Trei cărți despre sănătatea mintală

Frica de câini la cinci sau la zece ani este importantă nu pentru că ar afecta calitatea vieții. Frica de câini este importantă pentru că înseamnă că este de patru ori mai probabil să ajungi o mamă de 25 de ani deprimată, care și-a abandonat școala și care e dependentă de droguri. – Ron Kessler

Găsesc acest citat foarte potrivit pentru a deschide ceea ce o să numesc prezentare de carte, mai degrabă decât cronică, o prezentare în care voi vorbi despre trei lucrări care aduc în prim-plan vulnerabilitățile omului modern. Anxietatea, Depresia și Dependența – stări cu manifestare comorbidă, în intensă relaționare și atât de populare, încât nu cred că necesită prezentare de termeni. În linii generale, toți știm ce sunt aceste manifestări. Anxietatea – este recunoscut în mod oficial – a depășit depresia (ca număr de persoane afectate) și reprezintă în prezent cea mai comună afecțiune de pe planetă*. Există un interes și o deschidere clară către abordarea acestor subiecte delicate: Serotonina lui Houellebecq în doar trei zile s-a vândut în 90.000 de exemplare, și asta este doar prima carte care mi-a venit în minte.

Recent, pe un site de specialitate citeam despre descoperirea genei Woody Allen, care, apropo, se regăsește explicată și în Anxietatea lui Scott Stossel. Regizorul, care s-a afirmat prin capacitatea extraordinară de a combina în filmele sale nevrozele cu umorul, are două gene denumite în cinstea lui. Prima genă codifică producerea unei enzime care degradează dopamina la nivelul cortexului prefrontal, a doua codifică eficiența transmiterii serotoninergice între sinapse. Deficitul acestor gene ar putea genera ceea ce numește Woody în Annie Hall pessimistic view of life, atunci când îți simți viața divizată între oribil și mizerabil.

Anxietatea poate fi un preambul al depresiei, iar dependența o consecință a lor. Am decis să vorbesc despre trei lecturi din 2019 pe care le găsesc extrem de utile pentru a înțelege aceste experiențe ale ființei: Legături pierdute, cauzele reale ale depresiei și soluții surprinzătoare de Johann Hari, Anxietatea, o poveste personală despre frică, speranță și căutarea liniștii interioare de Scott Stossel şi Pe tărâmul fantomelor înfometate, prizonieri în lumea dependenței de Gabor Maté. Primele două sunt scrise de jurnaliști, iar a treia de un medic, pe care eu personal îl admir și îi urmăresc activitatea. Toate cele trei cărți sunt exprimarea unor drame personale. Toți cei trei autori își dezvăluie fragilitățile, iar concluziile la care ajung în mare parte sunt similare: problema nu trebuie abordată în mod reducționist, ci dezvoltată pe diferite dimensiuni: medicală, genetică, neurochimică, economico-socială, filosofică sau/ și spirituală.

Am fost destul de sceptică privitor la Legături pierdute – de obicei, o carte recomandată de Elton John nu este tocmai indiciul după care mă conduc, dar în introducere autorul ține să sublinieze că va șunta acea pornografie a durerii, care însoțește de obicei cărțile scrise de non-specialiști. Am devenit mai atentă când am dat peste următorul pasaj:

Începusem să cred că este foarte important faptul că doliul și depresia au simptome identice. Apoi, într-o zi, după ce am intervievat mai multe persoane deprimate, m-am întrebat: Dacă depresia este, de fapt o formă de doliu – pentru viețile noastre, care nu sunt așa cum ar trebui? Dacă este o formă de doliu pentru legăturile pe care le-am pierdut, însă de care încă avem nevoie?

În Legături pierdute jurnalistul Johann Hari nu spune nimic nou, de fapt, despre antidepresive și cauzele depresiei, el doar sistematizează informațiile găsite în literatura de specialitate sau cele primite de la diverși specialiști. Este important să nu fim blocați în teoria serotoninei, să nu ne aruncăm la medicație fără a sonda cu adevărat problemele ce ne frământă și să analizăm atent unde exact ne aflăm în parcursul nostru existențial. Aș numi-o lectură mai degrabă populară, o posibilitate facilă de a face cunoștință cu dedesubturile medicale și a ajunge în mod scurtcircuitat la fundamentele filosofiei existențialiste.

