Înainte să închei O formă de viață necunoscută mi-a fost limpede că voi scrie un nou roman care să aibă ca spațiu de desfășurare satul C. Acesta e și punctul principal de legătură al celor trei romane, O formă de viață necunoscută, Vântul, duhul, suflarea și Linia Kármán. Spațiul acesta matricial, miraculos, aflat undeva între Prut și Dunăre, a crescut, s-a construit în imaginația mea, de la o carte la alta, prinzând o formă tot mai limpede, mai ușor recognoscibilă. Și, de fapt, toate destinele personajelor care s-au născut sau au trecut prin C au rămas într-un fel subtil, imprecizabil legate de el, influențate de imaginea lui stranie, sălbatică.

Cred că ideile cele mai importante din primul roman au circulat, de asemenea, subteran între toate cele trei părți ale trilogiei, în sensul că există în toate obsesia istoriei mari, care târăște cu sine, distruge, risipește existențele ființelor obișnuite, neînsemnate, a repetitivității unor evenimente și momente din cursul acestora, a importanței memoriei și recuperării identității, a alterității, sub toate formele ei, inclusiv ostile, amenințătoare etc. Dar fiecare roman a adus ceva nou, în sensul schimbării de perspectivă, al valorificării altor momente istorice, al vocilor și tehnicilor narative. Cum am mai spus, cele trei romane pot fi citite independent, nu există o cronologie anume, dimpotrivă, timpul este spart, diseminat și recompus după alte tipare decât cele ale unei povestiri clasice. Când m-am apropiat de final cu O formă de viață necunoscută, mi-am dat seama că povestea satului C trebuie să continue, descoperisem și o serie de documente, catagrafii legate de istoria satului natal al bunicii mele paterne, care mi-a și servit drept model pentru C. Cumva lucrurile s-au legat, deși romanele sunt foarte diferite între ele și au mize diferite, cum s-a observat.

Să gândești o trilogie este una, să scrii o trilogie este cu totul altceva. Am dreptate?

Așa este, din punctul meu de vedere faptul că nu am gândit trilogia ca atare de la bun început mi-a dat o libertate mai mare, și m-a ferit de eventuale repetiții. Pe de altă parte, momentul când mi-am dat seama că va fi un proiect mai amplu a fost esențial, atunci am început să dezvolt unele direcții deja existente și mai ales să creez altele noi. Al doilea roman, Vântul, duhul, suflarea, se desprinde complet de primul, are în centru o poveste de familie, spusă cu alte mijloace, folosind tehnica unor monoloage care se continuă și comunică indirect, suprapuse pe istoria unei familii de mici boieri antiunioniști din C. Aici m-au preocupat poveștile transfugilor din ultimele două decenii de comunism românesc, m-am documentat mult pe această temă, dar și relațiile problematice părinți-copii, precum și acest straniu moment din istoria Moldovei, pe care îl presupune mișcarea antiunionistă ce precede înscăunarea lui Cuza. Linia Kármán are cu totul alte coordonate și e un altfel de roman, în prima lui parte un road novel care crește pe structura unui dialog între naratoare (aceeași ca în O formă de viață necunoscută, dar aflată într-un alt moment al existenței ei) și Iana, o tânără care a părăsit România în anii primei copilării și acum se întoarce pentru a-și recupera istoria familială și a-și eluda o serie de probleme interioare, frustrări, nemulțumiri puse pe seama acestei dislocări, depeizări timpurii. Dar ceea ce va afla ea aici, în țară, este că cei care au precedat-o, strămoșii ale căror rădăcini le credea atât de adânc înfiripate în pământul natal sunt, la rândul lor, niște străini, emigranți italieni sosiți în Moldova pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Într-un fel sau altul, obsesia memoriei și a descendenței, a supraviețuirii în vremea unor regimuri opresive, preocuparea pentru ceea ce rămâne, imperceptibil, dincolo de toate aceste mari mișcări tectonice ale istoriei persistă, ramificându-se totodată.

În patru ani s-au schimbat multe, dacă ne aducem aminte și de pandemia de coronavirus, putem spune fără rezerve că aceste schimbări au fost dramatice pe alocuri. Cum au resimțit personajele toate aceste schimbări? Cât de greu ți-a fost să rămâi în poveste, să le dai voie să-și păstreze autenticitatea și autonomia, deopotrivă?

