Ocolul Pământului în 80 de zile după romanul lui Jules Verne
Adaptare de Maxime Rovere. Ilustrații de Jonathan Burton
Colecția Povești Ilustrate – Corint Junior
O adaptare splendidă a celebrului roman scris de Jules Verne. Pe lângă faptul că textul este adaptat, astfel încât să nu se piardă nimic din famrecul poveștii originale, dar și să captiveze copiii de astăzi, găsim între coperte și ilustrațiile realizate de Jonathan Burton care, pur și simplu, te răpesc din cotidian și te trimit în altă lume, lumea lui Jules Verne. Chiar este o carte de citit în vacanță sau oricând e puțin timp liber.
„Eu am douăzeci de mii de lire. Pun rămășag cu oricine dorește să se prindă că voi face înconjurul Pământului în optzeci de zile sau mai puțin!”
Odată stabilit pariul, Phileas Fogg, un gentleman din înalta societate engleză, pornește să traverseze oceane și continente cu vaporul, cu trenul sau chiar călare pe elefant, într-o amețitoare cursă contracronometru. O adaptare strălucită, care concentrează și pune în lumină întregul talent de romancier al lui Jules Verne.
„Au așteptat tată ziua. Locomotiva, al cărei fochis își revenise în simțiri, se întoarse în gară. Se făcu seară, veni noaptea, ninsoarea se împuțină. Micul detașament nu se întorsese. În zori izbucniră focuri de armă. Să fie acesta un semnal? Soldații năvăliră afară din fort. Zăriră atunci o mică trupă, care se înapoia în bună stare. Domnul Fogg mergea în față, Passepartout venea după el.
Totuși Phileas Fogg se afla de acum într-o întârziere de douăzeci de ore.
– Putem recâștiga timpul pierdut, spuse Fix. Ieri seară, un bărbat mi-a propus să plec cu o sanie cu pânze. Vreți să încercați?
În timpul iernii, când trenurile sunt oprite de ninsori, aceste vehicule fac transporturi extrem de rapide de la o stație la alta, pe întinderea de gheață. Ele sunt dotate cu niște pânze senzaționale și alunecă peste prerii chiar mai rapid decât trenurile.
În câteva minute fu încheiat târgul între domnul Fogg și proprietarul acestei ambarcațiuni de uscat. La ora opt, sania era gata de plecare. Ce drum! Călătorii, înghesuiți unii în alții, nu puteau să-și vorbească: frigul, sporit de viteză, le-ar fi retezat vorbele. Sania aluneca peste câmp la fel de ușor ca o ambarcațiune pe suprafața apei, în mijlocul unei armonii tânguioase, de o intensitate ieșită din comun. S-ar fi putut spune că preria nu era decât un mare lac înghețat. Din când în când vedeau în trecere vreun arbore chircit, uneori cete de păsări sălbatice, alteori câțiva lupi de prerie.
Iar sania se ținu bine până la stația Omaha. De acolo se putea lua un expres de Chicago, apoi un altul pentru a traversa Indiana, Ohio, Pennsylvania, New Jersey. În seara zilei de 11 decembrie, la ora unsprezece și un sfert, acest tren se oprea în gară, pe malul drept al fluviului Hudson, la New York. Însă pachebotul China, cu destinația Liverpool, pelcase de patruzeci și cinci de minute.”
Mowgli. Povestiri din Cartea Junglei
După Cartea Junglei și A doua carte a junglei, de Rudyard Kipling
Adaptare de Maxime Rovere. Ilustrații de Justine Brax
Editura Corint Junior vă propune un titlu special din literatura pentru copii: Mowgli. Povestiri din Cartea Junglei. Volumul într-o formă grafică de excepție apărut la Corint Junior în noua colecție Povești ilustrate este o adaptare de Maxime Rivere după Cartea Junglei și A doua carte a junglei. Ilustrațiile aparțin lui Justine Brax.
Așa încep aventurile lui Mowgli, puiul de om crescut printre lupi și animalele junglei. Maxime Rovere ne propune o nouă adaptare, care, fidelă textului original al lui Rudyard Kipling, ne apropie de povestea integrală a lui Mowgli, dar și a lui Baloo, Bagheera și Shere Khan. Redescoperiți o poveste clasică adusă la viață de ilustrații poetice și luminoase, realizate de Justine Brax.
„După această primă noapte, Mowgli petrecu trei luni fără a ieși din sat, ocupat să învețe limba și obiceiurile oamenilor. A trebuit să poarte haine, iar acest lucru nu era deloc pe placul lui; să folosească monede și bancnote, din care nu pricepea nimic; și să lucreze pământul, lucru care i să prea total inutil. Copiii satului îl necăjeau, dar Legea junglei l-a învățat să nu se enerveze, pentru că viața în sălbăticie cere mult sânge-rece. Astfel, atunci când râdeau de el că nu pronunța cum trebuie un cuvânt sau nu știa să mânuiască zmeiele, el trebuia să-și aducă aminte că este nedemn să ucizi puișori golași – că altfel le-ar fi rupt oasele!