Scott Stossel a pornit pe un drum similar, dar cu un rezultat puțin diferit. El a cristalizat ceea ce la Hari doar se întrezărește. Într-adevăr, tabloul oferit de Stossel este unul documentat și complex și în același timp o încercare terapeutică de vindecare prin scris. De cele mai multe ori, înțelegerea proceselor psihice care te terorizează poate fi un pas către evadarea din sclavia propriilor frici. Din punctul meu de vedere este inutil să vorbești despre anxietate fără a depăși spectrul medical. Implicarea dimensiunilor sociale și culturale este inevitabilă. Pătrunderea și înțelegerea anxietății este pătrunderea și înțelegerea condiției umane. Și este impresionant când o lucrare de 400 de pagini înglobează un traseu frumos: de la perspectiva evoluționistă la cea spirituală; impuls, derivat din frică, care a luat-o prin arătură sau răspunsul nostru reflex la plecarea lui Dumnezeu din lume.

Am fost cucerită deja la pagina 73 când Dr W, specialistul care îl consiliază pe autor, spune că anxietatea este un semnal că se prăbușesc apărările obișnuite împotriva perspectivelor intolerabil de dureroase asupra sinelui. Este incapacitatea noastră de a digera adevărurile existențiale, de a accepta destinul implacabil al ființei. Bineînțeles, ca vietăți raționale căutam explicații palpabile, gene, neurotransmițători, ca să ajungem în cele din urmă la analiză și filosofie. Medicația este o posibilitate. Din păcate pentru unii pacienți, este singura posibilitate de a face fața calvarului.

Relatările stărilor somatice prin care trece autorul mi se par desprinse mai degrabă dintr-un scenariu fictiv decât întâmplări cotidiene, dar medicația nu trebuie să fie singura soluție, ori, cum spune Carl Elliott în The last Physician: Walker Percy and the moral Life of Medicine: Doar pentru că pot să explic depresia ta în termeni ca „inhibare a recaptării serotoninei” nu înseamnă că nu ai o problemă cu mama ta. Stossel acordă un paragraf întreg prezentării medicamentelor care pot gestiona anxietatea, de la sedative la anxiolitice și atinge, la fel ca Hari, tema ascuțită a unui complot al industriei farmaceutice.

Freud, Kierkegaard, Sartre, Tillich, Fromm, Spinoza sunt nume pe care mi-a plăcut să le văd în Anxietatea lui Scott Stossel și mă întrebam de ce nu l-am regăsit pe Nietzsche alături de ei. Pentru că Nietzsche a creat expresia potențialității de care se va folosi psihanaliza existențialistă și ar putea da răspunsuri la întrebările celor care prin natura și educația lor au fost configurați să devină anxioși. Rezumând, Scott Stossel și-a propus să scrie o istorie culturală și intelectuală a anxietății bazată pe propria experiență, iar rezultatul ar putea să vă depășească așteptările.

Pe tărâmul fantomelor înfometate o voi recomanda mai degrabă ca o lectură complementară. Nu este un text ușor, dar emoționează prin perspectiva umanistă de tratare a subiectului. La capitolul comportamente și adicții Gabor Maté a reușit mereu să spargă tiparele, lărgind definiția dependenței dincolo de fenomenul medical și transpunând-o în ritualurile zilnice pe care ni le impunem. Putem fi dependenți de job sau sport, cumpărături, sau orice altceva, pentru a ne găsi calmul, entuziasmul sau satisfacția cu privire la viață, temporar. Natura însăși ne pregătește pentru dependență, prin crearea sistemului opioid, sistem care se află în strânsă legătură cu dezvoltarea atașamentului mamă-copil:

(…) Opioidele sunt fundația chimică a sistemului emoțional din creier care este responsabil de protejarea și de îngrijirea vieții bebelușului. Așadar, dependența de narcotice precum morfina și heroina. Se dezvoltă intr-un sistem al creierului care guvernează cea mai puternică dinamică emoțională din existența umană: instinctul de atașament. Iubirea.

În lipsa lui, vom fi tentați să suplinim golul creat interior prin compensări exterioare. Maté demonstrează că legăturile umane vindecă, că atașamentul securizat previne vulnerabilitățile. Că sentimentul de siguranță și apartenență ne poate scoate din alienarea fizica și psihică, sugerând importanța conștientizării adevăratelor resorturi ale existenței noastre.

Am ales să vorbesc despre aceste lucrări pentru că oferă soluții care ar putea să ne ajute să ne conservăm centralitatea individuală inclusiv prin angajament social. Psihologia umană înseamnă mult mai mult decât biologie și spunând acest lucru vreau să mă întorc la Nietzsche care afirma că omul poate să își piardă fiinţa prin propria-i decizie. Sănătatea nu reprezintă o stare definitivă la care ajung câțiva indivizi norocoși. Sănătatea reprezintă un echilibru dinamic în confruntarea cu boala. Iar înțelegerea acestui fapt poate fi un prim pas către vindecare.

Legături pierdute, cauzele reale ale depresiei și soluții surprinzătoare de Johann Hari