Pentru noi, cei care am trăit niște ani în comunism(ul românesc) Andrieș înseamnă multe, mult mai multe decât am putea explica vreodată celor născuți după 1989. E aproape imposibil să prinzi în cuvinte personalitatea celui pe care-l zărești în sală, ca simplu spectator la un concert oarecare. Îmbrăcat simplu, dar mai tot timpul cu vesta de denim cu multe buzunare, n-are nimic din aerele unei vedete, a cuiva care cântă de ani de zile pe scene mari sau mici, o muzică inconfundabilă. Din punctul meu de vedere greu clasabilă într-un anumit gen muzical – deși specialiștii s-ar grăbi să mă contrazică și să-mi sufle răspunsul „e folk ceea ce cântă el”, eu nu mă grăbesc să fac acest lucru. Ceea ce face Alexandru Andrieș de ani de zile e mai mult decât folk, blues sau jazz. E spiritul unei epoci, dar departe de orice nostalgie, pentru că Alexandru Andrieș e orice, dar nu nostalgic.
Posesor al unei ironii pe cât de fină, pe atât de tăioasă și de sănătoasă, Andrieș (te) salvează, orice ar fi. Arhitect de meserie, a predat ani de zile la facultatea de profil, n-a ascuns niciodată că ar avea rude în străinătate, ceea ce, evident, i-a adus griji suplimentare, pentru că, nu-i așa, în timpul regimului comunist nu dădea bine deloc să ai rude peste granițe. Cu un destin legat definitiv de Club A și de scenele pe care astăzi le-am numi generic mainstream, Andrieș a cântat despre orice, dar mai ales împotriva unui sistem. Inclusiv după 1990, sau și după Revoluția din ’89, Andrieș tot despre asta a cântat și cântă, în continuare. Este un om al cetății, simte și vede tot ce se întâmplă în jur, iar concluziile le așază pe note.
Blues paranoic
Poștașul-mi aduce ziarul acasă,
Zâmbește cu foarfeca-n mînă:
„Am tăiat ce mi s-a părut periculos,
Puteți să-l citiți, poftă bună!”
M-așez în față la televizor
Pe ecran un chelner apare:
„Bună seara, stimați telespectatori,
Îndată v-aduc de mîncare!”
La telefon nici nu-ncerc să vorbesc,
De cum ridic receptorul
E-o voce acolo care zice „Alo,
Încercați mai tîrziu, s-a ars motorul!”
Sau „S-a rupt banda.”
Apa curge, dar foarte rar:
Mi-a zis mie cineva
Că asta se-ntîmplă fiindcă sînt
Prea multe microfoane pe rețea!
(Interzis, 1990)
*
(Îmi place) Tamara
Îmi place Tamara,
Felul ei de-a vorbi,
Îmi place Tamara,
Felul ei de-a gîndi.
Îmi place Tamara
La mare și la munte,
Îmi place Tamara
În cele mai mici amănunte.
Îmi place Tamara
Dimineață la șapte,
Îmi place Tamara
În cel mai negru miez de noapte.
Îmi place Tamara,
Frumusețea și grația,
Îmi place Tamara
Că asta-i situația!
Îmi place Tamara
La bec de lanternă,
Îmi place Tamara
În limba maternă.
Îmi place Tamara
Și atunci cînd ridică capacul,
Îmi place Tamara,
Îmi place pe dracu’!
(Hocus Pocus, 1995)
*
Transport în comun
Femeile sînt autobuze
Pe care le așteptăm
Stăm în stație cu anii
Uite, de-aia fumăm!
Și-apoi cînd apar, n-apar niciodată
Decît de la trei în sus
Și dacă te miști încet, amice,
Te-ai lins pe bot, că s-au dus!
Cum să ghicești așa, dintr-odată,
Unde-ai putea s-ajungi?
Dacă nu-ți convine traseul?
Dacă au stații prea lungi?
Femeile-autobuz știu bine,
De-aia țin ușa crăpată:
Trebuie să te sui aproape din zbor
Cum dracu’ să n-o faci lată?
Și dacă cumva ceva ce nu-ți convine
Și vrei înapoi pe șosea,
Numărul unu: o faci din mers,
Numărul doi: nimeni nu te mai ia!
Așa că las-o încolo de treabă.
N-ai cum să ieși din joc.
Femeile sînt autobuze, da,
Dară fără ele stăm pe loc.
(Comandă specială, 2005)
Cântă solo sau în duet, niciodată fără chitara sa, are prieteni de-o viață și oameni care-l însoțesc de ani de zile peste tot. Așa se explică și forma pe care a luat-o antologia alcătuită de Florin Hălălău, numită Fluture de perdea, apărută la Editura Paralela 45, în condiții grafice demne de renumele artistului. Sunt absolut convinsă că Andrieș a avut un cuvânt greu de spus în ceea ce privește formatul cărții, pentru că detaliile fac atmosfera, iar el e un maestru de ceremonii perfect pentru atunci când avem nevoie de o atmosferă aparte. Pe lângă poemele scrise de-a lungul anilor de Alexandru Andrieș în volum se regăsesc și câteva mărturii/ mărturisiri ale celor care l-au cunoscut personal, îi sunt prieteni, au cântat (și cântă) cu el sau doar i-au ascultat muzica. E o plăcere să vezi cum se reflectă personalitatea artistului în zecile de mărturii ale oamenilor pentru care Andrieș înseamnă ceva mai mult decât muzică (foarte) bună. Pentru cei care nu știu cine e Alexandru Andrieș, n-au fost niciodată la un concert de-al lui și habar n-au cum scrie, recomand să înceapă lectura cu poemele. Celorlalți, le recomand să înceapă cu aceste exe-jazz-e pe mai multe voci, cum a denumit Florin Hălălău această parte din volum, pentru că se creează astfel efectul de ramă. Dincolo de faptul că se anulează distanțele temporale (nici nu mai contează de cât timp îl asculți sau îl citești pe Andrieș), se creează instant „starea de poezie”. Atmosfera aceea unică, care te face să asculți fiecare vers și poezie într-un fel unic. Râzi, plângi, vezi contururi de oameni, asculți pașii acestora și cavalcada emoțiilor e de neoprit.
