130 de ani de existență neîntreruptă! Acum 2 ani afirmația ar fi părut o banalitate, astăzi e senzație! Când Teatro alla Scala și-a anunțat întreruperea stagiunii, din cauza pandemiei, lumea artistică a fost șocată, pentru că nici măcar în timpul celor două războaie mondiale nu s-a întâmplat acest lucru. Decizia fără precedent a fost urmată de o serie de alte astfel de decizii, astfel încât am ajuns să numărăm pe degetele de la mâini câte evenimente importante au fost organizate în toată această perioadă, pusă sub semnul unei pandemii care a dat toată lumea peste cap și care, mai mult, a răsturnat seturi de valori și a anulat repere importante, lăsând loc improvizației și superficialității. Și, totuși, sunt teatre sau instituții culturale care în tot acest timp nu și-au întrerupt activitatea. Teatrul de Nord Satu Mare e una din aceste instituții! Ca să înțelegeți importanța evenimentului, trebuie să luăm în calcul mai multe date: Satu Mare e un oraș mic, de graniță, urbea fiind locuită de oameni muncitori (nu o luați în sens peiorativ, din contra!), preocupați mai degrabă să supraviețuiască, decât să se culturalizeze. Cu toate acestea, ambele trupe ale Teatrului de Nord, Trupa Mihai Raicu(secția română, mai pe scurt), respectiv Trupa Harag György (secția maghiară) au reușit să strângă în jurul lor o adevărată comunitate de spectatori. Oameni care vin în mod frecvent la teatru, care-și cumpără abonamente sau bilete, care știu când să aplaude sau când să iasă din sală, oameni care se îmbracă elegant doar pentru a se reîntâlni cu actorii lor preferați. I-am văzut la mai toate premierele care au avut loc în ultimul an, sunt aceiași, de toate vârstele (e drept, foarte puțini tineri, ceea ce mă îngrijorează), zâmbitori și dornici de spectacole bune.
„Aniversăm 130 de ani de la construcția acestei clădiri emblematice pentru orașul nostru, o clădire în care a fost scrisă o parte din istoria comunității noastre. Această clădire o ştiu foarte bine şi ca structură, dar şi ca spirit. Un teatru nu există doar prin sălile de spectacole, prin clădire, ci prin oamenii care au slujit în toți acești 130 de ani Teatrul de Nord. Vom continua să facem tot ce ține de noi pentru a conserva și promova clădirea ce îmbogățește patrimoniul arhitectural al municipiului Satu Mare! La mulți ani!” (Kereskényi Gábor, primarul orașului Satu Mare)
Să organizezi un întreg șir de evenimente culturale – lansări de carte, spectacole invitate etc. – într-o perioadă pusă sub semnul incertitudinii și eternelor amânări – pare de domeniul fantasticului. Dar lor le-a ieșit! Cu ajutorul și implicarea directă a Consiliului Județean și a Primăriei, ceea ce spune multe despre cât de mult sprijin au parte cele două trupe din partea autorităților locale. La deschiderea oficială au vorbit toți oficialii – primar, președintele CJ, cei trei directori ai teatrului -, dar discursurile puse cap la cap n-au însumat o oră! Când ați mai auzit voi ca politicienii sau directorii de instituții publice să vorbească atât de puțin? Dar nu doar atât, ci au vorbit cu sens, cu miez și la obiect: activitatea neîntreruptă n-ar fi fost posibilă, dacă oamenii nu și-ar fi dorit cultură! Dacă ei n-ar fi iubit actorii și teatrul ca artă, astăzi n-am fi aniversat 130 de ani de activitate neîntreruptă!
„Teatrul nu e o clădire! Afirmația îi aparține unuia dintre cei mai importanți regizori ai secolului trecut! – Peter Brook.
Am demonstrat acest lucru cu vârf și îndesat în acești aproape 2 ani de pandemie. Teatrul e în curți, în parcuri, pe stradă, în fața blocului. Mai nou și pe internet. Pentru că teatrul e un spirit și mai ales o conștiință. Conștiința comunității. Acum mai bine de 150 de ani, conștiința comunității sătmărene a cerut această clădire. A avut nevoie de ea. Materialele din expoziția pe care o vernisăm acum stau mărturie pentru dorința oamenilor din Satu Mare – români și maghiari – de a avea o casă pentru conștiința lor.
Teatrul este (cu rare excepții) o creație legată de epoca sa prin dependența exterioară față de toate elementele zilei, ale societății, ale problemelor economice, morale etc. Teatrul tuturor epocilor din istoria culturii a trăit și a pierit întotdeauna o dată cu “actualitatea” sa. Acest lucru a fost relevant și pentru clădirea teatrului din Satu Mare. Astăzi îi spunem Teatrul de Nord, dar a purtat o sumedenie de nume, în conjuncturi istorice diferite. Esențial însă nu este ca a supraviețuit epocilor o clădire – azi monument istoric – ci că a supraviețuit și s-a întărit această conștiință comună, atât a românilor cât și a maghiarilor din Satu Mare. Aici, în această sală, este locul în care încercăm să demonstrăm în fiecare zi că sunt mai multe lucrurile care ne unesc decât cele care ne dezbină.
Teatrul din Satu Mare a fost incendiat, bombardat, închis de naziști și de comuniști. În ultimii 2 ani un virus extrem de iubitor de cultură se chinuie să-l închidă. Probabil cea mai grea perioadă a fost nu cea în care a fost bombardat, ci cea în care a fost părăsit. A rămas doar o sală somptuoasă, cu stucaturi aurii, îmbrăcată în catifea în care jucau din când în când, ca niște fantome, trupe aflate în turneu în zonă. Nimic mai trist pentru un teatru decât să fie golit de viață. Un sentiment asemănător l-am avut în acești ultimi 2 ani în perioadele în care publicul nu putea să intre în sală. Un teatru fără spectatori și fără actori e doar o clădire și toată splendoarea ei capătă ceva grotesc care amintește de înfrângerea spiritului și a umanității.