În timp ce în junglă era considerat slab în comparație cu fiarele, sătenii spuneau despre el că este puternic ca un taur.
Mowgli nu se temea de nimic, preotul abia a putut să-l împiedice să culeagă fructele de mango din templu. L-a amenințat cu mânia divinității, dar tânărul a spus c nu s-ar da înapoi de la luptă. A fost un mare scandal.
Mai mult, Mowgli nu făcea nicio diferență între oameni, nici după rang, nici după bogăție. Dacă olarul și măgarul lui căeau într-o groapă, el le sărea în ajutor fără să-și pună întrebări. Iar acest lucru nu-i plăcea preotului. A învățat perfect limba oamenilor, ascultând atent discuțiile care aveau loc seara, în jurul marelui smochin. Acolo, șeful statului, paznicul de noapte și bărbierul se întâlneau pentru a discuta toate zvonurile. Era acolo și Buldeo, vânătorul, care avea o pușcă. Toțo povesteau lucruri fantastice despre oameni și zei, iar Buldeo spunea lucruri nemaipomenite despre viața animalelor sălbatice. Sătenii îl ascultau cu gura căscată, iar uneori tigrul răpea câte un om, în aproprierea satului.
Când ajunse să înțeleagă tot ce spunea Buldeo, Mowgli, care știa mult mai multe despre junglă, trebui să se ascundă ca să nu-l vadă lumea că râde. El l-a auzit într-o zi susținând că un om șchiop s-a transformat într-un tigru, pentru că un tigru lăsase urme de pași inegale în noroi.”
Călătoriile lui Robin de Ken și Angie Lake
O colecție foarte frumoasă de cinci cărți destinată acomodării copiilor cu călătoriile. Circuitele culturale la vârste mici nu sunt contraindicate, dar nici foarte ușor de realizat, astfel încât ei să înțeleagă ceea ce văd. Mai adăugați la toate acestea și faptul că mulți dintre ei nu se acomodează foarte ușor în spații străine și încă alte câteva ingrediente care împiedică buna înțelegere a celor văzute și testate. Cele cinci volume scrise de Ken și Angie Lake pe un ton glumeț sunt fiecare pentru câte un mare oraș din Europa: Istanbul, Londra, Barcelona, Paris, Veneția. Evident, orașe cu un bogat patrimoniu cultural, cu o diversitate a tradițiilor și obiceiurilor locale care trebuie redată astfel încât cei mici să priceapă ceva din mirajul de culori și mirosuri care li se arată. Muzee, colecții de tablouri și încâ alte câteva atracții culturale, prezentate toate în cel mai atractiv mod pentru cei mai mici cititori. Și, de ce nu, un set foarte util părinților atunci când nu știu cum să le explice pe înțelesul lor importanța sau valoarea unui tablou, colecție de artă etc.
Pe cuvânt de șoricel de James Patterson și Chris Grabenstein
Ilustrații de Joe Sutphin
Isaia este un șoricel − un șoricel albastru − care poate vorbi, râde, citi și simți lucrurile foarte profund, la fel ca voi. Crescut într-un laborator unde se fac tot felul de experimente, Isaia este extrem de inteligent, dar încontinuu speriat de tot ce-l înconjoară.
Într-o bună zi, șoricelul albastru reușește să evadeze din acest loc oribil, deși este nevoit să-și lase în urmă familia. Singur acum, Isaia trebuie să învețe să supraviețuiască în libertate, cu dușmanii, cu prietenii, cu hrana oamenilor. Când o întâlnește pe Hailey, la fel de neobișnuită, Isaia învață că, oricât de mic sau de speriat ai fi, întotdeauna găsești o cale de a schimba lumea.
Capitolul 36
„Flăcările inimii sunt adesea aprinse de scântei neașteptate” –Isaia
Am impresia că respectul de care mă bucur în ochii familiei mele adoptive crește pe zi ce trece.
Mai ales după ce orchestrez așa-numita Operațiune Ghinda.
Într-o seară, înainte de expediția noastră zilnică după mâncare, le spun tuturor să vină cu cât mai multe ghinde. Le urcăm pe blatul din bucătărie și tragem cu ele în toae cursele pe care le vedem dedesubt.
Cursele declanșate de bombardamentul nostru sar ca nebunele pe toată podeaua!
