E complicat să vorbești despre tine, spectator. Mai ușor este să-i judeci pe ceilalți, cum sunt ei ca spectatori. Sala de teatru este, in situ, o mică comunitate formată dintr-un nucleu tare și ceilalți care gravitează în jurul acestui nucleu. Cei pe care-i vezi tot timpul la teatru, pe care te aștepți să-i întâlnești în foaier sunt cei care alcătuiesc acest nucleu. Nu sunt neapărat repere, nu cauți mereu să afli opinia lor cu privire la ceea ce s-a jucat pe scenă, dar prezența lor constantă este asimilată unei continuități. Pe câțiva dintre ei poți îndrăzni să-i întrebi câte ceva, dar niciodată întrebările nu vor avea legătură cu prezentul, ci vor fi mai degrabă ce genul „Ne vedem și la…?”. Dar, în general, în foaierele teatrelor, de stat sau independente, mari sau mici, se tace. E acea așteptare care transferă în tăcere toate emoțiile, toate interogațiile cu privire la ce va fi, dar care în același timp și separă lumile, mundanul/exteriorul de miracol, căci ceea ce se va petrece pe scenă poate fi pus sub semnul unui miracol. Nu intri decât rareori direct din stradă în sala de teatru, de regulă există acest spațiu, foaierul, similar cu pronaosul bisericilor creștine. E locul unde spectatorul lasă toate grijile și intră în starea de ascultare, căci asta va face în următoarele ore: va tăcea și va asculta. Privirea nu-i va fi de ajuns celui venit la teatru ca să urmărească înfăptuirea miracolului pe scenă.
Octavian Sau – credit foto Bogdan Botofei
Pe de altă parte, comunitatea aceasta de spectatori omniprezenți este departe de a fi omogenă: unii vin pentru a-și prezenta ținutele și a fi admirați; alții pentru a-și anula preț de câteva ore senzația acută de singurătate; unii pentru că îl urmăresc pe nu știu actor din distribuție peste tot; alții pentru că vor să vadă ce-a mai inventat regizorul; prea puțini mai sunt atenți la piesă, la textul ca atare (dacă s-a tăiat sau, din contra, s-a montat integral, dacă e cu adevărat text dramaturgic etc.). Comunitatea aceasta de spectatori fideli reflectă oarecum schimbările societății. Îți dai seama ce culori sunt la modă sau ce croiuri sunt în vogă, adidașii de mult nu mai sunt semn al excentricității, iar comentariile (atunci când se aud) nu mai sunt de mulți ani într-un limbaj pretențios, elevat sau scorțos. Nu-mi propun aici să fac o analiză cvasi sociologică, de aceea mă rezum la cele scrise mai sus și mă folosesc de toate note ca să mă întorc la punctul de început. E mult mai ușor să vorbești despre cum sunt alții ca spectatori, decât despre tine, ca spectator.
E. S. David Saranga – credit foto Bogdan Botofei
Ei bine, Octavian Saiu asta a făcut ieri seară, la Teatrelli. În calitate de gazdă, i-a provocat pe invitații săi să povestească despre ei, ca spectatori. Niciunul străin de lumea teatrului, cu toții aveau amintiri pe cât de personale, pe atât de frumoase, care spun ceva despre personalitățile fiecăruia în parte. ?.?. ????? ??????? (Ambasadorul Israelului la București) a povestit despre prima experiență teatrală de care-și aduce aminte: Scaunele lui Eugen Ionesco, spectacol vizionat la televiziunea israeliană în anii ’70. ????? ????̆? (organizatoarea Întâlnirilor JTI) a povestit despre cum a ajuns ea la teatru, căci mai întâi a fost o spectatoare fidelă de spectacole de operă. ??????? ????? (fondatoarea și curatoarea Galeriei de artă contemporană și design GALATECA) și-a adus aminte de prima ei vizită la Teatrul Maria Filloti, pe când avea șase ani, frica care a cuprins-o când s-au stins luminile și curiozitatea stârnită de primele reflectoare aprinse pe scenă. ????? ??????? (regizor de film și președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF) a povestit cât de mult l-a marcat vizionarea spectacolului Cântăreața cheală, regia Gábor Tompa, reprezentație care a avut loc în cadrul FNT. Toate mărturisirile serii au fost pe cât de personale, pe atât de inedite și de, îndrăznesc să spun, nostalgice. Teatrelli o să facă publică înregistrarea momentului în curând și o să vă convingeți singuri că am dreptate.