Au fost momente în ultimii ani când nu am putut scrie, nu am putut face altceva decât să urmăresc canalele de știri, să mă retrag în siguranța iluzorie a camerei de lucru, fără să reușesc să mă mobilizez însă, și să continui lucrul la carte. Dar treptat am găsit un refugiu în acțiunea și personajele mele, în lumea documentelor, în lectură, și am scris chiar mai susținut, cu un ritm mai bun decât în alți ani, când nu am trecut prin momente atât de complicate. Când a izbucnit războiul din Ucraina a fost iar un moment de încremenire, de stupefacție, cred că nimeni nu s-a putut mobiliza să lucreze. Pe urmă, când m-am întors la roman, mi-am dat seama că tot ceea ce acumulasem, angoasa, ceva din violența și răul din jur se insinuaseră și în scris, ca un curent subteran pe care doar îl intuiești, dar care există și e extrem de puternic. Personajele au trăit și ele, alături de mine, aceleași schimbări și momente dramatice, așa că nu aveau cum să nu sufere și ele o transformare. Iar episoadele care descriu, de pildă, intrarea rușilor în C, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sau bombardarea Galațiului, le-am scris altfel decât aș fi făcut-o în alte condiții. 

Despre Galați este vorba și în primul volum al trilogiei, dar în Linia Kármán Galațiul este epicentrul acțiunii, unul din polii acestuia. Dacă ar fi să recomanzi un traseu turiștilor prin acest oraș, ce-ai alege, un traseu de pe vremea când Linia Kármán era activă, sau unul al timpului prezent, în care Linia Kármán există doar în povești și fotografii de epocă?

Galațiul din Linia Kármán e unul imaginar, ficțional, care are ca prim strat imaginea idealizată, galben-aurie a orașului așa cum l-am văzut în primii ani ai copilăriei mele. Al doilea strat e cel constituit pe parcursul documentării, din cărți și manuscrise, din mărturii ale călătorilor străini, e vorba mai ales despre Galațiul din secolul al XIX-lea. Nu în ultimul rând, e orașul surprins în perioada postindustrializării, dezolant, prăbușit, cu reminiscențe din ceea ce a fost cândva portul cosmopolit, bogat, deschis către lume, unde a înflorit o mică dar solidă comunitate italiană, despre care e vorba și în carte. Aș recomanda deci această plimbare, literară, printr-un oraș ficțional, mai ales așa cum îl vedeau Iacomo și Iovana, strămoșii Ianei, atunci când au sosit întâia oară în Moldova și și-au petrecut primele zile într-un lazaret.

Trei lucruri pe care le vrei imprimate definitiv în memoria cititorului trilogiei.

Aș vrea ca poveștile și personajele lor să rămână cât mai multă vreme cu el, să își dorească să redeschidă cărțile pentru a regăsi acolo ideile și episoadele preferate.

Trei motive pentru care ai ales să închizi trilogia cu Linia Kármán.

Linia Kármán presupune o schimbare importantă în scrisul meu, cel puțin eu așa am perceput-o. Ca formulă narativă, e o carte cu mult dialog, cel puțin în prima ei parte, care e road novel –ul ce urmărește călătoria Ianei și a naratoarei de la București la Galați și mai departe, la C. Dar totodată presupune și o schimbare de perspectivă și chiar o chestionare a însuși principiului care a guvernat cele două cărți anterioare: importanța memoriei și a recuperării identitare, sau cel puțin a modului în care acestea au fost înțelese până acum. Aceasta pentru că, într-o lume aflată într-o permanentă și semnificativă schimbare, intervin nuanțe noi, absolut necesare. Linia Kármán vorbește despre aceste schimbări și despre un nou raport cu alteritatea, despre manifestarea răului în lume, sub forme aparent inofensive, care devin însă imediat distrugătoare, extrem de periculoase, despre importanța de a privi în urmă, la trecutul familial, comunitar, al spațiului natal etc, dar și la ceea ce vine, la viitorul care va prelua forma pe care i-o configurăm cu toții, împreună.

Trei dorințe ale scriitoarei trilogiei satului C. de care trebuie să afle peștișorul de aur.

Aș vrea ca Linia Kármán să fie citită de mulți și atenți cititori, să-i convingă să descopere și celelalte două romane, dacă nu au făcut-o deja.