„Cel mai bun lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi un dulap. Zidit, nu din lemn bătut în cuie. Să am eu știință și putere să-l pornesc și să-l cresc mare, mare. Cât să-mi cuprindă toate amintirile. Alea de-au fost și alea care vor veni. Dar n-am. Nici știință, nici putere. L-aș fi organizat așa de bine, că nici una n-ar fi putut evada. Un dulap cu amintiri e o bastilie. Pe cele mai rele amintiri le-aș fi ținut la carceră pentru toată veșnicia, fiecare-ntre zidurile ei. Pâine și apă nu le-aș fi dat, lumina zilei nici nu și-ar fi mai fi ținut-o minte.”
(Ana Barton, Pervazul lui Dumnezeu 75, Editura Humanitas, 2016)