Cu atât mai mult cred ca sărbătoarea aceasta, aniversarea a 130 de ani de existență a clădirii care găzduiește trupele permanente, română și maghiară, este una extrem de importantă pentru comunitatea sătmăreană. Pentru că nu sărbătorim doar o clădire ci un spirit care luptă din răsputeri să se afirme.” (Ovidiu Caița, director artistic – Trupa Mihai Raicu)
Deși spectacolul de deschidere, cel al trupei Teatrului Național din Budapesta, n-a fost tocmai la înălțimea momentului, el totuși a readus în prim-plan un aspect foarte important: la inaugurarea clădirii, primii care au jucat pe scândura sălii din Strada Horea au fost actorii teatrului din Budapesta. Anul acesta, trupa din Budapesta a venit cu un spectacol dedicat poetului Arany János, un poet foarte important pentru literatura maghiară, care a dat și numele unui liceu din județul Bihor. Au urmat lansările de carte, prima în ordine cronologică fiind cea a revistei Teatrul Azi; un stand foarte consistent, cu titluri importante dedicate unor mari personalității ale lumii teatrale românești și universale, cărți de critică teatrală și studii, traduceri din dramaturgia contemporană, despre toate acestea au vorbit cei doi reprezentanți ai revistei, criticul de teatrul Irina Zlotea și mai tânărul ei coleg, Octavian Szalad. Irina Zlotea a pledat în mod special pentru trilogia recent ieșită de sub tipar, cea dedicată lui Vlad Mugur, o serie de cărți cu o identitate vizuală aparte și o grafică excelentă (Horațiu Mălăele a realizat prima copertă, a doua este semnată de Ilona Varga și a treia e realizată de scenograful Helmut Stürmer), serie care își datorează forma finală Floricăi Ichim, președinta Fundației Culturale Camil Petrescu.
Orașul cu fete sărace, spectacolul Teatrului Național din Iași, în regia lui Radu Afrim s-a încheiat cu minute în șir de aplauze; văzusem spectacolul online, știam la ce să mă aștept, cu toate acestea nu m-am mișcat în fotoliu preț de mai bine de două ore. Un spectacol dens, care te scoate din zona de confort și care te provoacă să te întorci în timp; textele lui Radu Tudoran sunt pe nedrept intrate într-un con de umbră, iar Radu Afrim n-a făcut altceva decât să le redea circuitului cultural. Despre spectacol am scris pe îndelete aici, nu mai reiau impresiile, doar completez: spectacolul ar merita să aibă parte de un adevărat turneu național.
Trupa Harag György a jucat în a treia zi dedicată celebrării celor 130 de ani; un spectacol despre care am povestit la vremea premierei, numai bun să se joace la ceas de sărbătoare (găsiți aici cronica). Csongor și Tünde – trei acte pe trei cărări este reprezentativ pentru repertoriul trupei, dar și pentru dramaturgia maghiară, ceea ce-l recomandă publicului de toate vârstele, român sau maghiar, este viziunea regizorală; Sardar Tagirovsky s-a folosit de toată cultura profesională pe care o posedă, astfel încât spectacolul are dinamică, culoare și coerență, trei atribute esențiale pentru un spectacol reușit. Preambulul spectacolului a fost lansarea cărții 29 de stagiuni teatrale la Satu Mare de Csirák Csaba, carte care ar fi bine să fie tradusă și în limba română; la fel și cea de-a doua carte lansată în cadrul seriei de evenimente, Czintos József, idealistul încăpățânat de Csirák Csaba. Două cărți și un singur autor, un teatrolog care cunoaște bineistoria Teatrului de Nord, în special a Trupei Harag György. În cei doi ani de pandemie am avut timp mai mult pentru a căuta informații despre istoria diferitelor trupe de teatru din România și mi-am dat seama că sunt foarte multe goluri care trebuie acoperite cât mai repede. Vorbim despre o parte a culturii naționale/universale, care se cere recuperată, conservată cât mai bine, spre binele celor care urmează după noi. De aceea, găsesc mai mult decât binevenită inițiativa Trupei Harag György de a lansa cele două volume în anul de grație 2022.
Încheierea seriei de evenimente a aparținut Trupei Mihai Raicu, care a jucat Anatomia unui val perfect, cel mai nou spectacol intrat în repertoriul de stagiune, despre care voi scrie separat. Ce spun aici este doar faptul că textul nu s-a mai montat niciodată până acum, pentru că este și foarte nou, Stela Giurgeanu a participat cu el la concursul organizat anual de UNITER, nu a câștigat de această dată, dar iată că Trupa Mihai Raicu s-a încumetat să-l aducă la scenă. Cu acest spectacol s-a încheiat o serie de evenimente care au adus în același spațiu vechiul și noul, istoria mai veche și cea recentă, elogiile făcându-și astfel loc și fiind bine primite, atât de public, cât și de către invitați. În concluzie, o aniversare elegantă, cu ținută, echilibrată în conținut, cu un program foarte bine articulat în jurul ideii de dialog cultural. La mulți ani, Teatrul de Nord Satu Mare! Celor care v-ați legat sufletește de această instituție, vă doresc să vă păstrați identitatea și să vă consolidați locul în lumea culturală românească și universală!