„Am acasă, pe vinil, o parte din discografia lui Alexandru Andrieș, Primul lui disc, care-a costat 26 de lei, mi l-am cumpărat pe când aveam vreo 10 ani, iar Andrieș avea deja 30. Acela a fost chiar albumul lui de debut, Interioare, lansat în 1984. În anii maturității, l-am reascultat și-am perceput, la adevărata lui valoare, designul muzical de „interioare”. Cu texte, texturi și compoziții fine, cu o chitară, muzicuță și pian, plus saxofonul lui Garbis Dedeian și vocea senzitivă a Mariei Ioana Mîntulescu. Îi amintesc aici și pe basistul Mircea Marcovici, și pe Mihai Farcaș la percuții. Un alt disc semnat de Alexandru Andrieș, al cărui titlu l-am înțeles abia recent și foarte personal – Despre distanțe – a apărut în 1988. Pe album se aud și chitara lui A.G. Weinberger, și saxofonul lui Dan Mîndrilă. Cu toată construcția lui complexă, cu structuri de blues și jazz bine ancorate pe o fundație ludică, Andrieș rămâne un arhitect de bluezz.” (Lucian Boaru, Rcok FM, Alexandru Andrieș – arhitectura ludică)
*
„Apoi am cunoscut omul care îmi confirmă un ideal, acela al calității muzicale ca parte intrinsecă a calității umane. Da, cel care face muzică bună trebuie să fie și un om bun. Așa vreau eu. Iar Alexandru Andrieș nu-ți arată lumea lui cu egoism, nu are nimic de demonstrat și nu e interesat de majuscule, îți ilustrează o lume cât se poate de reală, cu umor, poezie, imaginație și simț al armoniei șlefuite, apoi continuă cu aceeași atitudine și dincolo de scenă, cu o nonșalanță dezarmantă. Te face să vrei să exiști în lumea cântată de el, să te simți împlinit dacă ajungi măcar cu un pas în acel teritoriu. Te bucuri, apoi înveți să prețuiești adevăratele detalii care-ți dau sens: munca plăcută, gândul bun, vorba directă, discuția cu sens și o masă bună. Celebrarea fiecărui moment prin care scoți ce e mai bun dintr-o viață care oricum e grea și nedreaptă. Cu Andrieș, totul pare mai firesc, mai așezat, mai relaxat, nicidecum mai ușor. Așa cum sunt și repetițiile, concertele și drumurile alături de el. Dar pe cât este de exigent, pe atât de atent cu felul în care ți se adresează. Direct și uman. Aspru, dar sever – niciodată șef. Nu știu dacă își dă seama câte vieți a desenat în cântecele lui, la fel cum nu știe câte cântece a scris în viața lui. Și câte din acele vieți sunt mai frumoase prin câteva versuri, ritmuri și melodii aranjate inteligent și personal. El e o sursă inepuizabilă de lume frumoasă. Poate știe și el asta, dar important e că știu eu. Alexe e un om bun, cu care poți vorbi despre lucruri bune la nesfârșit.” (Berti Barbera, muzician, Interiorul lui Alexandru Andrieș)
Fluture pe perdea nu e doar o antologie de poezie, e o mărturie a unui artist pe cât de original, pe atât de necesar pentru cultura românească. Artiști ca Alexandru Andrieș apar rar, foarte rar și e păcat că nu știm să-i așezăm în lumina care trebuie. Căutați-i numele pe afișe, citiți-i poezia și veți înțelege de ce mai toate concertele lui sunt sold out cu mult înainte de datele la care au loc.
*
În loc de post scriptum
Poezia mea preferată: Aproape liniște.
Un mic experiment: luați poemele scrise de Alexandru Andrieș și citiți-le puștilor născuți după 2000. Celor care nu știu ce înseamnă jazz și n-au fost în viața lor la un concert de blues. După ce vedeți reacțiile lor, îmbrăcați poemele în sunete. Abia atunci vor înțelege – și veți înțelege – că pentru Andrieș nu există una fără alta. Universul sonor e poezie pură și invers. Și asta pentru că el nu doar că respiră poetic, dar interiorul lui este o alcătuire de sunete pe care tot el ne învață să le ascultăm așa cum trebuie – în liniște.
Fluture pe perdea de Alexandru Andrieș
Antologie și cuvânt-înainte de: Florin Hălălău
Editura: Paralela 45
Colecția: Antologii
Anul apariției: 2023
Nr. de pagini: 224
ISBN: 978-973-47-4024-6
Cartea poate fi cumpărată de aici sau de aici.
