Mascota lui Warhol, așa i s-a spus într-un articol apărut cu puțin timp înainte să moară. O etichetă care a contribuit decisiv la ruperea prieteniei dintre cei doi. După moartea sa, tablourile sale bat recordurile de vânzări: 110,5 milioane pentru un tablou fără titlu, pictat în 1982. Sume exorbitante, fără niciun un dubiu; indiferent despre ce lucrare de artă ar fi vorba (indiferent de mărime, material sau subiect) suma rămâne uriașă. Cum s-a ajuns aici? Cum a ajuns un tânăr artist american – născut în New York, dar cu origini în Haiti și Puerto Rico – să cucerească o lume întreagă? Cât din faima postmortem i se datorează în mod direct – a se citi cât de talentat a fost – și cât conjucturii? A revoluționat cu adevărat lumea artei? Sunt întrebări legitime, dacă ne gândim că a murit la 27 de ani, din cauza unei supradoze de heroină. Blestemul cifrei 27 l-a atins și pe el, n-ai cum să nu faci asocieri în minte și să-ți dai seama că în galeria celebrităților din lumea artiștilor care au murit la această vârstă sunt nume sonome, cântăreți sau artiști plastici care au schimbat lumea și care au făcut să se vorbească despre ei cu mult mai mult decât când erau în viață.
Accidentat de o mașină la 7 ani, copul Basquait se recuperează cu ajutorul celebrelei Grey’s Anatomy – cartea de anatomie, nu serialul TV, să ne înțelegem – așa se face că ajunge să cunoască foarte bine corpul uman la o vârstă când alții încă se jucau în praful străzii. Un copil precoce, care reușește să-și convertească furia în artă stradală. Sub pseudonimul SAMO pictează sute de metri de graffiti pe pereți, garduri, uși de la clădiri dezafectate etc. Reușește să intre într-unul din cele mai avangardiste cercuri de pictori din New York, un cerc unde toți erau mai mari decât el, dar cu siguranță nu toți erau la fel de talentați ca el. Un cerc din care făceau parte și muzicieni de jazz, muzica lui preferată, care se auzea mai tot timpul în „atelier” când picta. Ajunge foarte repede să cunoască galeriști celebri, pictori și mai celebri, personalități precum Andy Warhol etc. Oameni care au schimbat lumea, dar nu într-atât încât să vândă tablouri la licitații contra unor sume cu mai mult de cinci zerouri.
Dacă te uiți la Basquiat: Rage to Riches, filmul realizat în 2017 de David Shulman, îți dai seama că nu e niciun miracol la mijloc, dar nici nu poți să pui totul pe seama unei conjuncturi sociale anume. Biopicul realizat în cel mai pur stil american – mărturii și cadre care se succed rapid, montaj în stil tabloid, care favorizează partea de can-can, de neobișnuit – ajută spectactorul să găsească răspunsuri la multe întrebări. Dar… ca totul să fie veridic, trebuie dată deoparte partea de spectacol și păstrat doar partea de autentic, astfel încât să obțiiun portret cu adevărat reprezentativ pentru artist.
Niciunul dintre cei care l-au cunoscut – membri ai familiei, foste iubite, prieteni, galeriști sau artiști – nu reușesc să înțeleagă de unde puterea de a schimba lumea! Căci asta a făcut Basquiat! Cu ajutorul artei și încă una nonconformistă de-a dreptul sau greu de încadrat într-un curent sau altul. Neoexpresionist sau primitivist (cum bine a remarcat Warhol), dar de fapt cred că ar trebui inventat un curent special pentru artist. Anii ´80 erau ani marcați de rasism și de mișcările antirasiale, de schimbări sociale și politice care au lăsat urme adânci în mentalul colectiv, ani în care protestul social este adeseori asumat de artiști. Așa se face că Basquiat convertește toată furia socială în picturi unice. Furia manifestă la nivel de tușă și culoare, care dă naștere unor compoziții unice din toate punctele de vedere, dar mai ales greu de uitat. N-a trăit suficient ca să se bucure cu adevărat, dar cred că furia a fost cu adevărat sursa creativității sale nestăpânite. N-a trăit suficient, încât să se bucure de statutul de bogat, dar sunt convinsă că s-ar fi bucurat să știe că ai lui chiar au scăpat de orice grijă din acest punct de vedere.
Un documentar din care aproape că lipsesc picanteriile (nu veți afla câte țigări fuma pe zi sau alte detalii insignifiante), dar în schimb aluziile sunt peste tot. Ghicești în fiecare mărturie o mulțime de regrete și n-ai cum să ignori aluziile și trimiterile directe la diferite contexte sociale sau regimuri politice. Un film din care înțelegi cu adevărat puterea marketingului – galeristul este, în fond, unul dintre actanții cei mai importanți pe piața de artă – și-ți dai seama cum de a ajuns lumea invadată de kitsch. Nu orice graffiti este valoros, nu orice perete pictat la întâmplare de puști este operă de artă și nu orice furie produce artă valoroasă.
Basquiat: Rage to Riches (2017) – Grădina cu Filme & More
Regia: David Shulman
Distribuția: Jean Michel Basquiat, Bruno Bischofberger, Mary Boone, Bob Colacello, Tamra Davis, Brett De Palma, Fab 5 Freddy, Larry Gagosian, Michael Holman, Suzanne Mallouk, Cathleen McGuigan, Annina Nosei, Paige Powell, Kenny Scharf, Troy Stevenson-House, Robert Storr, Jennifer Vonholstein