Gilda Lazăr – credit foto Bogdan Botofei
Ediția Anotimpurilor dialogului din iulie 2022 a fost prilejuită și de recenta apariție a volumului semnat de amfitrionul serilor puse sub semnul dialogului. Mă refer la Arta de a fi spectator, volum apărut recent la Editura Nemira. Lui i s-a adăugat ???̀???. ?’???????? ?̀ ??????, ?? ??́??̀??? ?̀ ????? ????” (Lansman Editeur, Bruxelles). Octavian Saiu a structurat Arta de a fi spectator Arta de a fi spectator astfel: Spectatorul ideal și arta tăcerii; Spectatorul (in)discret și aplauzele publicului; Spectatorul narcisist și râsul ca eroare; Spectatorul sentimental și naivitatea afectivității; Spectatorul „crrritic“ și răzbunarea dorințelor nesatisfăcute; Spectatorul copil și șansa creativității; Spectatorul talentat și plăcerea teatrului; Spectatorul artist și artistul spectator; Poetica spectatorului și arta de a privi „ca la teatru“. Provocarea lansată invitaților a realizat-o făcând referire la aceste tipologii, dar a fost foarte simpatică intervenția ?.?. ????? ???????, care a pomenit de spectatorul care adoarme la spectacol, evocând o amintire care a stârnit hazul audienței; Tudor Giurgiu a plusat cu o amintire și mai plină de haz, legată de experiența de spectator de film, iar O. Saiu a încheiat momentul spunând că el însuși se află de multe ori în calitatea de spectator somnolent, dar n-a specificat și care sunt spectacolele care-i provoacă starea.
Andreea Sandu – credit foto Bogdan Botofei
Să vorbești despre cum sunt alții ca spectatori este mai ușor, dar să vorbești despre propriile experiențe de spectator (fidel sau nu, nici nu mai contează) poate fi revelatoriu: nu există spectatorul ideal, cum nu există spectator fără defecte. Și asta pentru că pe spectator îl definește, înainte de orice, subiectivitatea, dar luați termenul în sensul pozitiv. Mă refer la acea subiectivitate derivată direct din propriile experiențe, așteptările personale (nu mergem toți la teatru din aceleași motive, slavă Domnului!) și tipul de cultură căruia îi aparținem. Evident că se poate vorbi mult și despre educarea spectatorului, dar pentru asta e clar că trebuie o discuție separată. Sunt convinsă că s-ar fi pierdut mult din farmecul dialogului dacă s-ar fi atins și acest aspect, un pic prea serios pentru o seară de iulie.
credit foto – Bogdan Botofei
PS: să nu uit, când o să apară înregistrarea dialogului, să nu fiți surprinși că se vor tot repeta aceleași nume de mari regizori români: Silviu Purcărete și Andrei Șerban. Cei doi sunt și printre preferații invitaților serii, dar și modele de spectator, vă las să descoperiți singuri în ce categorie din cele trecute în revistă de Octavian Saiu în cartea sa se încadrează fiecare în parte.
***
Arta de a fi spectator de Octavian Saiu poate fi cumpărată de aici.
*
???????? ?? ?? ??????: ?????? ???? ?? ? ????????? ????? ?̦? ????? – Teatrelli
???????̦? ????????: ?.?. ????? ??????? (Ambasadorul Israelului la București), ????? ????̆?(Organizatoarea Întâlnirilor JTI), ??????? ????? (Fondatoarea și curatoarea Galeriei de artă contemporană și design GALATECA) și ????? ??????? (Regizor de film și Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF).
Credit foto: Bogdan Botofei