Când familia Brophy dă năvală în bucătărie ca să vadă de unde vine hărmălaia aia, profit de diversiune și lansez pe furiș un atac împotriva mesei din sufrafgerie. Tăbărâm asupra farfuriilor (toate pline vârf cu mâncare) și înhățm ce putem căra – și cu labele, și în niște saci făcuți din șervețele!
În seara următoare capturăm o pungă întreagă de Doritos (nachos cu brânză, evident) descoperită în camera lui Dwayne. Suntem siliți să sfâșiem punga cu dinții și să cărăm triunghiurile brânzoase, unul câte unul, prin gaura de scurgere a chiuvetei, dar ne distrăm de minune. Ba, munca depusă e însoțită și de niște cântece vesele. Tare mi-aș fi dorit să fie și Mikayla cu noi. Poate s-ar fi alăturat corului de voci șoricești.
Și ar mai fi farsa pe care i-am făcut-o domnului Brophy, din pură întâmplare. Nu vreau să intru în detalii, e de-ajuns să menționez că la mijloc a fost un castron cu stafide în ciocolată și că excrementele de șoarece seamănă foarte tare cu aceste stafide.
– Ai mari calități de conducător, Isaia, îmi spune Iacob cel Înțelept. Știm că ești altfel decât restul șoarecilor din colonia noastră. Dar însușirile tale ieșite din comun îți dau anumite avantaje: inventivitate, ingeniozitate…
– Albăstreală! exclamă Gabriel, punându-se pe râs.
Râdem și noi. În definitiv, sunt ceea ce Iacob cel Înțelept numește „jucător de echipă”. Tachinările astea lipsite de răutate sunt ceva obișnuit într-o familie. Iar când vine vorba despre familia mea adoptivă, sunt gata să fac tot.
Mai puțin să vorbesc despre trecutul meu.
Asta-i ceva foarte personal.
Și foarte, foarte intim.
Păpușa de porțelan de Holly Black
Ilustrații de Eliza Wheeler
POPPY, ZACH ȘI ALICE au jucat de când se știu același joc a cărui acțiune se petrece într-o lume populată de pirați, tâlhari, sirene și războinici. Peste ei domnește Marea Regină, o Păpușă de porțelan închisă într-o vitrină, ce îi blesteamă pe toți cei care o supără. Acum, cei trei prieteni au ajuns elevi de gimnaziu, iar Zach este obligat de tatăl lui să renunțe la aceste fantezii. Când prietenia lor pare să se destrame, Poppy începe să o viseze pe Marea Regină și fantoma unei fetițe care nu își vă găsi liniștea decât atunci când Păpușa va fi îngropată. Zach, Alice și Poppy pornesc într-o ultimă aventură, pentru a împăca spiritul Reginei. Dar, pe masură ce trec prin experiențe înfiorătoare, nu le ramâne decât sa se întrebe: dacă există o fantomă, îi va mai lăsa aceasta vreodată în pace, odată ce i-a prins în ghearele sale?
Zach se aruncă în apă fără să stea pe gânduri.
Când era mic, mama îl ducea la lecții de înot la Asociația Tinerilor Creștini. Își amintea mirosul înțepător de clor, presiunea aripioarelor de înot portocalii umflate prea tare pe brațele lui și strigătele copiilor care reverberau în sala înaltă. Își amintea cum dădea din mâini și din picioare ca o broscuță.
La fel procedă și acum, luptându-se din răsputeri să ajungă la rEgină, cu ochii deschiși în apa tulbure și maronie a râului.
Atinse cu degetele o bucată din rochia ei. Întinse cealaltă mână, o prinse de braț și o trae spre el. Preț de o clipă, trupușorul ei rece de porțelan îi păru cald lipit de corpul lui. Ieși la suprafață, fără să se gândească prea mult la asta. Scoase capul din valuri și trase aer în piept.
Dârdia din toate încheieturile. Îi clănțăneau dinții. Nu-și mai simțea degetele de la picioare. În spatele lui, Poppy și Alice se certau, dar nu reușea să distingă ce spun.
Apoi, unda lăsată în urmă de barjă îl lovi și îl băgă din nou la fund, de data aceasta fără să apuce să-și țină respirația. Ieși la suprafață gâfâind.
Barca era într-o poziție ciudată, mai aproape de mal decât înainte. Valurile o împinseseră spre o zonă cu apă mică, iar chila se împotmolise în noroi. Perla eșuase.
Fetele înaintau cu greu prin mâl.
Țipau una la alta, dar Zach nu le dădu atenție. Apa era prea rece și nu mai avea forță decât să lase capul jos și să înoate.
Înotă și înotă și înotă.
