care pot face lumină

Brian: „No, no. Please, please please listen. I’ve got one or two things to say.”

The Crowd: „Tell us! Tell us both of them!”

Brian: „Look, you’ve got it all wrong. You don’t need to follow me. You don’t need to follow anybody! You’ve got to think for yourselves! You’re all individuals!” (într-un interviu timpuriu Gabor Maté citează din Life of Brian)

There are many conditions in a society that are completely unnatural and unhealthy. But we mistake normal for healthy and natural. The way we live, the way we raise kids, the way we deliver babies, the way we go to work—we all assume them to be normal, and therefore natural and healthy. But it’s a bit like studying zebras in a zoo. You can study zebras in a zoo and learn things about them. But you’re not learning about them the way they naturally are in a context that is naturally healthy for them. It is the same with human beings. To assume that this society, because it’s the norm, is therefore natural and healthy, is a really false and dangerous assumption. That’s the one sense in which I am talking about the myth of normal. (Gabor Maté despre Mitul normalității)

Despre Gabor Maté am vorbit și cu alte ocazii. Îmi place acest autor din mai multe motive: unul dintre ele ar fi detașarea vizibilă față de succes; un al doilea motiv este dat de felul în care își poartă vulnerabilitatea, iar al treilea motiv rezidă în tehnica narativă. Această tehnică narativă specifică lui Maté este o combinație inteligentă care leagă povestea personală de o serie de teme actuale din spectrul psihologiei și psihiatriei. Acest amestec de onestitate confesională face audiența să internalizeze mesajul său. Probabil cei care l-au ascultat în cadrul unor evenimente au remarcat timbrul vocii, foarte liniștitor, aproape hipnotic. Personal nu am tendința de a încadra pe nimeni în parametri de guru, nu urmez cu ochii închiși nici o recomandare, ci o tratez cu o doză suficientă de scepticism informat, în aceste condiții ajung să mă întreb de ce Gabor Maté beneficiază de un asemenea succes, pe care parțial nu îl revendică și de ce are o atât de impunătoare audiență globală indiferent de ce spun unii specialiști (vezi psychologytoday.com, The Seductive, But Dangerous, Allure of Gabor Maté). Răspunsul este chiar la suprafață – rezonăm cu ceea ce gândește și avem nevoie de aceste opinii.

Per total, conceptul de abordare holistică, cu care operează Maté, este greu de înțeles pentru neinițiați. Știința modernă tratează omul pe sisteme și avem specialiști în aceste sisteme, medicina modernă este despre simptome și istoric medical și este complet bazată pe dovezi. Dacă rolul stresului este definit și acceptat în practica medicală, poveștile personale și trauma nu sunt. Gabor Maté susține că întreaga persoană este modelată de povestea sa și odată înțeleasă această poveste, se poate găsi o cale de vindecare. Nu poți separa existența de contextul ei. Maté descompune cu ușurință concepte științifice dense traducându-le într-un limbaj ușor de digerat, ceea ce cucerește orice profan.

Mitul normalității este împărțit în cinci capitole și mai mult din jumătate din numărul de pagini poartă amprenta unei lecturi de educație parentală. Regăsim idei din publicațiile anterioare Când corpul spune nu și Pe tărâmul fantomelor întunecate (cronica aici) și foarte multe trimiteri la autori cu greutate: Sapolsky, Peterson (notă: Maté critică foarte mult abordarea prin care trauma poate fi depășită prin „voința de tip nietzschean”. El crede că munca lui Peterson se concentrează pe un grup demografic restrâns de bărbați albi și tinde să conducă la o cultură a vinovăției în care rușinea, sexismul și discriminarea rasială sunt alimentate), dar și la autori mai puțin cunoscuți cum e Johann Hari (despre Legături pierdute am vorbit aici.) Abordarea lui Maté este profund umanistă, autorul demască felul în care construcția societății actuale jefuiește spiritul uman. Viața într-un anturaj care contravine nevoilor noastre biologice, are note toxice:

Alienarea este inevitabilă atunci când sentimentul nostru interior de valoare devine o chestiune de statut, care se bazează pe standarde impuse din exterior de realizări şi achiziții competitive şi pe o acceptare extrem de condiționată – ar trebui să spun ,,acceptabilitate” – în ochii celorlalți. Odată cu erodarea clasei de mijloc din ultimele decenii, oamenii care se judecau pe ei înșiși în funcție de succesul mundan au suferit o pierdere percepută a valorii. Promisiunea visului clasei de mijloc s-a evaporat în mare parte, spre disperarea şi furia profundă a multora. Dar chiar şi persoanele cocoțate în vârful piramidei economice pot experimenta o devalorizare a sinelui, pentru simplul motiv că valorile materialiste contravin nevoii de sens, de scop, dincolo de eforturile egoiste.

Nu e vorba aici de a arăta cu degetul, în sensul moralizator. În mod obiectiv, este vorba de faptul că centrarea pe dorințele evanescente ale sinelui, cu excluderea nevoilor obişnuite, duce la o conexiune diminuată cu sinele nostru cel mai profund, conexiunea cu acele părţi din noi care generează și susțin adevărata bunăstare. Oricâte ,victorii” poate acumula personalitatea noastră, orice sentiment de siguranţă de moment pe care îl obținem prin diversele noastre identități, oricât de mult ne lustruim aparența sau imaginea de sine cu câștiguri materiale – acestea sunt un palid înlocuitor al recompenselor (și al provocărilor) de a fi viu în propria umanitate.

Mai mult decât atât, el demitizează „succesul” și arată reversul medaliei: sociopatia ca strategie corporatistă, consum exagerat prin manipulare de tip neuromarketing. Ideologia hipercapitalistă definește oamenii drept creaturi competitive, agresive, egoiste favorizând individualismul și izolarea. Incertitudinea, pierderea controlului și conflictul sunt cei mai obișnuiți factori declanșatori ai stresului. Inegalitatea socială tot este o sursa de stres și cu cât povara inegalității este mai mare, cu atât este mai mare riscul de îmbolnăvire. O societate care prețuiește oamenii în funcție de realizările economice, subminează acel set de valori pe care îl oferea cândva societatea civilă, sau acea comunitate imaginară care cândva ținea loc de tradiție culturală. Problema decalajul de gen, femeile reprezintă 80 la sută din diagnosticele de boli autoimune, este prețul plătit de femei într-un sistem patriarhal?

Sexualizarea femeilor este o altă sursă de sănătate precară. A fi apreciat pentru modul în care altcineva se poate folosi de tine este un atac asupra sinelui. Fetele și femeile sunt mult mai susceptibile să fie supuse la acest lucru și chiar să li se vândă ideea seducătoare că treaba asta le conferă putere.

Per total o cultură care are la fundament credințe individuale greșite despre sine, o cultură care celebrează individul deconectat, este o cultura bolnavă care generează o populație suferindă, iar munca lui Maté este centrată pe responsabilitatea socială colectivă și compasiune universală.

O a doua carte cu abordare medicală similară este Inteligența Hormonală. Autoarea, dr. Aviva Romm, la fel ca Gabor Maté, folosește experiența profesională pentru a susține femeile în drumul lor către vindecare. Asemenea lui Maté, ea oferă un mare credit de încredere pacientelor sale. Inteligența hormonală este despre înțelegerea proceselor hormonale care au loc în organismul feminin și despre regândirea unor patologii ginecologice complicate ca sindromul ovarului polichistic și endometriozei. Aviva Romm, definește normalitatea în menstruație și menopauză, Fiind medic practicant, activistă și avocată a drepturilor reproductive și sănătății femeilor, dr. Aviva a reușit să combine medicina tradițională cu cea modernă, oferind căi alternative explicate științific și bazate pe dovezi.

