În perioada 14-24 februarie 2019 v-am pregătit inimi de dinozaur, inimi de cafea sau inimi ca niște cutii de sardine. Fie că tocmai am citat din Elena Vlădăreanu, Dan Coman sau Kyre, realitatea este mereu pe aproape, iar idilele cu inimi mai altfel continuă independent de criza dinozaurilor!
Vizitați pagina web a Editurii Tracus Arte (www.tracusarte.ro), unde găsiți varietăți de inimi de luat acasă cu 50 % discount.
europa. 10 cîntece funerare, de Elena Vlădăreanu
(Ediția a II-a, revizuită și adăugită)
În 2005 România se pregătea să intre în UE. Politicienii se pregăteau să taie panglici, intelectualii se pregăteau să înalțe noi ode neoliberalismului, economia se pregătea să duduie, populația se pregătea să trăiască mai bine. Elena Vlădăreanu publica europa. zece cîntece funerare, o distopie intimistă în care anunța unde sfârșesc toate iluziile: în singurătatea indivizilor și în dezarticularea comunităților. Fără a fi mai puțin conceptual decât restul scrierilor ei, europaeste volumul cel mai „poetic”, cel mai bogat în hituri, cel mai melodic. Dar asta nu-l face mai puțin politic sau, după 13 ani care au trecut ca fumul, mai puțin deprimant, mai puțin actual. – Mihai Iovănel
există un bărbat. îl iubesc
cu ce?
cu inima mea ca o cutie de sardine
cu carnea asta
atît de frumoasă
atît de albă
cine vine s-o mănînce?
cine începe să roadă?
o să ne fie teamă
ne vom holba la oasele noastre
orbitor de singure
spre perete vom privi tot mai adînc
acolo vom alerga
ne înconjoară o apă de culoarea rodiilor
cu apa asta ne spălăm tîmplele
cu apa asta scriem despre speranță (fragment din poemul descrierea capului, de Elena Vlădăreanu)
Ghinga, de Dan Coman
(Ediția a II-a, revăzută)
Dan Coman are cea mai densă imaginaţie din toată poezia tînără, obsesiile lui se corporalizează violent, himerele capătă statut de persoane, ba chiar de idoli cu cult în regulă, iar stările se transformă pe loc în vedenii; se-nţelege că la o asemenea febrilitate a materializării imaginative şi nimica mişcă; şi încă spontan. Biografia himerei se transformă în monografia angoasei, iar angoasa e trăită ca o idilă entropică de cuşcă; sau de bolgie. Căci acesta e izomorfismul apartamentului damnat din care îşi relatează, ca pe evenimente (cu scală epică, aşadar) extatice şi funebre deopotrivă, Dan Coman stările: labirint, iatac, mormînt, toate laolaltă şi deodată, într-un fel de reverie de cadavru încă viu; o reverie descompusă în secvenţe şi editată ca un jurnal de halucinaţie, dar atît de acut încît dă impresia unui reportaj din interiorul comei. – Al. Cistelecan
Dan Coman (…) este poate creatorul celui mai coerent și mai consecvent mediu poetic din literatura noastră de după convențional alesul an 2000. Așezat la intersecția neoexpresionismului cu suprarealismul (așa cum s-a observat de nenumărate ori), el reușește să contopească cele două forme de expresie poetică într-un melanj personal, legat definitiv de numele său, pe care-l exploatează cu autoironie amară. – Bogdan-Alexandru Stănescu
opere oposume, de Kyre
Kyre scrie de 20 de ani în căutarea unei noi definiții a realității: el își plasează narațiunile ușor de citit în zona greu de înțeles unde absurdul devine coerent fiindcă primește ligaturi dinspre basm ori mit. Noua realitate, fără ghilimele, făcea crez literar în 2000 – Școala de la Victoria –, dar numai Kyre, dintre cei cinci-șase practicanți, continuă explorarea hibridului absurd-fantastic, fără să cadă în lehamite (de ce să public?) sau în kitsch. Atâta vreme cât va păstra echilibrul dinamic, fără să se cantoneze în automulțumire, dar și fără să renunțe la a căuta fisurile în realitatea învechită, fie absurde, fie fantastice, Kyre va fi un autor de citit, de urmărit până la ultima consecință. – Cătălin Badea-Gheracostea
Dinozaurii (pentru cine nu știe) erau acele ființe vii, mari, din neamul râmelor, numai că înzestrate cu picioare și, de ce nu, cu aripi membranoase. De asemenea, dinozaurii (unii dintre ei) erau pești. Criza dinozaurilor constă în aceea că, la un moment dat, ei au dispărut. Nu se cunoaște motivul (se poate ca ei să fi dispărut fără motiv, din capriciu – caz în care motivul dispariției îl constituie capriciul), dar acum ei nu mai există. Înțelepții au găsit sumedenie de explicații științifice, psihologice (dintre care cea mai cunoscută publicului larg susține și argumentează că dinozaurii au dispărut din cauza stresului generat de impotență), sociologice, cosmice și cosmogonice (de ce nu?), iar părintele biologiei susține că dinozaurii au dispărut din cauza neputinței lor de a se adapta la schimbările de mediu. Aceasta a fost o criză: neputința adaptării la schimbările de mediu. La noi în țară, crize au fost multe (ex.: criza de măsele a lui Decebal înaintea bătăliei de la Tapae). (blog.goethe.de/dlite)