O ținea pe Regină strâns la piept, cu o mână, și lovea apa cu breațul rămas liber. I se păru că durează o veșnicie să ajungă la țărm. Într-un final, când se văzu acolo, malul râului Ohio era atât de noroios, încât i se afundară picioarele în mâl, făcând ieșirea chiar mai dificilă decât înotul.
Poppy stătea pe trunchiul unui copac căzut, mânjită de noroi din cap până-n picioare și abătută. Buzele îi erau vinete de frig. Aloce își scosese paltonul și își strângea brațele în jurul corpului, vrând parcă să își astâmpere dârdâitul.
– Rucsacurile s-au dus, zise Alice. Cred că au căzut când ne-am răsturnat prima oară.
Zach se prăbuși pe țărmul nisipos și mâlos și se uită la păpușa din brațele lui. Rochia Reginei era ruptă și părea că se zdrențui și mai rău în momentul în care avea să se usuce. Unul dintre brațe se desprinsese din încheietură și atârna moale, agățat de o sfoară murdară. O privi și se întrebă ce anume îl împinsese să sară în apa înghețată după ea.
Olimpiada din biblioteca domnului Limoncello de Chris Grabenstein
Editura Corint Junior și colecția Aventură și mister se completează cu o nouă continuare a bestseller-ului New York Times Evadare din biblioteca domnului Lemoncello. Perfectă pentru copiii cu vârste mai mari de 9 ani, volumul împletește inspirat spiritul de echipă și provocările de tot soiul.
De data aceasta, domnul Lemoncello a invitat mai multe echipe din toată America să concureze la prima Olimpiadă din Bibliotecă. Oare va fi la fel de antrenantă ca Jocurile Olimpice? Dar cum se spune în reclamă: Hei, doar e un joc Lemoncello!
Dar când din bibliotecă încep să dispară cărțile și concurenții nu mai pot duce probele la bun sfârșit, copiii trebuie să dezlege un mister mai adânc decât și-au închipuit vreodată. De aici înainte, Olimpiada nu va fi doar un joc, iar alegerea campionilor va depinde în primul rând de rezolvarea misterului.
Această continuare trepidantă a bestsellerului Evadare din biblioteca domnului Lemoncello invită cititorii să se înscrie la Olimpiadă – enigmele, indiciile și surprizele fiind acum nu doar un test de cultură generală, ci un test al prieteniei și al spiritului de echipă.
A doua zi dis-de-dimineață, Kyle, coechipierii săi și însoțitorii lor se urcară în bibliomobil și porniră spre Biblioteca Lemoncello.
Adulții se așezară în față, lângă șofer. Copiii stăteau în spate, unde se mai aflau și cărțile și un minifrigider burdușit cu lapte cu cacao, apă tonică și șase sortimente de suc.
– Ia ziceți, spuse Miguel, a încercat ciudatul ăla de unchi al lui Andrew să vorbească cu vreunul dintre voi aseară?
– A vorbit cu mine azi dimineață, zise Sierra. Când mă duceam spre micul dejun.
– Și ce voia? întrebă Kyle.
– Mi-a spus că ar putea să-mi ofere un card „Mergi la Colegiu pe Gratis, zise Sierra.
Miguel încuviință.
– Și mie la fel.
– Și mie de ce nu mi-a oferit cardul ăsta? întrebă Akimi.
– Poate din cauză că eu l-am refuzat, răspunse Miguel ridicând din umeri.
– Și eu la fel, spuse Sierra.
– Și ce voia în schimbul cartelei? întrebă Kyle.
– Viermișori pentru păsările lui? sugeră Akimi.
– Nu a spus, răspunse Miguel. L-am refuzat înainte de a apuca să spună ceva.
– Și eu la fel, zise Sierra. În plus, i-am amintit că a câștiga bursa aceea pentru colegiu nu este singurul motiv pentru care jucăm jocurile acestea.
– Pe bune? spuse Akimi ridicând o sprânceană. Păi și ce alte motive mai sunt?
– Pentru a dovedi că noi merităm cu adevărat titlul de campioni.
– Ah. Corect. Motivul ăla.
– Și chestia asta poate face parte din joc, spuse Kyle.
– Pe bune? făcu Akimi.
– Da. Domnul Peckelman lucrează, oarecum, pentru domnul Lemoncello săptămâna asta – el conduce Satul Olimpic. Iar în jocul Dl. Lemoncello: Mina Misterioasă a Minunilor apar tot felul de pitici netrebnici care îți oferă cărți de joc cu care poți trișa, prin care poți, de exemplu, să folosești lopeți de elf chiar dacă nu ești elf. Dar apoi, când deja e prea târziu, afli că cu clopețile elfilor poți săpa doar după aur, nu și după diamante, iar pentru a câștiga jocul ai nevoie de o tonă de aur plus două diamante.