Pentru a reuși să vedeți similitudinile dintre cei doi, pun aici cele 10 postulate ale autoarei:

Poate cea mai importantă lecție desprinsă din faptul că mi-am ascultat inteligența hormonală este să mă iubesc mai mult, să fiu mai îngăduitoare şi mai răbdătoare cu mine, så nu mai judec sau să fac comparații. Nu este uşor. Suntem învățate să nu ne simțim suficient de frumoase, suple, inteligente sau mulţumite de noi însene – ni se prezintă un ideal unic de femeie, trăindu-ne viața cu un veşnic sentiment de insuficienţă – şi e o căutare epuizantă şi imposibilă – pentru că nu putem fi altcineva. Iar în acest proces ne pierdem iubirea de sine, bucuria propriei unicități și importanța contribuției noastre în lume. Acest permanent sentiment de insuficienţă” ne subminează puterea. Această abdicare ne transformă în victimele unui sistem medical care prosperă pe seama nesiguranţei noastre, şi ale unei culturi care ne acoperă vocea și ne ține sub control de atâta timp. Eu cred că înțelepciunea hormonală începe odată cu dobândirea încrederii profunde și neclintite în instinctele noastre, cu acel „da” sau „nu” răspicat pe care îl simţim în mod natural şi care ne permite să fim nepăsătoare la părerea altora despre noi. Iată 10 moduri în care îți poți dobândi Înțelepciunea Hormonală începând chiar acum:

Ascultă-ți corpul, înțelepciunea interioară, intuiția, instinctele, sau cum preferi să-i spui- nicio femeie nu a regretat vreodată că a făcut asta. Când ne pierdem încrederea în corpul nostru, ne pierdem încrederea în noi înşine. Ceea ce ni s-a spus că sunt slăbiciuni – fluxurile şi refluxurile noastre hormonale, ciclurile, stările noastre de spirit sunt, de fapt, puncte forte care ne oferă informații importante, rezerve creative, capacitatea de a ne conecta cu ceilalți, precum şi avantaje sociale enorme.
Nu ignora stresul şi epuizarea. Acordă-ți permisiunea de a te opri și linişti, de a te retrage şi reconecta, de a te izola pentru a-ți asculta vocea interioară. Ascultă-ți corpul, învaţă să ai încredere în el şi să trăiești în armonie cu fluxul ciclurilor şi etapelor tale de viaţă, zi de zi, lună de lună şi pe tot parcursul vieţii. Foloseşte-ţi ritmul şi ciclul natural ca busolă în preluarea sau respingerea unor responsabilități, sau în alegerea modului în care-ți consumi timpul sau preţioasa energie.
Renunţă la nevoia de a dovedi orice oricui şi abandonează cursa spre perfecțiune – eşti deja perfectă.
Conştientizează-ți propría valoare şi învață că ai dreptul să-ți împlineşti dorinţele, nevoile și visurile. În acest sens, definește ce înseamnă pentru tine putere feminină şi asumă-ți-o (precizare: de obicei nu are legătură cu puterea masculiná). Când te reconectezi cu propria putere la toate nivelurile, vei avea mai mult control asupra vieţii tale – Începând cu piesele de bază ale respectului de sine: să mănânci şi să dormi bine, să te joci, să iubeşti şi să fii iubită.
Conştientizează faptul că tu eşti autoarea poveștii tale şi începe să o scrii! Când ne pierdem încrederea în funcţiile creative ale corpului nostru, pierdem încrederea în propria putere creatoare. Cum ar fi viaţa ta dacă din acest moment te-ai elibera de simptomele cu care te confrunţi? Cine ai deveni dacă ai avea încredere în tine? Ce ai face dacă nu ai mai fi nevoită să dedici atâta timp vindecării corpului? Însușește-ți aceste gânduri şi analizează în ce mod ți se schimbă conştiinţa şi starea de spirit.
Efectuează practici somatice /de materializare: fă mişcare, dansează, bucură-te de plăcere. Reconectează-te cu sinele tău de fată sălbatică, acea fetiţă care se plimba cu rolele ascultând muzică, care dansa până la epuizare, care sărea coarda cu bucurie sau li flutura vântul în pår gonind cu bicicleta; regăseşte libertatea de care te bucurai înainte să apară rușinea și disconfortul.
Vindecă-ți traumele şi rănile patriarhatului: există atât de multe moduri în care acumulăm traume la nivel fizic şi psihic, împiedicându-ne să trăim şi să ne bucurăm pe deplin de viață: violenţa fizică și sexuală, expunerea cronică la microagresiuni, abandonul post- partum şi izolarea. Găsește sprijin şi foloseşte tehnici care te ajută să te eliberezi de gheara traumei, ca să îți poți trăi viața din plin, fără oprelişti. Exersează alungarea sentimentului de ruşine, vinovăţie şi dispreț de sine. O modalitate puternică este să-ți împărtășești povestea ta cu alte femei şi, la rândul tău, să le asculți pe ale lor. Toate femeile au ceva de povestit şi multe sunt blocate în locuri întunecate, adânci, uneori fără speranţă. Soluția e să lași lumina să pătrundă, să vorbeşti despre ce ți s-a întâmplat poate fi vorba de un avort sau o pierdere a sarcinii despre care nu ai vorbit niciodată cu nimeni, de o agresiune sexuală pentru care te învinovățești sau de care te simți atât de rușinată încât ai îngropat-o adânc în sufletul tău, poate violența domestică dintr-o căsătorie aparent perfectă ori poate o depresie post-partum pe care o ascunzi crezând că înseamnă că eşti o mamă rea sau că îți răneşte copilul (ambele variante sunt false) şi lista suferințelor secrete poate continua. Păstrarea lor sub tăcere nu ne face decât rău. Este uimitor ce poţi simţi şi realiza atunci când eliberezi energia blocată de astfel de gânduri, și corpul de aceste sentimente.
Fii o forţă a naturii, la urma urmei, chiar eşti! Ești plămădită din ceva superior, sălbatic, puternic, o inteligenţă înnăscută. Reaminteşte-ţi acest lucru şi petrece mult timp în aer liber: mergi desculță, stai cu tălpile pe pământ şi conectează-te la vibraţia Pământului,observă upra mediului, deoarece o atitudine ecologistă te influențează, de asemenea, să iei decizii sănătoase şi la nivel personal.
Amintește-ți că anumite părți ale corpului tău sunt construite numai pentru plăcere. Aceasta este un îndemn puternic de a îmbrățișa plăcerea nu doar cea sexuală – ci şi joaca, pauzele, bucuria şi relaxarea fizică
Distrează-te în prezența femeilor, cât de des poți. Pentru a progresa trebuie să ne susținem reciproc, să ne înălțăm reciproc, să ne mărturisim poveștile, să ne ascultăm.

Deși nu sunt lecturi ușoare nici prima nici a doua, aceste cărți, din punctul meu de vedere, sunt foarte necesare. Mitul normalității, dincolo de faptul ca are peste 500 de pagini, necesită o atenție susținută. Inteligența hormonală, asemănătoare ca volum/dimensiune, dar cu un font și format mai prietenos, tot nu pare o lectură de vacanță, este nevoie de dorința cititorului de a înțelege procesele și de a nu sări etape. Responsabilitatea vindecării nu ține doar de sistemul medical ci și de pacient. Trebuie să ne maturizăm în această direcție și să renunțăm la comportamente infantile. Gabor Maté o spune bine: responsabilizarea nu este despre a replasa vina, ci despre conștientizarea traseului pe care îl urmezi.

Mitul normalității de Gabor Maté