Armele războiului nevăzut, Sfântul Ignatie Briancianinov

Prin pilda vie a propriei existențe, Sfântul Ignatie Briancianinov și-a transformat cuvintele în sfaturi de mare preț. El este un monah real. O spun alți călugări care, în încercarea lor de a urma calea monahală adevărată, a vechilor Sfinți Părinți, au urmat exemplul Sfântului Ignatie Briancianinov. Cartea de față este o colecție de scrisori ale Sfântului Părinte către monahi și monahii. Sunt scrisori de îndrumare și de sprijin în căutarea credinței ortodoxe și spre urmarea ei. Micuța colecție de scrieri (pentru că paginile sunt puține, doar gândurile multe) poate fi lecturată fie ca pe un manual, care necesită negreșit o punere în practică de durată, cum ar fi de la citirea ei și până la sfârșitul vieții trupești, fie poate fi citită ca o pură curiozitate. Oricum ne-am apropia de cartea Sfântul Ignatie Briancianinov, ea rămâne un câștig și un îndemn:

„La veșnicie! La veșnice! Să mergem, să alergăm pe calea vieții! Totul – atât dulcele, cât și amarul – rămâne în urma noastră. Ceea ce a fost e ca și cum n-ar fi fost niciodată. Numai ceea ce este veșnic nu e supus vremii, nu e supus schimbărilor, ci trebuie recunoscut ca lucru esențial, vrednic de toată luarea-aminte, de toată grija, fiindcă rămâne pentru totdeauna. Diavolul se străduește să ne împrăștie, ca veșnicia să scape privirilor noastre.”

Singurii mult îndreptățiți să-și dea cu părerea despre aceast volum și despre alte scrieri ale autorului ei sunt, în mod cert, călugării. Din perspectiva personală, a unui simplu mirean, care nici măcar nu este atât de aproape de credința ortodoxă pe cât și-ar dori, cartea pare a-și căuta singură cititorul. Iar, cum fără Dumnezeu noi singuri nimic nu putem face și nici nu ni se întâmplă nimic fără îngăduința Lui, din moment de ați aflat de acest volum sau v-a căzut cumva în mâini, negreșit că vă este necesar. Personal, am cumpărat-o dintr-un motiv pe care nici măcar nu mi-l mai amintesc. Probabil că m-a atras titlul. Chiar am citit-o, fără a reține aproape nimic. De curând, citind o altă carte, scrisă de un alt Sfânt Părinte rus, am reținut numele Sfântul Ignatie Briancianinov, la scrierile căruia se făcea referire iritant de mult. Astfel m-am reîntors la „Armele războiului nevăzut”. Și am recitit-o. Îmi pare că nici pe departe nu pot pune în practică nici măcar pe sfert din sfaturile blândului părinte – fost prelat al Bisericii Ortodoxe Ruse, scriitor prolific de lucrări de spiritualitate ce a trăit în perioada 1807 – 1867. Dar nu-i nimic. Cartea este lângă mine pentru a mă răbda și a mă încuraja să nu dezarmez:

„Iată armele pe care sfânta nebunie a propovăduirii lui Hristos le înmânează robului lui Hristos pentru a se lupta cu fiii lui Enac – gândurile și simțămintele întunecate de întristare ce apar sufletului ca niște uriași înfricoșători, gata să-l șteargă de pe fața pământului, să-l înghită:

spusa: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!;
spusa: Doamne, mă încredințez sfintei Tale voi! Facă-se cu mine voia ta!;
spusa: Doamne, Îți mulțumesc pentru tot ce a plăcut înaintea Ta să trimiți asupra mea!;
spusa: Cele cuvenite după faptele mele primesc: pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!

Unul dintre cele mai de preț îndemnuri ale Sfântului Ignatie Briancianinov este să citim „Biblia”. Chiar amintește că au existat Sfinți Părinți, extrem de îmbunătățiți și mult iubiți pentru învățăturile lor, care citeau doar două cărți: „Biblia” și „Psalmii”, de care nu se îndurau să se despartă vreodată. Dar Părintele Briancianinov are multe alte sfaturi de oferit cu smerenia caracteristică. Dintre acestea, pentru încheiere, l-am ales pe următorul:

„Să ne purtăm unul altuia neputințele și să cunoaștem că jugul lui Hristos este bun: iar dacă vom lepăda jugul lui Hristos, cărui jug ne vom supune? Minunat a zis Sfântul Ilie Ecdicul: Casa sufletului e răbdarea, fiindcă în ea trăiește, iar hrana este smerenia, căci cu ea se hrănește.”

Sursa foto: http://manastireatiganesti.md

Editura Sophia;